Un francez cu suflet de român

Se numeşte Alexandre Lacaille, dar se prezintă Alexandru. A venit de 15 ani în România, pentru a-şi deschide o fermă, întrucât în Franţa i-ar fi fost greu să pătrundă pe cont propriu pe această nişă, aşa cum îşi dorea. Este absolventul Şcolii Superioare de Agricultură din Angers. Iniţial s-a stabilit în sudul ţării, în Oltenia, dar după ce a cunoscut-o pe soţia sa, s-a mutat la Cluj-Napoca, unde are o mică fermă, în cadrul căreia cultivă cereale. Cu toate că încă are terenuri şi în Franţa, acesta se consideră român. În luna ianuarie a acestui an participat la Marşul Speranţei, pentru a nu-l lăsa singur pe vecinul şi bunul său prieten Sorin Bobiş, cel care a venit cu această idee năstruşnică de a merge pe jos până la Bucureşti, în semn de protest faţă de modificarea legilor justiţiei.

Marşul Speranţei

„Iniţial, i-am spus că este nebun! Dar cum era să îl las singur, mai ales că şi eu sunt o persoană activă, care se implică atât cât poate şi care participă aproape la toate protestele? Nu ne-am gândit prea mult şi am plecat. Am fost puţin inconştienţi, pentru că a fost un mare efort. Şi acum, după zece zile, mă dor rău tendoanele! Atunci nu am simţit. Am fost impresionat de solidaritatea oamenilor şi de modul în care ne-au primit în oraşele prin care am trecut. Ni s-au alăturat şi alte persoane pe parcurs şi în final am fost 15 persoane. Oamenii s-au mobilizat şi au făcut inclusiv donaţii pentru a ne ajuta cu cazarea. Iniţial am refuzat, dar după ce numărul nostru  a crescut, iar mulţi au pornit fără nicio resursă la drum, am acceptat. De la Ploieşti până la Bucureşti am mers cu jandarmeria în spate. Înainte de protestul de la Bucureşti ne-am odihnit trei ore la hotel. Eram frânţi, dar am zis că mergem oricum la protest, deşi pentru noi nu acesta a fost neapărat scopul, ci acela de a mobiliza lumea, lucru care s-a întâmplat, pentru că marşul nostru a fost foarte vizibil. Social media a ajutat enorm. Şoferii cu care ne întâlneam ştiau de noi.  Păcat că pe 20 ianuarie nu a ieşit mai multă lume la protest. A fost într-adevăr vremea foarte rea, ceea ce cred că a sabotat puţin protestul. Dincolo de scopul în sine al acestui protest, a fost o experienţă de viaţă care a meritat trăită. Am cunsocut oameni frumoşi, implicaţi, care m-au impresionat. Am avut în grupul nostru şi doi nevăzători”, povesteşte Alexandru.

Chiar dacă până acum nu s-a gândit să obţină cetăţenia română, după Marşul Speranţei se gândeşte serios să facă acest lucru şi să se implice şi mai mult. Nu se vede deocamdată în zona politică, dar cine ştie ce îi va rezerva viitorul, spune acesta. A primti multe mesaje de susţinere şi apreciere din partea românilor. „O mulţime de români mi-au spus că le este jenă că eu, francez fiind, lupt mai mult pentru această ţară decât ei”, spune acesta. Mesajul care l-a impresionat încă cel mai mult a fost unul în limba franceză, venit din partea doamnei Cioloş: „Dacian Cioloş l-a sunat pe Sorin Bobiş şi ne-a invitat la o discuţie. Eu am primit un mesaj foarte frumos din partea doamnei Cioloş, în care m-a felicitat”, a spus Alexandru.

A impresionat-o pe doamna Cioloş

Francezul cu suflet de român consideră că România ar trebui să îşi schimbe mentalitatea şi să pună mai multă presiune asupra autorităţilor când îşi doresc o schimbare. „Românii sunt paşnici. Eu nu spun să fie agresivi, dar trebuie mai multă presiune. În Franţa, când vrem ceva, obţinem. Dacă, de exemplu, fermierii sau TIR-iştii îşi doresc ceva, nimeni nu munceşte timp de trei, patru zile. Ies cu toate maşinile în stradă şi nu se mişcă de acolo până nu obţin ce vor. Sunt mult mai hotărâţi francezii. România se confruntă cu o mare problemă, fiind o ţară subdezvoltată. Franţa a trecut de această etapă, dar noi ne luptăm cu terorismul şi altele. Cred că protestele trebuie să continue, dar trebuie făcut şi altceva. Cât despre noul Guvern, nu am prea multe de spus. Eu, ca francez, vorbesc mai bine decât Ministrul Educaţiei! Au ajuns mulţi proşti în fruntea ţării!”, consideră francezul, care mărturiseşte că acceptarea Vioricăi Dăncilă a fost probabil răul mai mic pe care îl putea accepta Iohannis.