Îngrijirea paliativă pentru persoanele cu gastrostoma
Ce este gastrostoma?
Gastrostoma este un cuvânt compus din gastro-stomac şi stoma-orificiu, deci în traducere este un orificiu făcut la nivelul stomacului, pentru diferite scopuri.
De ce se indică o gastrostoma?
Indicaţia de gastrostoma este făcută de specialişti în momentul în care unul dintre segmentele tubului digestiv ce preced stomacul (cavitate bucală, faringe, esofag) nu mai permite trecerea alimentelor sau lichidelor din diferite cauze. Cele mai frecvente indicaţii de gastrostomie pe secţiile de îngrijiri paliative sunt tumori care obstruează calea digestiva, tulburări ale stării de conştientă cu alterarea reflexului de deglutiţie (după accidente vasculare cerebrale sau alte afecţiuni ale creierului prin hipoxie), stări vegetative în care, deşi deglutiţia este posibilă, nu se poate controla eficient aportul de alimente. De asemenea, mai rar se găseşte indicaţia de efectuare a gastrostomei pentru administrare de tratament.
Care sunt beneficiile?
Beneficiul major al unui pacient cu gastrostoma este că poate fi alimentat corespunzător, indiferent de starea tratului digestiv superior stomacului. În cazul diferitelor tumori ale cavităţii bucale, faringe, esofag, sau alte afecţiuni ale acestor organe, pacienţii îşi reduc semnificativ aportul de alimente. Fiind tot mai restricţionaţi pentru că nu mai pot mesteca, apoi nu mai pot înghiţi decât alimente cât mai lichide şi înghiţituri tot mai mici, prezintă dureri sau sângerări de la nivelul zonei afectate, ajungând în stadii avansate de degradare prin pierdere în greutate – caşexie.
Cum se montează o gastrostoma?
În principal sunt două căi de montare a unei gastrostome. Prima, cea mai utilizată, este şi cea mai uşor suportată de pacient, montarea endoscopic, cu o minimă incizie la nivelul abdomenului.
Cea de-a doua cale de montare este chirurgicală. Montarea se face de către un chirurg, cu anestezie, practic o intervenţie chirurgicală de mici dimensiuni.
Rezultatul celor două căi de montare este acelaşi, un tub care ajunge de la exterior direct în interiorul stomacului, pe care se poate administra alimentaţie şi medicaţie pacientului.
Doare?
Imediat după montare, pacientul poate avea mici dureri care sunt bine controlate cu medicamente. După 24 ore, de obicei nu mai necesită medicamente antialgice şi, ulterior, nu mai sunt dureri. Pentru o mai bună înţelegere cu o manoperă frecvent întâlnită de mai multe persoane ce nu lucrează în domeniul medical, se poate compara cu gaura din ureche făcută pentru cercei. Este un orificiu ce iniţial sângerează puţin şi doare ulterior din cauză că cercelul rămâne pe loc, traiectul se tapetează cu tegument şi devine permanent, nedureros, fără secreţii, fără sângerări.
Ce îngrijiri speciale necesită un pacient cu gastrostoma?
Gastrostoma este un dispozitiv relativ simplu, iar după o minimă instruire poate fi manipulat de aparţinători sau chiar de pacient. Totuşi, mai pot apărea mici secreţii sau chiar scurgeri din stomac, mici cantităţi, ce dispar prin poziţionarea corectă a tubului. De cele mai multe ori, este un dispozitiv care nu este vizibil sub îmbrăcăminte. Perioada imediat următoare montării tubului de gastrostoma este cea mai delicată, de multe ori e necesară supravegherea de către personal specializat a orificiului, iar personalul nostru din timpul internării începe instruirea aparţinătorilor legat de particularitatie de întreţinere a tubului, gastrostomei şi modalitatea de alimentare.
Cum se foloseşte?
Utilizarea este relativ facilă, reducându-se totul la conectarea unei seringi de calibru mare la un tub şi injectarea conţinutului, respectând câţiva paşi simpli. Mesele se fracţionează şi se injectează cantităţi mici, calculate în funcţie de particularitatea fiecărui pacient. De obicei etapele de alimentare se parcurg împreună cu pacientul şi aparţinătorii pentru a se obişnui, astfel se încearcă educarea aparţinătorilor sau chiar a pacientului în utilizarea la domiciliu a tubului de gastrostoma, fără probleme.
SE POATE ADMINISTRA ŞI PRIN PERFUZARE CONTINUĂ.
Este risc de intrare a infecţiilor?
Este risc de intrare a infecţiilor, însă faptul că accesul este în stomac, unde mediul este puternic acid, majoritatea germenilor sunt inactivi. Infecţiile apărute la nivelul tegumentului se tratează destul de eficient, cu antibiotic local sau pe cale sistemică. De multe ori iritaţiile locale apărute de la secreţii sau scurgeri sunt confundate cu infecţii. Aceste iritaţii trec doar prin simpla curăţire corectă a suprafeţei.
Se poate smulge? Dacă se agaţă sau dacă din greşeală trag de el ce se întâmplă?
Dispozitivele sunt făcute din materiale cât mai puţin traumatizante, gândite să protejeze ţesuturile. De aceea, în cazul în care din varii motive se trage de tub, acesta iniţial opune rezistenţă, ulterior iese fără să traumatizeze semnificativ ţesuturile din jur, de cele mai multe ori fără să producă sângerare, sau este o minimă sângerare.
Se poate deteriora? Ce se întâmplă dacă se fisurează?
În timp se poate deteriora materialul tubului, având în vedere că prin el trec alimente, diferite lichide dar şi secreţie acidă din stomac. Sunt tuburi de gastrostoma care rezistă şi până la 3-5 ani, depinde de modul de utilizare. În cazul deteriorării schimarea este relativ facilă, de multe ori nu mai necesită anestezie.
Cum se poate dormi cu tubul de gastrostoma?
Dispozitivele de obicei sunt prevăzute cu minim două moduri de asigurare, o clemă şi un căpăcel pentru a ne asigura că este închis, iar noaptea se ascunde sub îmbrăcăminte, fără să pună probleme. De asemenea, sunt diferite dispozitive de asigurare pe durata nopţii, ţinând tubul lipit de corp.
Mai pot renunţa la tubul de gastrostoma? Rămân cu o gaură în stomac?
Se poate renunţa în orice moment. Suprimarea tubului de gastrostoma se face endoscopic, o manoperă uşor suportată de pacient, durează câteva minute. Orificiul rămas se pansează şi ulterior se închide singur în câteva zile, ramanad o mică cicatrice.
Aflați mai multe despre Îngrijirile Paliative din cadrul spitalului Polaris Medical. Pentru mai multe detalii, personalul Polaris Medical vă stă la dispoziție la numărul 0264 933.
Dr. Bogdan Neacșu, Medic primar geriatrie-gerontologie Polaris Medical
Cum pot sa cumpar o sonda nr 24(sau mai mare)pentru o pacienta care este ingrijita paleativ,cu sonda nazogastrica?
Dacă această gastrostoma sa înfundat ce pot face? ????
Mulțumesc!
Bună ziua bunica mea are de 2 săptămâni montata o sonda gastrosoma și prin tub se scurge sânge este normal?
Nu iese tubul și vrea să renunț la el