Terapia cu vacuum intermitent – o terapie dezvoltată pe baza cunoştinţelor medicale obţinute în urma călătoriilor în spaţiu
Terapia cu vacuum intermitent este folosită în medicina spaţială de peste 30 de ani, funcţionează pe principiul invers al camerei hiperbare.
Aceasta terapie constă în aplicarea alternanței ritmice de presiune negativă şi pozitivă asupra membrelor inferioare.
Se obţine astfel un joc de presiune asupra vaselor sanguine, cu efecte vasodilatatoare şi stimulatoare asupra schimburilor de oxigen şi nutrienţi.
În faza de presiune negativă, sângele este pompat din zona cu presiune crescută (regiunea superioară a corpului), în zona cu presiune scăzută (regiunea inferioară a corpului, din interiorul tubului), îmbunătăţind astfel circulaţia sanguină la nivelul membrelor inferioare, cu creşterea aportului de oxigen în sânge şi ţesuturi. Acest efect se produce prin capilarodilataţie şi deschiderea de vase capilare noi.
În faza de presiune pozitivă, sângele din partea inferioară a corpului este pompat eficient spre partea superioară, crescând astfel întoarcerea venoasă şi drenajul limfatic. Alte efecte benefice ale acestei faze, sunt:
- Creşterea ph-ului;
- Creşterea sintezei de colagen;
- Accelerarea procesului de vindecare a rănilor.
Prin creşterea sintezei de colagen şi a perfuziei locale, se obţine creşterea fermităţii tisulare, ameliorarea texturii pielii şi reducerea celulitei, aceasta terapie având rol important şi în medicina estetică.
Faza de presiunea pozitivă are rolul şi de a elimina din sânge substanţele reziduale produse de metabolism, creşte „wash-out-ul” cu eliminarea acidului lactic, creatinkinazei, acidului uric, înlăturând oboseala şi febra musculară. Astfel, vacuum terapia este extrem de utilizată în medicina sportivă, în scop profilactic, curativ şi recuperator. Folosită în mod regulat, creşte capacitatea cardio-pulmonară, rezistența la efort şi îmbunătăţeşte vizibil performanța sportivilor.
Marile cluburi sportive, Real Madrid, Manchester City, FC Barcelona folosesc această terapie înainte şi după fiecare antrenament şi s-a observat o scădere a numărului de accidentări severe.
Terapia cu vacuum intermitent are indicaţie profilactică, curativa şi recuperatorie în multiple afecţiuni, precum:
- Afecţiuni vasculare periferice: insuficiență venoasă cronică, arteriopatii, limfedem, lipolimfedem, microchirurgie limfatică;
- Afecţiuni ortopedice-posttraumatice: luxaţii, entorse, leziuni ligamentare, rupturi musculare, algoneurodistrofia posttraumatică, recuperare postoperatorie – după protezare de şold, ligamentoplastii, meniscectomii;
- Medicina estetică;
- Medicina sportivă;
- Accelerează procesul de vindecare a rănilor, escarelor, arsurilor, ulcerelor varicoase, leziunilor asociate diabetului zaharat.
Recuperarea fizică este esențială când vine vorba de domeniul sportiv deoarece este procesul prin care o persoană care practică un sport îți reduce nivelul efortului fizic după o perioadă în care organismul a fost solicitat. Terapia cu vacuum intermitent disponibilă în cadrul spitalului Polaris Medical este recomandată în recuperarea fizică a sportivilor și este recomandată de specialiștii din domeniul Recuperării Medicale.
Aflați mai multe despre Recuperarea Sportivă la Polaris Medical.
Pentru întrebări sau detalii despre terapia cu vaccum intermitent, vă rugăm să adresați întrebările dvs. aici sau telefonic, la numărul 0264 933.
Dr. Crina Ilieş – medic specialist Reabilitare Medicală la Polaris Medical