Ce este Kinesio Taping-ul și cum funcționează?

Kinesio Taping-ul a revoluţionat lumea sportivă de peste 25 de ani, dar abia în 2008 a devenit o senzaţie, când la Olimpiada de la Beijing, milioane de oameni din lumea întreagă se întrebau ce reprezintă acele benzi viu colorate şi aplicate extrem de interesant pe diferite articulaţii ale sportivilor.

Deşi pare că are aplicabilitate preponderent în lumea sportivă, Kinesio Taping-ul se utilizează cu mult succes pe mai multe grupe de pacienţi, de la copii până la persoane de vârsta a treia.

Efectul obţinut prin aplicarea benzilor este de a crea sub tegument o peliculă de vid care stimulează circulaţia sângelui şi drenajul limfatic. De asemenea, la nivelul tegumentului sunt stimulaţi proprioceptorii, celule sensibile la mişcare, întindere, presiune, care trimit semnale creierului, având ca şi rezultat îmbunătăţirea coordonării activităţii musculare şi la menţinerea echilibrului şi poziţiei corpului.

Kinesio Tapingul este o tehnică bazată pe procesul natural de vindecare şi refacere a organismului. Folosind o bandă elastică, s-a descoperit că muşchii şi alte ţesuturi, ar putea fi „ajutate din exterior”. Kinesio Taping-ul creează, astfel, o nouă abordare în terapia unor patologii multiple.

Aplicaţia benzilor are următoarele efecte:

– Scăderea durerii în diferite afecţiuni;

– Scăderea gradului de contractură musculară sau creşterea tonusului pe musculatura slabă;

– Creşterea stabilităţii articulare;

– Creşterea gradului de mobilitate şi menţinerea efectului obţinut prin alte terapii fizicale (ex: kinetoterapie);

– Stimularea circulaţiei, care determină o mai bună oxigenare a ţesuturilor;

– Drenajul limfatic;

– Favorizarea vindecării cicatricilor şi îmbunătăţirea aspectului acestora, chiar şi în cazul cicatricilor cheloide;

– Ameliorarea posturilor patologice din boli neurologice (ex: post accident vascular cerebral), îmbunătăţind calitatea vieţii celor afectaţi;

– Reechilibrarea posturii în tulburările de statică vertebrală – scolioză,cifoză, hiperlordoză.

Indicaţii ale Kinesio Taping-ului

Ca urmare a acestor efecte, Kinesio Tapingul este recomandat în multe afecţiuni reumatice, degenerative, posttraumatice, postoperatorii sau neurologice, cum ar fi:

– Artrite;

– Artroze;

– Tendinite;

– Periatrită scapula-humerală;

– Bursite;

– Sinovite;

– Scolioză;

– Cifoză;

– Hiperlordoză;

– Patologie disco-vertebrală;

– Sechele post entorsă;

– Luxaţie;

– Fractură;

– Sechele post leziune de ligament încrucişat anterior (LIA);

– Ligament colateral intern/extern contracturi musculare;

– Torticolis;

– Întinderi şi chiar rupturi musculare (ex: ruptură de tendon achilean);

– Stază venoasă cu edeme ale membrelor inferioare;

– Ameţeli;

– Cefalee persistentă idiopatică;

– Pareze;

– Drenaj după operaţii cu excizia ganglionilor limfatici (ex: mastectomii);

– Afecţiuni ale articulaţiei temporo-mandibulare etc.

Puteți adresa întrebări specialiștilor de la Polaris Medical aici.

Pentru o programare la un consult de specialitate în cadrul secției de Reabilitare Medicală, puteți suna la 0264 933.

Text:

Dr. Crina Ilieş – medic specialist Recuperare Medicală şi şefa secţiei de Reabilitare Medicală la Polaris Medical

 

 

 

 

Alexandra Colta – kinetoterapeut

Distribuie:

Postaţi un comentariu