Ministrul sănătății promite începerea construcției Spitalului Regional de Urgență Cluj în 2019, an electoral

Proiect Spitalul Regional de Urgență Cluj. Foto: CJ Cluj

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că speră ca până la sfârşitul anului 2019 să înceapă construcţia a cel puţin două dintre cele trei spitale regionale – Iaşi, Cluj, Craiova -, precizând că există finanţare asigurată.

“Eu cred, sper, ca la sfârşitul anului 2019 să avem deja începută construcţia a cel puţin două dintre cele trei. Finanţarea este asigurată parţial de Comisia Europeană, respectiv 159 de milioane de euro pentru cele trei spitale, iar partea de cofinanţare va fi asigurată de bugetul de stat sau alte surse”, a afirmat ministrul.

Sorina Pintea a precizat că în acest an vor fi depuse cererile de finanţare, după care vor fi demarate procedurile de licitaţie.

“În 26 iulie vom lansa la Cluj, împreună cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii, draftul studiului de fezabilitate al Spitalului Regional Cluj. Cererea de finanţare pentru spitalul  din Clujul va fi depusă în luna octombrie a acestui an. În mod normal, după depunerea cererii de finanţare şi aprobarea de către Comisia Europeană urmează procedurile de licitaţie”, a declarat Sorin Pintea.

Precizăm că în 2019 vor avea loc două evenimente majore electorale: alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu