Fotoreportaj. Peste 15.000 de sticle cu apă sfințită au fost împărțite credincioșilor clujeni de Bobotează
Peste 4.000 de clujeni au participat astăzi, 6 ianuarie 2018, la slujba de Bobotează oficiată de de ÎPS Andrei Andreicuţ la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creștini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Anul acesta însă, vremea „nu a păstrat tradiția”, iar gerul s-a ținut deoparte de slujbă. Cu această ocazie, la Cluj, s-au împărțit peste 15.000 de sticle cu apă sfințită.
„La Iordan, Domnul Iisus Hristos a restaurat întreaga creaţie. Din păcate, noi, oamenii, pângărim şi chinuim întreaga creaţie. De aceea, cei ce se problematizează, ecologiştii, au mare dreptate, pentru că noi chinuim pământul, pângărim pământul, poluăm natura înconjurătoare şi din motivul acesta este şi încălzirea globală. Este frumoasă această zi de Bobotează, dar e prea călduroasă. Aşa că Domnul Hristos ne cheamă pe toţi la restaurarea noastră lăuntrică, să devenim oameni noi. El această lucrare a făcut-o la Iordan, dar fiecare în parte, apropiindu-ne de el, trebuie să ne renaştem din nou”, a spus mitropolitul Clujului, sâmbătă, la finalul slujbei de Bobotează, conform agerpres.ro.
Boboteaza sau epifania este sărbătorită la 6 ianuarie de către Biserica ortodoxă și catolică. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi.
Creștinii occidentali comemorează în primul rând vizita magilor la nașterea Pruncului Iisus și astfel manifestarea fizică a lui Iisus către Neamuri. Ortodocșii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan, văzută ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu.
Biblia îl menționează pe Ioan Botezătorul, considerat de creștini ca înaintemergătorul lui Iisus Hristos, care ar fi propovăduit venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăință.
Ioan le cerea oamenilor, înainte de a-i boteza, să-și spovedească păcatele și să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar „cel ce va veni după el” (în tradiția creștină: Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Despre „cel ce va veni după el”, Ioan spunea că acela este mult mai mare și mai puternic decât el.
Evanghelia relatează că și Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spăla păcatul lumii”. Conform acestei relatări, ieșind din apa Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis și duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel și venind peste el. Și glas din ceruri zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei, 3: 16-17).
Nu există Comentarii