Chirie sau cămin? Ghid de „supraviețuire” imobiliară pentru studenți

Vine toamna şi valul de chiriaşi dă năvală peste Cluj-Napoca, la fel cum se întâmplă în fiecare an atunci când se întorc studenţii pentru începutul anului universitar. Una dintre cele mai grele părţi este găsirea unei locuinţe pentru anul următor şi asta pentru cei care nu o să fie cauzaţi într-unul dintre căminele Clujului.

Chiria în Cluj-Napoca depinde de mai mulţi factori printre care cei mai importanţi sunt localizarea, condiţiile şi preţul. Cele mai căutate zone de către chiriaşi sunt Mănăştur, Mărăşti, Zorilor şi Gheorgheni, unde majoritatea noilor veniţi sunt studenţi care au ales pacea şi confortul unei locuinţe proprii în defavoarea căminului.

Şase ani şi cinci chirii

maria ciobanu

Maria Cristiana Ciobanu

Maria Cristiana Ciobanu este studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării la departamentul Jurnalism, în anul II. Spre deosebire de cei care încă sunt în căutare de chirie, Maria s-a stabilit aici de pe vremea când era elevă de liceu. Vine din Sălaj, a urmat cursurile Liceului Teoretic „Avram Iancu” şi locuieşte la Cluj-Napoca de aproape şase ani. În decursul acestor şase ani a schimbat nu mai puţin de cinci chirii.

Prima experienţă în Cluj a Mariei a fost gazda. A locuit în primul an împreună cu o doamnă în vârstă unde plătea 200 de lei pentru camera în care locuia. „Am stat pe Bucureşti, la o bătrânică. Plăteam 200 de lei, iar cheltuiala lunară ajungea cam la 800-900 de lei. Dacă stai în primul an în gazdă e mai uşor să te acomodezi. Dacă ai o gazdă bună te poate ajuta cu mâncarea şi mai întrebi atunci când te afli în impas”, a spus Maria.

Cele mai mici cheltuieli le avea în urmă cu doi ani când locuia cu o prietenă în garsoniera acesteia. „Îi dădeam ei 100 de lei în perioada în care eram în clasa a XI a, a XII a. Atunci am plătit cel mai puţin”, a adăugat studenta. Momentan, Maria locuieşte într-un apartament de două camere în Gheorgheni. Stă împreună cu prietenul şi fratele ei, iar chiria ajunge la 180-190 de euro lunar. Studenta spune că acum plăteşte cel mai mult şi cheltuielile ei lunare ajung pâna la 2000 de lei. Nu este nemulţumită pentru că intimitatea spaţiului şi liniştea propriului cămin este exact ce căuta.

„M-am mutat în Gheorgheni de la 1 iulie. Mi-am luat <<Piaţa>> şi am început căutările. Nu am întâmpinat greutăţi, am tot dat telefoane, iar acesta este primul apartament pe care l-am văzut. Ne-am oprit la el deşi am mai fost după să vedem două. Proprietara e o femeie de vreo 60 de ani, foarte modernă cu care am stabilit unele chestii de la început. Aşa trebuie făcut. Să se stabilească o dată exactă în care să se achite chiria şi să se hotărască modalitatea de plată a cheltuielilor. Unii proprietari preferă să-şi plătească facturile de teamă, pentru a nu rămâne restanţi”, a povestit chiriaşa.

Căminul – locul prieteniilor „pentru totdeauna”

Cel puţin aşa spune Cătălin Guşeilă, care se declară mai mult decât încântat de viaţa de cămin. Este student la Relaţii Intenaţionale şi a mers la cămin să simtă pe pielea lui tot ce înseamnă viaţa de student. „Viaţa de student trebuie trăită în cămin. Eu stau în cămin în Parcul Babeş şi plătesc 170 de lei. Îmi ajung cam 600-700 de lei pe lună cu tot cu bani de buzunar”, spune Cătălin.

Economica, Haşdeu şi Observator sunt cele mai celebre campusuri universitare. Deşi bate vântul prin camere în perioada aceasta, o să fie arhiplin de la toamnă când va începe un nou an universitar. De la doi până la cinci locuitori ai unei camere de cămin, studenţii care sunt cazaţi aici au cheltuieli mai mici decât în chirie. Plătesc de la 110 lei până la peste 300 de lei dacă locuiesc într-un cămin privat, pe când chiria le poate scoate mult mai mult din buzunar, ajungând de cele mai multe ori la sute de euro.

Căminul privat – o adevărată afacere

Cu toate că studenţii ajung să plătească mai mult pentru un cămin privat aceste locaţii de cazare sunt de multe ori epuizate. Pe Str. Taberei nr. 3, cămin al Colegiului Tehnic preţul ajunge la 200 de lei. Chiria în căminul privat de pe strada Cojocnei este de 380 de lei, iar camerele sunt de două persoane. Un alt cămin, situat pe strada Buftea are camere de patru persoane şi un preţ de cazare de 330 -350 de lei. Cel mai scump cămin este pe strada Nicolae Cristea şi are chiria de 500 de lei. Căminul recomandă confortul sporit şi camerele de două persoane. De nulte ori la aceste locaţii apelează cei care nu au un loc la căminele universităţilor clujene, sau elevii de liceu.

Plin de oferte

Internetul vuieşte de oferte pentru chirii. În fiecare zonă a Clujului, apartamentele, garsonierele sau câte o cameră îşi aşteaptă locatar. Dacă în Andrei Mureşanu şi în Grigorescu un apartament cu trei camere ajunge până la 300 de euro, în Mărăşti se poate găsi o garsonieră cu 150 de euro. Zona centrală a Clujului oferă apartamente cu două camere la preţuri mai mari de 350 de euro fiind cea mai scumpă zonă din punct de vedere al preţurilor cerute pe chirii, iar în Bună Ziua preţul unui asemenea imobil ajunge la 250 de euro. În Gheorgheni preţul unui apartament cu două camere este între 170-200 de euro, iar proprietarii din Mănăştur oferă un imobil cu 3 camere la 330 euro.

Sfatul chiriaşilor pentru cei care se mută la Cluj-Napoca este de a achiziţiona „Piaţa de la A la Z” şi de a verifica ofertele. Cu cât mai multe opţiuni în faţă cu atât mai multe şanse să găseşti locul ideal.

Distribuie:

Postaţi un comentariu