După „Da!” urmează… petrecerea! Cum ne pregătim de nuntă în 2018

Nunţile sunt evenimente din viaţa noastră de care nu ne putem lipsi. Îşi au locul lor în cursul vieţii şi mai devreme sau târziu începem să avem de-a face cu ele. Există, bineînţeles, nunţi la care ne dorim să mergem şi nunţi de la care ne rugăm să nu ajungă vreodată invitaţia. Totuşi, organizarea uneia nu e niciodată treabă uşoară, mai ales că toate schimbările din societate afectează şi felul în care se desfăşoară acestea, aşa că am încercat să vedem cum se întâmplă lucrurile în anul de graţie 2018 în ceea ce privesc cele mai importante elemente de la o nuntă, stând de vorbă cu oameni din domeniu.

Bugetul

Un prim element extrem de important este bugetul. În funcţie de acesta se stabilesc toate celelalte şi tot în funcţie de el se va contura nunta visurilor pe care şi-o imaginează viitoarea mireasă de când era mică. La acest capitol există şi un mini paradox pentru că pot exista nunţi mari, care să coste mult, şi nunţi mici, care să coste tot la fel de mult. Bugetul poate varia destul de mult indiferent dacă cheltuielile se rezumă la elementele esenţiale care privesc sala, mâncarea, băutura şi muzica sau dacă se adaugă şi alte elemente ce ţin de anumite dorinţe speciale ale mirilor pentru că poţi alege o sală pe care să o primeşti gratuit şi să plăteşti doar meniurile sau poţi alege o sală de la un castel, conac sau clădire care nu se ocupă în mod normal cu găzduirea evenimentelor de acest gen şi plăteşti şi găzduirea.

Nunţile tematice, din ce în ce mai căutate

Odată bugetul stabilit urmeză alegerea tiparului de nuntă sau a netiparului dacă îi putem spune aşa. În ultimii patru-cinci ani au început să se organizeze tot mai mult nunţile tematice. Fetele de la „Hoha – nunţi sărite de pe fix”, Alina Dragoş şi Oana Stanciu, au fondat o agenţie de organizare de evenimente altfel, tocmai pentru că nu mai voiau tipare.

„Nunțile noastre sunt niște evenimente speciale, croite după sufletul și personalitatea mirilor, însă punctăm și anumite aspecte din nunțile clasice. Aș spune că suntem la limita dintre o nuntă și o petrecere. Ce le spunem din prima când ne vedem cu o pereche nouă de miri este următorul lucru: nunta trebuie să îi reprezinte și nu trebuie să facă nimic din ce nu doresc sau nu simt că li se potrivește, doar de dragul unor tradiții. Am avut miri care nu au dorit să fie anunțați în niciun fel când au ajuns la locul evenimentului, alții care au sărit peste dansul mirilor și alții care nu au avut tortul mirilor, ci un icecream bar și un cake bar. Cheia unei nunți reușite e tocmai asta, să nu faci nimic ce te face să te simți inconfortabil, iar noi de aceea suntem aici: să creionăm tematica, stilul vizual, mood-ul și programul nunții. Așadar, tinerii din 2018 sunt mult mai relaxați, cel puțin cei care lucrează cu noi”, ne-a spus Alina.

Alina şi Oana, wedding planneri Hoha

Spun că nu ştiu cum se organizează o nuntă „normală” pentru că nu ştiu să organizeze aşa ceva, dar cu siguranţă nunţile tematice aduc multe provocări, totuşi Alina adaugă că „nu există ‹‹Nu›› în vocabularul nostru. După ce am organizat multe evenimente corporate și am trecut și la organizarea de nunți, pot spune cu siguranță că ne-am găsit „terenul de joacă” unde ne putem da frâu liber creativității, reușind însă să menținem un control foarte strict al banilor și programului”.

O nuntă presupune, totuşi, o petrecere la care sunt invitaţi oameni de diferite categorii de vârstă, obiceiuri şi aşteptări de un eveniment ca acesta, iar îngrijorarea mirilor, de multe ori, e să placă tuturor celor prezenţi, „să împace pe toată lumea”, cum se spune. Poate o nuntă tematică să facă asta? Fetele de la Hoha au spus că „invitații mai în vârstă sunt cei mai încântați de ceea ce văd. Am avut mămici de mirese care s-au implicat alături de noi în implementarea conceptelor creative de nuntă și care ne sunau să ne întrebe dacă x lucru e pe concept și dacă să îl aducă sau nu sau am avut o nuntă festival la care invitații au primit brățări inscripționate cu numele mirilor și s-au bucurat că e un fel de „all inclusive” la distracție. Vorbim aici de un domn de 80 de ani care a înțeles și i-a plăcut foarte mult. Atunci când la nici 10 minute de la startul unei nunți vedem că oamenii își fac selfie-uri sau pozează decorul și activitățile speciale, știm clar că e de bine. Și până acum a fost doar așa”.

Una dintre temele de nuntă organizate de Hoha | Foto: Hoha

Câteva dintre temele pe care le-au organizat până acum au fost „Festival weeding”, „Boot camp wedding”, „Library Wedding”, „Wedding, she wrote!”, „Super Mario Wedding”, „Travel Wedding”, „Nuntă Victoriană” sau „Camping Wedding”.

Bineînţeles că pot apărea oricând şi lucruri neplanificate, ca la orice eveniment, dar parcă sunt mai palpitante şi mai amuzante dacă se întâmplă la o nuntă tematică. Alina ne-a povestit despre o nuntă rock, unde tortul mirilor trebuia să fie ornat cu o chitară și un trandafir în flăcări, dar „am primit un tort roz, de botez, și a trebuit să rezolvăm în 15 minute schimbarea. Îți dai seama dacă intra la botez tortul nostru?”.

Nuntă victoriană bz Hoha | Foto: Hoha

În ceea ce priveşte timpul, o nuntă tematică are nevoie de o perioadă mai lungă de pregătire, dar fetele pot face şi magie, cum le place să spună. „Am organizat în fiecare sezon câte o nuntă în 4 săptămâni. Se poate și așa, dar am prefera să avem timp, atât noi cât și mirii. De asemenea, am avut miri care au venit la noi după alegerea unei locații și, din păcate, am schimbat-o pentru că nu se potrivea deloc cu ei și conceptul pe care l-au ales. Deci, ideal ar fi să ne contacteze imediat după ‹‹Da!››.

Sala

Sala este un element important şi dacă alegi să ai o nuntă tematică şi dacă nu, şi dacă apelezi la un wedding planner şi dacă vrei să îţi organizezi singur marele eveniment. La acest capitol am discutat cu un proprietar de sală de nunţi, ca să înţelegem de ce timpul de rezervare a sălii a ajuns să fie de un an sau mai mult înainte de marele eveniment. El a spus că „sunt foarte multe săli de nunţi, deci concurenţa nu ar fi o problemă. Timpul aşa de mare de la data la care tinerii se hotărăsc să se căsătorească şi până la data nunţii se datorează de multe ori preferinţelor pentru o anumită dată pe care o au tinerii, data la care s-au cunoscut, să fie aceeaşi dată cu cea de naştere a unuia dintre miri etc. Pe de altă parte, cuplurile fac iniţial o selecţie a mai multor săli după fotografiile pe care le văd pe internet, apoi merg să le vadă şi decid şi în funcţie de ce găsesc la faţa locului, în funcţie de cum arată sala, de cum cred ei că li se potriveşte mai bine cu ce aveau în gând. În decizia lor în ceea ce priveşte alegerea sălii, 50%, dacă nu mai bine, contează aspectul acesteia. Există şi situaţii în care se fac şi compromisuri ale celorlalte servicii dacă sala arată bine”.
Proprietarul sălii cu care am vorbit deţine două săli de nunţi, una cu o capacitate de aproximativ 200 de locuri şi cealaltă de 320, rezervate în totalitate în acest sezon. Pentru anul viitor mai sunt locuri doar în extra-sezon, adică octombrie-noiembrie şi deja au început rezervările pentru 2020. La aceste săli, ca la majoritatea de altfel, se plătesc doar meniurile puse la dispoziţie. Pentru sezonul acesta preţurile meniurilor acestor două săli sunt între 165 şi 190 de lei, cu patru feluri de mâncare şi o cafea. În ceea ce priveşte alte tipuri de băuturi, fie se pot furniza de către cei de la sală, contra cost, fie o aduc mirii din altă parte.

Band-ul

Şi la capitolul muzică, pus între elementele esenţiale ale unei nunţi, lucrurile s-au schimbat în ultimii ani. Tinerii soţi îşi doresc o nuntă animată, veselă, la care toată lumea să se distreze şi să nu stea pe scaune, astfel că interpreţii care să cânte live sunt din ce în ce mai căutaţi.

„În primul rând, un band transmite alfel muzica şi altfel se simte vibe-ul. În al doilea rând, depinde de bugetul pe care mirii doresc să-l aloce pentru muzică. Trăirea din momentul când se cântă live e alta, iar dacă nuntaşii sunt pozitivi, noi ne încărcăm cu energia lor şi o dăm înapoi într-o doză şi mai mare”, ne-a spus solistul unui band invitat de multe ori să anime atmosfera la nunţi.

Din cele observate de ei, „lucrurile stau diferit în oraşele mare faţă de nunţile din oraşele mici sau de la ţară. La nunţile din oraşele mari nu se mai cere atât de mult muzica populară, nu-şi mai doresc piesele clasice de la nunţi, dansul pinguinului de exemplu”.

Playlistul se alege împrună cu mirii dacă ei îşi doresc să audă în mod special anumite piese, dar în rest alege band-ul, pentru că „de asta suntem acolo, să simţim publicul, să cântăm piesele cele mai potrivite în aşa fel încât distracţia să continue, să schimbăm stilul muzical treptat, nu să trecem brusc de la reggae la disco, doar ca să respectăm un playlist impus. Ţinem cont, aşa cum am spus, de piesele pe care şi le doresc în mod special, dar şi de cele pe care nu doresc să le audă mirii”.

Programul unui band la o nuntă depinde de buget şi de ce vor mirii, dacă vor să aibă mai mulţi invitaţi care să cânte. În mod normal, band-ul consultat de noi cântă trei reprize a câte 45 de minute, dar au existat şi nunţi la care au cântat două reprize sau, mai rar, una.

Foto-video

Sala aleasă, tema stabilită, ritmurile decise, urmează alegerea cuiva care să surprindă momentele cele mai importante, să le facă să rămână vii şi peste ani. Asta înseamnă alegerea unui fotograf şi/sau a unui videograf. De-a lungul timpului, au existat momente în care se punea un mai mare accent pe partea video, alteori pe partea de fotografie. Depinde acum şi de bugetul mirilor, dar şi de ceea ce consideră ei că le va păstra mai bine amintirea zilei nunţii.

Radu Zincă, videograf la LaRa Media Production, firmă care se ocupă de servicii foto-video pentru evenimente ne-a spus că „din punctul nostru de vedere, în domeniul serviciilor video de nuntă sunt cel puţin două tipuri de clienţi. Pe de-o parte sunt cei extrem de curioşi de ce le poate oferi tehnologia, care ne întreabă de servicii video în format 4K şi care sunt conştienţi că filmarea de la nuntă este, practic, una dintre puţinele amintiri ce se materializează fizic (sub forma unui stick personalizat, de pildă). Aceşti clienţi ne întreabă încă de dinainte de-a semna un contract dacă furnizam şi servicii de filmări aeriene sau cu camerele GoPro, dar se interesează şi de stilul de montaj pe care-l avem. Ei ne cer să vadă cât mai mult din portofoliul nostru ca să poată lua o decizie care să li se potrivească. De cealaltă parte, sunt clienţii care deşi îşi doresc servicii video la nuntă, se uită mai degrabă la buget şi preferă să-şi direcţioneze cheltuielile spre decoraţiuni, flori, mărturii sau alţi furnizori. Şi aceşti clienţi se uită cu atenţie la portofoliu şi pun întrebări legate de tehnica de filmare, numărul de videografi prezenţi la nuntă, tipul de aparatură folosită etc.

Cât despre serviciile foto, acestea par să fie şi mai importante pentru miri. Portofoliile foto sunt răsfoite de toate categoriile de clienţi. Cei mai mulţi vor cel puţin un album de nuntă, pe lângă sutele de fotografii în format digital.

Contractarea acestor servicii se face chiar şi cu 2 ani înainte. Indiferent de aserviciul ales, fotografii/videografii îşi încep munca în ziua nunţii încă de la momentul în care mireasa merge la salon pentru make-up şi hairstyle şi pleacă de la eveniment abia după servirea tortului. Fiind un eveniment unic, mirii vor să aibă amintiri de la fiecare moment în parte.

În ultimii ani, au devenit foarte populare şedintele foto tip ‹‹trash the dress››, precum şi video-urile tip ‹‹lovestory››. Acestea din urmă sunt filmate înainte de nuntă şi prezintă povestea cuplului în imagini. Asta înseamnă că se vor folosi multe reconstituiri, se vor lua interviuri cu mirii despre cum s-au cunoscut şi planurile lor de viitor, iar video-ul rezultat in urma editării video şi a montajului va fi proiectat în ziua nunţii în sala unde are loc petrecerea. Astfel, fiecare invitat, indiferent din partea cui vine, îi va putea cunoaşte atât pe mire, cât şi pe miresă. Noi ne adresăm segmentului middle şi high, iar pachetele noastre foto-video încep de la 1.200 de euro”.

Foto LaRa Media Production

Invitaţiile de nuntă scrise manual

„Ce ar fi o nuntă fără invitaţi? O cină romantică între cei doi care şi-au unit destinele. Merită să investim în emoţii şi într-o relaţie mult mai personală cu oamenii pe care îi dorim prezenţi la marele eveniment. Desigur, mirii sunt pilonii petrecerii, dar şi invitaţii merită puţin răsfăţ şi atenţie, în faza pregătitoare a nunţii”, spun Loredana şi Cristina de la Livrez Dragoste, atelier care se ocupă de scris şi livrat scrisori speciale. Tot ele mai spun că „în funcţie de tematică, creativitate şi personalitatea cuplului, se va alege cea mai reprezentativă invitaţie de nuntă. E ca şi cartea de vizită a unui antreprenor sau om de afaceri. E primul contact cu ceea ce are să se întâmple, primul anunţ, care trebuie să stârnească curiozitate, entuziasm şi bucurie”.

Noutăţi… noi

Dacă până acum am vorbit despre lucrurile care existau la nunţi, dar au suferit diferite modificări influenţate de dinamica societăţii, renunţarea la unele tradiţii sau adaptarea lor, preluarea modelelor occidentale, există şi elemente cu adevărat noi introduse de puţin timp în tabloul nunţilor româneşti, dar care capătă din ce în ce mai mult teren.
Barul de cocktail-uri şi candy barul sunt elemente fără de care o nuntă poate decurge perfect, dar care dau un aer mult mai elegant petrecerii dacă le alegi. Sunt totuşi cheltuieli care fac diferenţa în bugetul final alocat nunţii, aşa că recomandările specialiştilor din domeniu sunt alegerile smart.

Foto: Hoha

În loc de concluzie

„Vremea nunților făcute ca o mică afacere, de pornit la drum în doi, s-a cam stins, iar cuplurile din ziua de azi se orientează din ce în ce mai mult către o nuntă făcută pe sufletul lor și văzută ca o investiție într-un moment firesc din viața tinerilor. O nuntă cu un plan financiar făcut cu cap încă de la început va fi, cu siguranță, mai bine organizată și mai apreciată, va ieși din tiparul nunților făcute la kilogram și asta se va vedea în reacțiile invitaților”, spune Victoriţa Axinescu, wedding planner de zece ani.

Distribuie:

Postaţi un comentariu