Primăria pregătește extinderea benzilor dedicate pentru autobuze

După ce și în acest an s-a confruntat cu o aglomerare considerabilă a traficului auto în oraș, Primăria Cluj-Napoca va pune în curând în dezbatere câteva noi soluții privind extinderea benzilor de circulație dedicate transportului în comun. După modelul lansat vara trecută, când în luna august a fost amenajat și dat în folosință un prim tronson pe axa est-vest, dinspre cartierul Mărăști, de la Biserica Sfântul Petru, până pe strada Memorandumului, se dorește ca și în această vară, profitând de traficul mai lejer din perioada vacanței, să se implementeze noi soluții în acest sens, în noi zone din oraș.

La aproape un an distanță, autoritățile locale se declară mulțumite de impactul avut de banda dedicată mijloacelor de transport în comun asupra descongestionării traficului. ”Referitor la benzile deja realizate, din datele noastre rezultă că ele sunt foarte eficiente. De exemplu pe axa est- vest, câștigul de timp e undeva la 10 minute pe traseu în ceea ce privește transportul în comun”, a declarat Mirela Mărincean, şefa Serviciului Siguranţa circulaţiei urbane, reţele edilitare şi transport local din Primăria Cluj-Napoca..

”Pe aceste benzi dedicate mijloacelor de transport în comun se reduce timpul la jumătate, dacă înainte autobuzele și troleibuzele făceau 15 minute de la Biserica Sfântul Petru până la primărie, acum fac maxim 7 minute. Sunt foarte eficiente. Este în analiză la nivelul primăriei problematica extinderii acestor benzi dedicate și din câte știu eu sunt luate în calcul zona Titulescu, zona de la Primărie până la Câmpului și strada Grădini Mănăștur, deci sunt în analiză mai multe tronsoane”, a precizat și directorul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, Liviu Neag.

Extinderea, probabil tot în august

În cursul acestei săptămâni, reprezentanții municipalității speră să poată lansa în dezbatere și noile propuneri pentru extinderea benzilor dedicate mijloacelor de transport în comun.”Se vor lansa în dezbatere cât de curând mai multe idei pe tema extinderii benzilor dedicate pentru autobuze. Cei care realizează studiul de trafic trebuie să vină chiar zilele acestea cu mai multe propuneri, soluții. Le vom pune pe site-ul primăriei și le vom lăsa în dezbatere o perioadă. Studiul vizează, pe de o parte, continuarea benzii dedicate pe axa est-vest. Aici vom vedea ce opțiuni ar fi, interesant este ca prelungirea să se facă nu numai până la strada George Coșbuc (n.r. cum s-a discutat anul trecut), ci mai mult către Mănăștur, până la sensul giratoriu de la Calea Mănăștur și Câmpului. Doar că acesta ar fi un tronson puțin mai dificil, pentru că vorbim de o reamenajare a intersecției de la Fabrica de Bere, vorbim de câteva zone în care trebuie făcute lărgiri de stradă, deci e puțin mai complicat. Până la intersecția Căii Moților cu strada George Coșbuc este într-adevăr mai simplu de realizat, așa că s-ar putea implementa mai devreme, acesta e și un tronson mai scurt, dar el merge la pachet cu tronsonul mai complex și mai lung până la intersecția cu strada Câmpului. Mai sunt și alte zone în oraș în discuție, pentru că până la urmă aceasta este direcția spre care mergem, să facem benzi dedicate, unde este posibil. Ne gândim la zona Titulescu, ne gândim la ce ar înseamna așa ceva pe Horea, asta ca idei preliminare, care însă încă nu au fost discutate foarte detaliat, acum încercăm să luăm pulsul și pentru aceste zone. Am vrea să încercăm să implementăm o parte din aceste benzi tot în această perioadă de vacanță și concedii, când e mai lejer traficul și e mai ușor să implementezi astfel de soluții”, a explicat Mirela Mărincean.

[stextbox id=’custom’ caption=’Soluții rapide și puțin costisitoare’]Benzile dedicate autobuzelor se numără printre soluțiile de descongestionare a traficului prevăzute de Planul de Mobilitate Urbană. Astfel, primul tronson nou, de circa 600 de metri, a fost realizat în iulie 2016 în apropiere de Piața Cipariu, între străzile Traian Moşoiu şi Dorobanţilor. Pe această bandă a fost adunat întreg transportul în comun din cartierele Zorilor, Gheorgheni şi zona metropolitană de pe acest traseu. Încurajați de rezultate, în martie 2017, reprezentanții primăriei au lansat în dezbatere un nou proiect privind crearea unei benzi dedicate pentru autobuze și pe axa est-vest, dinspre Mărăști spre centru. Banda dedicată de circa 1,6 kilometri a fost amenajată pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 și a fost deschisă circulației în august 2017. Chiar dacă aceasta a însemnat desființarea a peste 130 de locuri de parcare, autoritățile au argumentat că banda dedicată este absolut necesară pentru a încuraja mult mai serios transportul în comun. Aceasta și în condițiile în care se aștepta introducerea pe traseu a unor autobuze electrice, care au o autonomie limitată și care trebuie să se încadreze într-un timp mai scurt pentru parcurgerea traseului pe care circulă. În vara lui 2017, în condiții de vacanță, traficul ajunsese în Cluj-Napoca la nivelul celui maxim atins în 2013, adică a înregistrat o creștere de 40%.[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu