Primăria cumpără trei mașini electrice pentru Poliția locală

Poliția locală Cluj-Napoca va fi dotată în perioada următoare cu trei mașini electrice. Acestea vor fi achiziționate de primărie, consiliul local al municipiului aprobând la ultima ședință această investiție.

Poliția locală din municipiu va fi astfel prima din țară care va fi dotată cu acest tip de autoturisme, care nu poluează, sunt eficiente energetic și reprezintă viitorul în materie de transport.

Mașinile electrice vor înlocui trei mașini vechi din parcul auto actual, care îndeplinesc condițiile de casare. Astfel, noile autoturisme vor fi achiziționate prin licitație, costurile urmând să fie suportate din prima de casare ( 6.500 de lei per autoturism casat) și ecotichete (45.000 de lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare al autoturismului), iar diferența va fi suportată de la bugetul local al municipiului.

Prin această investiție primăria clujeană participă la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017-2019, respectiv la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2017-2019.

Distribuie:

Postaţi un comentariu