PAROHIA REFORMATĂ TURDA VECHE ÎNCEPE IMPLEMENTAREA PROIECTULUI DE REABILITARE A BISERICII REFORMATE DIN TURDA VECHE

Începând cu data de 04.10.2017 Parohia reformată Turda Veche implementează proiectul  “Reabilitarea bisericii reformate din Turda Veche, jud. Cluj”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Termenul de finalizare este 03.10.2021, durata de implementare fiind 48 luni. Valoarea totală a proiectului este de 8.464.972,68 lei, din care 8.258.245,07 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.

Obiectivul general este creșterea numărului mediu anual de vizitatori în biserica reformată din Turda Veche prin punerea în valoare a imobilului, contribuind astfel și la creșterea competitivității arealului.

 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

Date de contact beneficiar:

Parohia Reformată Turda Veche

Adresa: Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, municipiul Turda, str. Dr. Ioan Rațiu, nr. 44, ap.0, jud. Cluj

Telefon: 0264 – 311174

E-mail: albert.nagy61@gmail.com

Distribuie:

Postaţi un comentariu