Funcționarul public virtual Antonia a început să lucreze pentru clujeni
Primul funcționar public virtual, Antonia, se află din această săptămână la dispoziția clujenilor. Prin acest proiect Primăria Cluj-Napoca continuă procesul de digitalizare a procedurilor din administrația publică locală.
Astfel, de astăzi clujenii vor putea alege să își înregistreze un număr de 60 de cereri, de la distanță, fără a se deplasa fizic la registratura generală a instituției sau la una dintre primăriile de cartier, iar Antonia va înregistra aceste cereri.
„Simplificăm accesul clujenilor la serviciile administrației publice locale, cu ajutorul tehnologiei. Respectând cerințele legale în vigoare, am stabilit un număr de 60 de tipuri de cereri pe care cetățenii le pot adresa Primăriei, cu ajutorul funcționarului public virtual „Antonia”. Acest lucru ne permite să scurtăm cu 40% circuitul actelor în instituție, prin faptul că cererile sunt înregistrate direct la șefii de servicii sau birouri, în subordinea cărora se începe procesarea solicitării și pregătirea răspunsului către cetățean”, a explicat primarul Emil Boc.
Aceasta este doar prima etapă a proiectului, urmând ca în viitor clujenii să poată și interacționa direct cu Antonia.
”Prin acest proiect primăria încearcă să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor în privința reducerii birocrației și reducerea timpilor de așteptare, iar în această primă etapă Antonia are rolul de mediator, de facilitator între cetățean și administrație”, a adăugat Boc în deschiderea ședinței de Consiliu Local.
Cum se procedează
”60 de cereri pot fi direcționare către primărie în format online de azi. Cetățenii intră pe site-ul primăriei la secțiunea servicii online, după care intră la secțiunea care vizează cererea pe care vor să o depună, pe servicii, compartimente, departamente. Sigur, în continuare, cetățeanul poate veni să depună cererea la ghișeu, dar de acum poate și de acasă să intre pe site, să aleagă tipul de cerere dorit, să o completeze, să ataşeze documente dacă e cazul și apoi trimite cererea. Instant Antonia îi dă un număr de înregistrare în infocet-ul primăriei și trimite cererea la funcționarul care are obligația să răspundă acelei cereri. Cetățeanul primește acasă prin mail numărul de înregistrare al cererii. Deci practic Antonia reduce șase pași din procedura actuală și astfel cererea ajunge direct la șeful de serviciu care are obligația să o soluționeze. Puteți să v-o imaginați cum doriți dumneavoastră că arată, iar din etapa a doua cetățenii vor putea intra direct în contact cu ea. După ce cetățeanul trimite cererea pe mail el primește de la Antonia răspunsul: cererea dumneavostră a fost înregistrată cu numărul x”, a subliniat primarul municipiului Cluj-Napoca.
Emil Boc a spus că și în acest fel Clujul caută să își merite titlul de oraș capitală a digitalizării în România. ”Recomandăm cetățenilor să utilizeze aceste servicii, așa cum fac și cu celelalte 52 de proceduri digitale care funcționează până acum la primărie. Unele dintre cererile trimise prin email vor primi răspuns tot online, acolo unde legea nu cere ca cetățeanul să vină efectiv după documentul fizic. Pe această cale cerem guvernului să modifice legislația astfel încât semnătura digitală să fie larg recunoscută printre autoritățile publice și private din România. Primăria e pregătită să facă implementarea semnăturii digitale. Mulțumesc tuturor colegilor mei care au lucrat la acest proiect”, a încheiat Emil Boc.
Consilierul PSD, Dan Morar a atras atenția că în prezent de multe ori la cererile cetățenilor nu se răspunde în termenul legal. ”Din câte înţeleg Antonia va contribui la scurtarea circuitului actelor în interiorul primăriei. Dar nu știu dacă Antonia ne garantează că cererile vor primi răspuns în termenul legal, pentru că se întâmplă de multe ori ca cetățenii să nu primească răspuns în cele 30 de zile prevăzute de lege sau răspunsul nu mai vine deloc. Așteptăm etapa următoare, în care Antonia să ne prezinte cum sunt soluționate aceste cereri”, a spus Dan Morar.
”Cu mici excepții vreau să spun că majoritatea răspunsurilor sunt în termen, în cele 30 de zile, dar acest mecanism ne va ajuta să răspundem în 15-20 de zile la cereri. Oricum după 3 sau 6 luni vom veni să vă prezentăm rezultatele”, a răspuns Emil Boc.
[stextbox id=’custom’ caption=’Ce cereri se pot depune online’]
Structura pe direcții a cererilor online în această etapă este:
Direcția Tehnică – 9 tipuri cereri
Direcția Generală Urbanism – 8 tipuri cereri
Direcția Patrimoniul Municipiului și Evidența Proprietății – 7 tipuri de cereri
Serviciul de Interes Local pentru administrarea parcărilor – 6 tipuri de cereri
Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – 6 tipuri de cereri
Direcția Economică – 5 tipuri de cereri
Serviciul Relații cu consiliul și administrație publice – 3 tipuri de cereri
Biroul mass-media – 3 tipuri de cereri
Direcția Ecologie urbană și Spații verzi – 3 tipuri de cereri
Direcția Taxe și Impozite – 3 tipuri de cereri
Direcția Poliția locală – 2 tipuri de cereri
Serviciul Resurse Umane – 1 cerere
Serviciul Arhivă și Tutelă – 1 cerere
Serviciul Registrul agricol și fond funciar – 1 cerere
Biroul Relații Externe și Investitori – 1 cerere
Serviciul Administrare obiective culturale – 1 cerere
Procesul de digitalizare va continua, prin suplimentarea progresivă a altor tipuri de cereri, care vor putea fi depuse online, prin intermediul funcționarului public virtual Antonia.
[/stextbox]