Modele instituționale relevante pentru studierea și expunerea artei contemporane în secolul XXI, dezbătute la Cluj

Foto: Dan Bodea

Centrul Cultural Clujean organizează în perioada 24-25 noiembrie 2017 conferința „În căutarea modelelor instituționale. Prezentarea și cercetarea artei cotemporane”. Evenimentul se va desfășura la Casa Matei Corvin, în Cluj-Napoca. În cadrul evenimentului artiști, curatori și teoreticieni din România, Belgia, Croația, Franța, Grecia, Ungaria, Marea Britanie și Slovenia vor prezenta proiecte și experiențe în acest domeniu și vor dezbate modelele instituționale relevante pentru studierea și expunerea artei contemporane în secolul XXI.

Citiți și: Clujul ar putea avea un Centru European de Artă Contemporană în 2020. Lucrările de construcție, în așteptarea avizelor

Între invitații conferinței se numără și Paul Dujardin, Director General și Director Artistic al Centrului de Arte Frumoase BOZAR, din Bruxelles, Călin Dan, Directorul Muzeului Național de Artă Contemporană din București/MNAC și Mica Gherghescu, cercetător la Biblioteca Kandinsky, în cadrul Centrului Pompidou din Paris.

Conferința se va desfășura în limba engleză, fără traducere în limba română. Cei interesați să participe la conferință se pot înscrie completând acest formular până joi, 22 noiembrie, transmit organizatorii.

Programul conferinței poate fi vizualizat aici.

[stextbox id=’custom’]

Conferința face parte din programul care pregătește dezvoltarea la Cluj-Napoca a Centrului European de Artă Contemporană (CEAC), o instituție dedicată cercetării, expunerii și dezvoltării profesionale în domeniul artei contemporane. Programul CEAC cupride manifestări din zonele artelor vizuale, artelor spectacolului și ale artei new media.

CEAC va căuta să pună în valoare producțiile artistice ale ultimilor 70 de ani din Europa de Est și să sprijine procesul de recunoaștere și diseminare la nivel european a artei din acestă regiune, dintr-o perspectivă europeană.  CEAC își propune să redefinească relația dintre instituțiile de artă și spectatori, angajându-se să acompanieze toate segmentele publicului într-o călătorie de explorare critică și de implicare activă în practica artistică.

[/stextbox]

Citiți și: Cluj, Sibiu, București și Oradea, la conferința bunelor practici în administrație: De la reabilitare „cu forța”, la mobilitate și investiții în cultură

Distribuie:

Postaţi un comentariu