Augustin Merdan, un învăţător atipic

„Cred că luăm din fiecare carte, din fiecare om care ne iese în cale, lucrurile care ne fac să devenim unici”, Augustin Merdan, învăţător / Foto: Maria Man

În România, există un mit. Se spune că profesorii de la ţară nu sunt la fel de bine pregătiţi ca cei de la oraş. De mai bine de 33 de ani, învăţătorul Augustin Merdan face tot posibilul pentru a demonstra contrariul. Predă la Şcoala Generală Sânpaul din judeţul Cluj. Chiar dacă are o vastă experienţă în spate, acesta participă şi acum la diferite cursuri de formare, pentru a-şi îmbunătăţi metodele de predare, dar şi pentru că îi face plăcere să înveţe lucruri noi. Încearcă mereu să îşi facă orele mai atractive, printr-o abordare interdisciplinară. „Cine spune că matematica nu poate fi învăţată prin cântec sau prin desen? La matematică putem folosi de asemenea poveşti, la limba română probleme despre diferiţi autori. Totul este să îi provoci pe copii, să îi faci să gândească, să îi pregăteşti pentru viaţă. E prea multă teorie în sistemul de învăţământ. E bună şi teoria, dar parcă e mult prea prezentă”, spune acesta.

Deşi, copil fiind a fost elev al Liceului de Muzică „Sigismud Toduţă” din Cluj-Napoca, paşii l-au dus spre o altă carieră. „Datorez faptul că lucrez în învăţământ dirigintei mele de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” care m-a îndrumat spre liceul pedagogic. Îmi plăcea muzica, dar nu am eram atât de disciplinat încât să învăţ foarte bine un instrument. Nu aveam răbdare, aveam foarte multă energie. Îmi plăceau istoria, limba română, artele plastice, iar doamna mea dirigintă m-a consiliat în această privinţă. Am constat că mi se potriveşte  această meserie, iar de 33 de ani sunt învăţător în comuna Sânpaul”, povesteşte acesta. La o săptămână după ce a fost repartizat ca învăţător într-unul din satele comunei Sânpaul, a fost recrutat pentru a merge în armată. A lipsit doi ani, dar întors acasă s-a dedicat trup şi suflet învăţământului din comună.

Foto: arhivă personală

Odată cu trecerea anilor, a trecut dintr-un sat în altul, dintr-o şcoală în alta, pentru a ajunge tot mai aproape de casă. A avut câteva tentative când a vrut să vină spre oraş, dar după aceea s-a gândit mai bine şi a încercat să facă lucruri frumoase pentru copiii din comuna sa. A observat multe lucruri în cei 33 de experienţă: copii care merg aproape desculţi la şcoală, copii de trei ani şi un pic care fac singuri naveta din cauza comasării şcolilor. În loc ca şcoala să fie tot mai accesibilă, aceasta s-a restrâns în centrul comunei, iar copiii sunt aduşi zilnic la şcoală şi la grădiniţă cu microbuzele şcolare, pe distanţe mai lungi sau mai scurte. Faţă de când a început să predea, numărul elevilor a scăzut de patru ori.

A predat timp de 25 de ani în paralel mai multor clase. „Aveam copii din clasa întâi, până pe clasa a patru în sală. Unii erau orientaţi cu faţa spre catedră, alţii spre o tablă impovizată spre perete. Uneori se întâmpla să mă încurc şi să le spun celor de a doua cerinţa celor de a patra. A fost o mare provocare şi pentru mine. Pentru a-i face să fie atenţi, le-am propus elevilor să încerce să îmi depisteze greşelile. Cine observa o greşeală, avea un punct în plus. Le plăcea acest concurs. Era dificil să ţii pasul. Pentru noi era un chin uneori această practică de predare în paralel, dar am văzut, că acum, mai nou, acestă metodă de a aduce copii de diferite vârste în aceeaşi clasă se practică în unele grădiniţe moderne din Cluj. Era interesant pentru că, uneori cei mici erau mai atenţi la lecţiile celor de clasa a patra şi când întrebam ceva, răspundeau ei sau invers, cei de a patra, erau fascinaţi de lecţiile micuţilor”, spune învăţătorul. Deşi se descrie ca fiind un cadru didactic rece, copiii îl iubesc. I s-a spus de-a lungul timpului în toate modurile: „Tati, bunicu, domn învăţător”. Chiar şi fetele lui i-au fost eleve, dar pentru ele, în clasă, era „domnu”.

Îi place să petreacă timp cu elevii săi, chiar şi după ore. „Dacă au activităţi extraşcolare, îmi place să stau cu ei să văd ce fac. Tot acolo sunt dacă iau primul sau al doilea autobuz spre casă. Acum, recent, am avut de exemplu, un parteneriat cu Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca şi ne-au vizitat trei voluntari internaționali: din Polonia, Germania și Franța. Au organizat împreună cu copiii activități interesante: Crăciunul în diferite țări, Excursie în jurul lumii, religiile lumii. Îmi place să particip şi eu la aceste activităţi şi să învăţ chiar şi de la tineri”, spune învăţătorul.

Cor de colinde

Nici el personal nu este străin de astfel de activităţi extracurriculare. Îi învaţă pe elevi să picteze icoane pe sticlă şi să îşi dezvolte abilităţile artistice. La un moment dat, auzind o colindă veche, dragă lui, s-a gândit că ar fi frumos să culeagă mai multe colinde vechi din zonă şi să îi înveţe pe copii. „Am propus această activitate şi s-au înscris 20, 30 de copii. Am colindat, ne-am antrenat şi am participat şi la concursuri cu alte şcoli. Am fost la colindat şi la biserica din sat, unde am aflat şi alte colinde noi. E o activitate frumoasă, copiilor le place. Mai greu este când trebuie să îi alegi pe cei cu care mergi la un concurs. Concursurile acceptă fiecare în parte un număr limitat”, spune învăţătorul.

<

►

>

Foto: arhiva personală

Văzând că celor mici le place să experimenteze, să înveţe practic, acesta îşi provoacă elevii să gătească de două ori pe an. „Toamna facem salată de fructe. Fiecare aduce fructele pe care le are acasă, iar eu cumpăr frişca, pişcoturile sau biscuiţii şi crema de ciocolată, iar de 1 iunie facem tot timpul două dintre specialităţile mele: salam de biscuiţi şi socată şi ne ospătăm împreună!”, povesteşte bărbatul. Dar de departe cea mai mare realizare a dascălului dincolo de micile ateliere pe care le face cu drag e faptul că a reuşit, împreuncă cu elevii săi, să înfiinţeze un muzeu în cadrul comunei, cu obiecte vechi ale sătenilor. „Am primit un spaţiu în cadrul Căminului Cultural, pe care l-am amenajat cu ajutorul copiilor. Fiecare a avut misiunea de a întreba acasă ce obiecte vechi sau fotografii are. A fost o mobilizare incredibilă, copiii erau foarte interesaţi. Au învăţat o mulţime de lucruri. A fost o adevărată oră de istorie. O istorie vie”, spune învăţătorul.

Muzeul a fost făcut la inițiativa clubului de inițiativă comunitară pentru tineri IMPACT Minions, înființat în 2016 la Școala din Sânpaul după ce Augustin și directoarea școlii, Rodica Marchiș, au răspuns unui apel lansat de Fundația Noi orizonturi și au urmat un curs de formare în metoda educației prin experiență. Membrii clubului se întâlnesc o dată pe săptămână, după ore, și învață tot felul de lucruri noi prin joc, poveste și proiecte în folosul comunității. Muzeul a fost cel de-al doilea proiect al minionilor – la primul proiect au amenajat un parc pentru copii lângă școală, exclusiv din materiale reciclate.

Învăţătorului îi place să se implice, să îşi vadă elevii fericiţi. Nu spune „nu” niciunei provocări mai altfel, ci din contră. „La un moment dat, când predam la o altă şcoală şi aveam doar elevi din satul respectiv, am rămas cu ei până noaptea târziu la şcoală, pentru a le arăta Steaua Polară, apoi i-am dus frumos, pe fiecare acasă. Acum nu mai pot pentru că am copii din toate satele comunei”, spune acesta.

Şi-ar dori ca sistemul de învăţământ să renunţe la birocraţia excesivă cu care este căptuşit şi să le ofere şansa dascălilor să se ocupe mult mai mult de elevi, decât de rapoarte şi hârtii. „Se spune că elevul este centrul educaţiei. Aşa ar trebui să fie, dar nu este. La sate, elevii sunt tot mai departe de şcoală. Mulţi renunţă după opt clase, din păcate. Elevul este lăsat la urmă”, spune Merdan.

„Am ales să mă implic pentru că îmi face plăcere. Îi văd că sunt săraci, iar foarte mulţi părinţi nu lucrează. Nu le pot cere bani pentru materialele pe care le folosim la şcoală. Şcoala nu le asigură, aşa că pun bani de la mine. Mă bucur când pot să îi duc în alte părţi la concursuri. Ne bucurăm de orice fel de schimb de experienţă”, spune acesta.