Maşini şi o casă, distruse de vijelie
Un copac a căzut peste trei autoturisme şi o casă, în municipiul Cluj-Napoca, şi mai multe subsoluri au fost inundate, în urma preipitaţiilor abundente de joi după amiază.
ISU Cluj a intervenit pentru degajarea unui copac căzut peste trei autoturisme şi o casă, în strada Victor Babeş din Cluj-Napoca.
De asemenea, mai multe subsoluri au fost inundate şi au fost doborâţi copaci în localitatea clujeană Floreşti. Tot în Floreşti a fost inundată o hală. Subsoluri inundate au fost semnalate şi pe mai multe străzi clujene.
Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a spus că că cel puţin deocamdată nu se cunosc cazuri de persoane rănite în urma vijeliei şi a ploilor abundente, care, conform ANM, au atins 40 de litri/mp.
Potrivit ANM, există şi riscul de inundaţii pe mai multe cursuri de apă.