FACES. Profesorii clujeni, cei mai râvniţi în Carolina de Sud

Peste 700 de profesori români au trăit în ultimii 18 ani visul american în cadrul programului  internaţional Foreign Academic & Cultural Exchange Services (FACES). Aceştia nu numai că au avut şansa de a preda în şcoli din Carolina de Sud mai mulţi ani, timp în care au putut afla tainele sistemului american de învăţământ din interiorul acestuia, dar şi-au păstrat în acelaşi timp posturile de profesori titulari din România, astfel că, la întoarcerea în ţară, au putut aplica ceea ce au învăţat în anii petrecuţi la catedrele americane. Acest lucru a fost posibil printr-un protocol încheiat între FACES şi Ministerul Educaţiei Naţionale, care le-a permis profesorilor să se perfecţioneze peste ocean, fără a-şi pierde posturile.

Programul a luat naştere în 1999, iar primul oraş în care acesta a fost promovat a fost Clujul. Poate vă întrebaţi cum anume au găsit americanii pe harta lumii tocmai oraşul din inima Transilvaniei şi ce anume i-a determinat să vină aici pentru „a curta” produsele şcolilor clujene. Ca în orice business de succes, totul a pornit de la o nevoie. Nevoia drastică a şcolilor din Carolina de Sud de a avea profesori competenţi, care să îşi iubească meseria şi care să îi facă pe elevii nedisciplinaţi pe alocuri, să îndrăgească învăţătura, dar şi să ia parte la un schimb cultural inedit.

Visul american, trăit de peste 700 de profesori români

 „În Statele Unite ale Americii, dar mai ales în Carolina de Sud a fost şi este nevoie de profesori foarte buni, de profesori calificați. Mama și cu mine știam că sunt organizații care fac acest lucru, dar ne-am întrebat, în timpul unei cine, ce ar fi să facem şi noi acest lucru?”, povesteşte Rick Palyok, director executiv al FACES. De la idee la implemntarea acesteia nu au fost decât câţiva paşi şi multe hârtii la dosar. La scurt timp, FACES a primit acordul guvernului american de a îi ajuta şi consilia pe profesorii străini care urmau să obţină o viză pentru a lua parte la acest program.

În acelaşi an, în 1999, o delegaţie formată de medici clujeni au participat la un schimb de experienţă într-un spital din Columbia. În urma acestei experinţe, Columbia şi Clujul au devenit oraşe înfrăţite, iar în momentul în care cei de la FACES au început să caute profesori internaţionali, aceasta o fost prima pistă folosită.

Clujul, primul oraş FACES

„Am venit personal în Cluj, am discutat cu primarul, am adus flyere de promovare a programului, am ţinut prezentări, am făcut publicitate în ziare. Aşa a început totul. Aveam şi avem în continuare site-ul programului în cadrul căruia profesorii îşi pot înscrie aplicaţiile. La început am primit doar câteva aplicaţii. I-am contactat telefonic pe toţi cei care s-au înscris, după care am realizat interviuri cu aceştia pentru a verifica dacă engleza lor este la un nivel optim, o cerinţă esenţială pentru a face parte din program. Interviurile sunt înregistrate, după care sunt arătate şcolilor din Carolina de Sud care au nevoie de profesori”, spune Rick Palyok.

Materiile incluse în program sunt psihopedagogia specială, matematica, limbi străine, chimia, fizica şi materiile specifice învăţământului primar.

Cei de la FACES îi găsesc fiecarei şcoli profesorul sau profesorii potriviţi în funcţie de nevoile acesteia. Contractele se încheie între profesori şi şcoală. Ambele părţi pot refuza încheierea unui contract. „Candidaţii sunt liberi să spună nu. Dacă spun da ofertei pe care le-o prezentăm, pe 19 iulie pleacă spre America. La început şi mulţi ani după, am venit personal în România pentru a-i însoţi pe profesori. Noi achitam biletul de avion, cazarea şi masa profesorului până când acesta îşi găseşte o chirie şi o maşină. Profesorul trebuie să achite taxa pentru obţinerea vizei. Şcoala este cea care ne plăteşte pe noi şi cea care le plăteşte profesorilor salariile”, explică directorul executiv al programului.

Odată admişi în program, profesorii ajung în Statele Unite ale Americii, unde vor susţine câteva teste, pentru ca angajatorii să se asigure că aceştia sunt într-adevăr competenţi. De asemenea, aceştia trebuie să participe la o serie de cursuri. Anul şcolar începe în luna august. Spre deosebire de sistemul românesc de învăţământ, cel american le pretinde profesorilor să îşi pregătească orele, în cadrul şcolii, în timpul programului obligatoriu de la 8:00 la 15:30.

„Mie personal, îmi place foarte mult România. Este o țară frumoasă, cu oameni frumoși, foarte ospitalieri. Ceva m-a făcut să revin iar și iar. După ce te întorci de trei, patru ori, această ţară te face să vii mereu înapoi, te atrage. Acum cinci ani nu am putut să fac acest lucru pentru că nu am mai avut atât de mulți profesori dornici să vină în Carolina de Sud ca înainte. Din 1999 până în 2008, când a început criza, veneau 50, 60 de profesori români pe an în medie. După aceea numărul a scăzut la 15, 20 de profesori. Lucrurile s-au schimbat. Acum nevoia de profesori buni a crescut și în România. Nevoia noastră, fel. Fiecare țară are nevoie de mai mulți profesori, astfel că România vrea să își păstreze profesorii buni. Noi vrem să le oferim o oportunitate de a deveni profesori în Carolina de Sud pentru a putea împărtăși apoi ceea ce au învățat lucrând în cadrul sistemului american de învățământ, dar și posibilitatea de a se întoarce să profeseze în țară după ce programul s-a încheiat. Profesorii au posibilitatea să descopere America reală, așa cum este ea, nu cum este aceasta prezentată în filme. Programul durează trei ani, după care aceştia pot sta încă doi ani, dacă sunt buni. După ce se întorc doi ani acasă, pot să vină din nou. În acest an avem 200 de profesori din 18 țări, cei mai mulți din România”, spune Palyok.

Profesorii români au demonstrat că se poate

În cei 18 ani, profesorii români le-au câştigat simpatia americanilor, fiind foarte doriţi în cadrul sistemului de învăţământ de stat. „Profesorii români au demonstrat încă de la început că sunt foarte calificați, educați şi că au perfomanţe la locul de muncă. Au un ţel, un plan şi se ţin de acesta. Ţin foarte mult la etică. Sunt încă foarte multe culturi în această lume care funcționează diferit”, spune dezvoltarorul programului.

Uneori, elevii sunt reticienţi când vine vorba de profesorii străini, dar odată ce îi cunosc, lucrurile se schimbă. „Elevii sunt elevi. Unori sunt indisciplinaţi. În unele țări, problemele cu disciplina nu există și unii profesori nu ştiu exact cum ar trebui să gestioneze aceste probleme. Aici intervenim noi şi îi învăţăm anumite tehnici, îi învăţăm să folosească tehnologia. Elevii au iPod-uri, profesorii la fel. După un timp, elevii încep să își aprecieze profesorii străini și să nu îi mai vadă ca pe niște străini, ci ca pe profesorii lor. Mulţi dintre profesorii străini ajung să devină «profesorul anului». Recent am avut un profesor din Africa ce a devenit profesorul anului în întregul stat. Au fost şi profesori români care au obţinut acest titlu. Profesorul de matematică Emil Sitaru este doar un exemplu. Românii şi clujenii, în special sunt foarte muncitori. De multe ori, profesorii americani le spun românilor să nu mai lucreze atât de mult. Eu, personal, îi înţeleg de ce fac asta. În primul rând aceasta e în natura lor, aşa au fost educaţi, iar în al doilea rând vor să fie un exemplu. Au munca în sânge. Dacă au un scop, muncesc până îl ating”, explică Palyok.

Dacă la începutul programului, românii plecau în număr mare în America, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, dar şi cu venirea crizei din 2008, aceste lucruri s-au schimbat puţin. „Pentru noi nu a fost dificil să încheiem la început acorduri cu ministerele statelor implicate în program.

Cu România, acest acord s-a încheiat încă de la început, dar în tot acest timp, lucrurile s-au schimbat. Criza ne-a afectat pe toţi. Am încheiat cu Ministerul Educației Naţionale un protocol în acest sens prin care profesorii erau lăsați să facă parte din program, iar posturile le erau păstrate în țară. Astfel, după trei ani, profesorii se întorc în țară. Acest protocol ar fi trebuit să țină până când una dintre părți ar fi decis altfel. Anul trecut, odată cu schimbarea Guvernului am aflat că acest protocol nu mai este valabil. I-am scris ministrului în încercarea de a reînnoi acest protocol. Am scris de mai multe ori, dar nu am primit un răspuns. În prezent nu esta valabil acest protocol, dar acest lucru nu înseamnă că profesorii nu pot veni în continuare. Singura problemă este că nu li se vor păstra posturile în continuare.

Fiecare profesor care se înscrie în program trebuie să aibă măcar doi ani de exeperință. De obicei cei care au doar doi ani de experiență nu cer să li se păstreze locul aici, în România. Știu că România are nevoie de profesori buni, de asemenea și este greu să îi păstrezi în țară. Cred că faptul că vin în Carolina de Sud 60, 70 de profesori români buni, afectează de asemenea sistemul edcațional românesc. Înțeleg într-un fel de ce poate România nu dorește să continue acest protocol și să le ofere profesorilor oportunitatea de a pleca din țară câțiva ani. Cu toate acestea noi sperăm ca Ministerul Educației Naţionale să aprobe din nou acest protocol, din simplu motiv că profesorii români își doresc să vină și pentru că învățăm mult unii de la ceilalți, iar toată această experienţă internaţională se întoarce acasă”, explică directorul.

Principala repsonsabilitate a profesorilor este aceea de a munci în cadrul școlii în care au fost angajați. Trebuie să lucreze full time ca profesori, dar pot să aibă în afara programului şcolar proiecte cu elevii. „Sunt profesori care devin antrenori de fotbal. Alții au alte activități legate de școală. Pot lucra în weekend și altceva, dar jobul principal este cel de profesor”, spune Palyok.

Familia te poate însoţi

Profesorii îşi pot aduce familia în Statele Unite, dar numai din luna noiembrie, când s-au familiarizat cu programul. „ Sunt profesori care nu se pot adapta, care au alte așteptări de la program. E bine să putem observa aceste lucruri înainte să înceapă şcoala. Familiile pot veni după ce profesorii sunt bine așezați, după ce a început școala și totul decurge cum trebuie. După ce încep orele, atât noi, cât şi şcolile trimitem observatori care să evalueze modul în care se desfășoară cursurile. Încercăm să le aducem familiile cât de repede putem pentru cei care doresc, dar vrem să ne asigurăm întâi că profesorul este integrat în sistem. Nu vrem ca familia să îi distragă de la ceea ce au de făcut. Sunt profesori care nu își aduc familia decât după șase luni, de Crăciun sau sunt cazuri în care familia vine doar în vizită. Poate că soțul sau soția au joburi, iar copiii sunt la școală și vor să rămână în ţară. Poate soțul sau soția nu vorbesc bine engleza, iar noi vrem ca profesorul să vorbească cât mai mult timp engleză. Avem şi excepţii, când familia trebuie să vină de la început. Am avut de exemplu o mamă singură care nu putea să îşi lase fetiţa acasă. Sun cazuri şi cazuri şi ne adaptăm”, explică directorul.

Între profesorii români şi Carolina de Sud există o chimie reciprocă. Profesorii sunt apreciaţi şi doriţi aici, dar nici ei nu se lasă mai prejos. Au fost cazuri de profesori care s-au întors de trei ori. „Au început programul în 1999, au stat trei ani, s-au întors acasă doi, după care au revenit și tot așa. Le-am văzut copiii crescând. Unii profesori sunt tineri și vor să experimenteze. Sunt profesori care se întoc până la o anumită vârstă, apoi doar ca turiști. Sunt cam zece profesori care se întorc mereu. Când un profesor se întoarce, nu îl mai tratăm ca pe un profesor nou. Acesta poate să își aducă familia din prima zi, nu mai trece prin programul de pregătire”, spune directorul.

În Carolina de Sud, regulilele se respectă

În general, lucrurile merg bine, pentru că profesorilor li se spune de la început ce aşteptări să aibă, dar şi ce aşteaptă şcoala de la ei. Regulile şcolare sunt foarte clare şi trebuie respectate. „Poate în multe culturi este în regulă să îi disciplinezi pe copii dându-le cu bățul în palmă sau folosind alte metode similare. În America nu poți să atingi un copil. Dacă un profesor bate un elev sau îi vorbește urât, iar copilul îl reclamă, profesorul este suspendat până când şcoala îşi dă seama cine are dreptate în acel caz. „Au fost puţine cazurile în care profesorii au fost reclamaţi. Unii copii se plâng că nu înţeleg la ore din cauză că profesorul este străin şi că nu vorbeşte bine limba engleză, dar aceste cazuri sunt rapid demontate. Ce poate merge rău? Sunt profesori care au așteptări prea mari, aşteptări care nu le sunt îndeplinite. Sunt şi profesori care nu au succes. Poate nu au avut succes nici în propria lor țară și dacă vin într-o ţară nouă, se sperie. Cei care nu se adaptează, pleacă acasă. Nu sunt captivi aici, le respectăm deciziile. Este una să vezi lucrurile pe un DVD şi alta să le trăieşti. Există multe provocări”, spune coordonatorul proiectului.

Alte probleme ce pot apărea sunt cele de ordin civic. „De exemplu, au fost profesori care au avut probleme în trafic”, spune Palyok. Una dintre condiţiile ca profesorii să fie acceptaţi în cadrul programului este aceea de a avea permis de conducere, maşina fiind un must have acolo. Motivul? Transportul public nu este bine pus la punct, iar profesorul trebuie să fie independent din acest punct de vedere. Mai mult, reprezentanţii programului le recomandă tuturor profesorilor să îşi achiziţioneze o maşină imediat după ce şi-au închiriat un apartament. „Avem probleme în trafic, pentru că regulile noastre față de cele din Africa, de exemplu, sunt diferite. Dacă te oprește poliția, nu trebuie să oprești chiar acolo, ci unde se poate, astfel încât să nu încurci traficul. Am avut un profesor care a fost arestat pentru că s-a oprit în mijlocul unei străzi extrem de aglomerate. El așa știa că trebuie să procedeze. Există mici probleme de acest gen şi probleme de adaptare, uneori”.

În Carolina de Sud să fii român e o mândrie

Profesorul clujean de matematică, Emil Sitaru, cadru didactic în prezent în cadrul Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” face parte din prima serie de români care au plecat în Statele Unite ale Americii pentru a preda în cadrul unei şcoli din Carolina de Sud. A simţit nevoie de o schimbare, şi-a luat inima în dinţi şi a plecat.

„Am plecat cu programul FACES în 1999. Eram profesor atunci la Colegiul Naţional «Emil Racoviță», aveam gradul I și simțean nevoia unei schimbări, a unei dezvoltări profesionale la un nivel și mai înalt. Eu mai predasem un an în Franța, în perioada 1993-1994. A apărut această ocazie de a preda în Statele Unite ale Americii și am decis să accept această provocare. M-am pregătit la limba engleză, am luat meditații cu doi profesori pentru a-mi îmbunătăți fluența în vorbire și am mers acolo. În primul an am avut probleme fiindcă lucrurile nu au mers atât de bine în școala în care am fost repartizat și m-am întors după câteva luni. Cei de la FACES nu mi-au putut găsi atunci un alt post, dar m-am întors anul următor. Am simțit nevoia să îmi iau revanșa. M-am întors şi am avut parte de un an foarte reuşit. Chiar şi pe plan şahistic am reuşit să câștig campionatul statului cu un elev. Am apărut prin ziare, am dat interviuri. Am avut un an foarte bun, însă din cauză că soția nu a vrut să vină în America, întrucât copiii erau în şcoală, m-am întors după un an”, povesteşte profesorul.

Cu toate că în momentul în care a plecat împlinise 20 de ani la catedră, experienţa de acolo l-a învăţat multe lucruri, lucruri care au început să se aplice încet, încet şi în România în anii următori.

Profesorul, funcţionar public

„Am învățat multe lucruri despre managementul clasei. La noi nu prea se punea problema, pentru că aveam clase cuminți. Am învățat să pun mai mult accent pe problemele aplicative ale matematicii, lucruri care la noi nu se făceau pe vremea respectivă. Noi facem multă teorie, dar nu le arătam elevilor unde se aplică matematica în viaţa reală. Am învățat să folosesc mai mult tehnologia în procesul de învăţare. Am lucrat acolo cu calculatoarele grafice și am adus câteva și în România.

Am rămas cu o experiență internațională foarte frumoasă pentru că în cadrul programului FACES lucrau profesori din 15 țări cu care aveam workshopuri, discuții despre sistemele de la ei. La început a fost dificil. Statutul profesorului la ei e diferit. În America profesorul e ca un funcționar public. Elevii, ca orice elevi te testau la început, să vadă dacă te poți descurca în anumite situații. În prima parte noi am fost instruiți. Au văzut că nu le merge și după o lună, două au văzut că predau bine și ne-am înțeles. Am predat la liceu. Am predat și cursuri la care veneau și elevi de la alte școli, pentru că doar eu predam trigonometrie acolo. Cei mari, de liceu, apreciază când știi carte. Am făcut și consultații cu ei, am avut rezultate foarte bune. Am fost mai mulți profesori FACES în școală și am lucrat mult: noi pentru asta eram acolo! Am primit aprecierea celor de la FACES, am rămas în legătură şi am devenit reprezentantul lor în România. Ulterior am pregătit profesorii care se înscriau la program. Însoțeam grupurile de profesori care mergeau acolo. Până a început criza.

După ce România a intrat în Uniunea Europeană mai puțini profesori s-au orientat către programe din SUA. Și acum sunt profesori care merg, dar nu așa de mulți. Atunci mergeam și câte 60-80 de profesori români pe an. Era o perioadă în care aceștia mergeau chiar după ce absolveau facultatea, dar ulterior s-a introdus condiția să aibă cel puțin doi ani de experiență. Pe mulţi profesori, FACES i-a ajutat să îşi facă o situaţie, prin munca lor”, povesteşte Sitaru.

Diferenţe

Profesorul îşi aminteşte cu drag de faptul că românii sunt foarte apreciaţi în Carolina de Sud.

„Dacă spui că ești român, deja ai toată stima lor, spre deosebire de alte părți, mai ales din Europa, unde, de multe ori ți-e groază să spui că ești român. Profesorii români au arătat că știu carte, că sunt foarte muncitori și serioși. Au ajuns șefi de departamente, au dat interviuri, au ajuns profesorii anului”, spune Emil Sitaru, care a fost desemnat la rândul său profesorul anului de către elevii săi.

Un lucru care i-a plăcut în cadrul sistemului american de învăţământ este acela că elevii buni pot progresa mai repede, întrucât sistemul de credite le permite acest lucru. Elevii nu sunt împărţiţi pe vârstă, ci pe opţiuni. „Dacă îţi faci mai repede creditele, treci în anul următor, nu se ține cont de vârstă. Copiii buni puteau progresa mai repede, cu toate că era vorba de o şcoală de stat. Erau obligatorii cursurile de engleză și matematică, iar în rest, celelalte materii erau opționale”, povesteşte profesorul.

Pentru profesorul de matematică cel mai dificil lucru de înfruntat a fost lipsa familiei. „A fost puțin dificil până m-am obișnuit cu sistemul lor, în rest acolo viața e foarte simplă. Dacă ai serviciu bun, te descurci, pentru că totul e ieftin. Nu a fost nimic dificil în afară de faptul că am fost singur cea mai mare parte din timp, pentru că la un moment dat a venit familia în vizită. M-am bucurat mult că am reușit cu meseria mea de profesor să văd America, să trăiesc în America și să îmi duc și familia acolo. După această experinţă am mai fost de şapte, opt ori cu profesorii români. Mă bucur că am avut această experiență. Uneori mă gândesc că am avut mult curaj când am plecat. Aveam 45 de ani, nu mai eram chiar tânăr, dar aveam dorință, putere de muncă. Acum nu aș mai merge”, recunoaşte Emil Sitaru. În schimb, îi încurajează pe alţii în acest sens, pentru că zice el, merită!

Psihopedagogie specială

Anca Maier a plecat în Statele Unite ale Americii prin programul FACES în 2004, imediat după ce a absolvit facultatea, în condiţiile în care terminase liceul pedagogic în 1997, iar în timpul facultăţii a muncit în domeniu. „FACES m-a selectat pe baza experienţei pe care deja o aveam în învăţămînt, dar şi datorită faptului că eram proaspătă absolventă de Psihodepagogie Specială. În 2004 am mers un grup foarte mare de profesori de la Cluj, în jur de 100 de profesori români, dintre care 80 eram specializaţi pe psihopedagogie specială. Am mers mulţi colegi de facultate. În oraşul în care am ajuns eram 30 de profesori români. Am ales să mergem în Statle Unite ale Americii pentru că în acea perioadă în România nu exista ceea ce ne-am fi dorit noi să existe pe partea de învăţământ integrat. Abia în ultimii ani, din 2007, 2008 au apărut şi la noi din ce în ce mai mulţi profesori de sprijin în cadrul şcolilor de masă. Eu sunt în prezent un astfel de profesor. Mi-am dorit acest lucru de când am intrat la facultate. Nu mi-am dorit să lucrez într-o şcoală specială.Vedeam lucrurile diferit, iar în Carolina de Sud am găsit ceea ce căutam. Sistemul este foarte diferit de ceea ce avem noi”, explică Anca Maier.

Aceasta, împreună cu Carmen David, colega ei din facultate au rămas trei ani pe meleagurile americane, timp în care au profitat de toate oportunităţile şi toate cursurile oferite în mod gratuit prin cadrul programului. Întoarse acasă, au dorit să facă mai mult pentru copiii cu nevoi speciale din România, iar primul pas în acest sens a fost să îşi continue studiile. S-au înscris atât la masterat, cât şi la doctorat, după care au înfiinţat asociaţia Be Inclusive, prin intermediul căria încearcă să îi ajute atât pe profesorii, cât şi pe elevi. De cele mai multe ori, legislaţia este cea care complică lucrurile, cea care nu permite ca lucrurile să se desfăşoare aşa cum ar trebui.

Educaţia inclusivă

În Statele Unite ale Americii există, pe lângă profesorii de sprijin care lucreză în parteneriat cu elevii, care intră cu aceştia la ore pentru a-i ajuta şi care îi asistă permanent, şi un alt program prin care se pot înfiinţa clase speciale într-o clasă de masă.

„De exemplu, la ei există în şcolile de masă o clasă specială pentru elevii cu dificultăţi de învăţare, o clasă pentru elevii cu deficienţă mintală uşoară şi aşa mai departe, la noi există doar şcolile speciale, iar părinţii evită de multe ori să îşi înscrie acolo copiii, pe considerentul că preferă ca aceştia să fie înconjuraţi de elevi fără deficienţe şi să aibă modele pozitive în jur. În şcolile de masă nu există atât de mulţi specialişti ca în şcolile speciale, astfel că nouă ne este imposibil să ne ocupăm de toţi copiii ca la carte. În America există şi şcoli speciale, dar acolo ajung doar copiii cu deficienţe severe. Acolo se merge pe educaţia inclusivă. Clasele speciale sunt formate în cadrul şcolilor de masă, iar elevii cu nevoie speciale pot participa la unele cursuri cu ceilalţi copii. La noi nu există felia accea intermediară între clasele speciale şi cele normale. Eu am simţit mai mult nevoia de a face lucruri pentru copiii cu nevoi speciale şi am considerat că programul FACES este o oportunitate care mi s-a oferit”, explică profesoara.

În România există multe probleme de ordin legislativ, iar asociaţia pe care Anca a înfiinţat-o încearcă să semnaleze aceste lucruri la nivel de minister. Uneori, memoriile sunt luate  în seamă, alteori nu. Dacă în America profesorii de sprijin se pot specializa pe o deficienţă şi pe un sector de vârstă, în România, aceştia au legal obligaţia de a se ocupa de toate deficienţele, pentru toate vârstele, de la grădiniţă până la liceu. „Pentru un profesor de sprijin este imposibil să ştie perfect toate materiile din programă pentru toţi cei 12 ani de studiu şi să se ocupe şi de grădiniţe. În State m-am ocupat de copiii cu dificultăţi de învăţare în primii doi ani. Din al treilea an, am fost profesor de sprijin pentru şase copii din clasa a cincea. Eram toată ziua cu ei, împreună cu observatorul meu. Am răspuns doar de acei copii. La noi, legea spune că grupele profesorilor de sprijin sunt între opt şi 12 elevi, dar anul acesta răspund de 17 elevi pentru că sunt mai mulţi elevi la mine în şcoală cu nevoi speciale şi sunt doar eu profesor de sprijin.

Copiii sunt din clasa pregătitoare până în clasa a opta. În State eram toată ziua lângă ei, în parteneriat. Aici am 16 ore pe săptămână, jumătate în parteneriat, când intru efectiv la clasă şi opt la cabinet. Am doar opt ore de parteneriat. Dacă cei 17 elevi provin din clase diferite, eu nu reuşesc ca în fiecare săptămână să intru în parteneriat la toate clasele. Şi dacă aş reuşi e doar o oră pe săptămână. E foarte puţin”, explică Anca Maier una dintre problemele cu care se confruntă profesorii de sprijin.

Având experienţa celor trei ani petrecuţi în Carolina de Sud, Anca a adunat în jurul său foşti colegi, profesori universitari şi părinţi şi încearcă să tragă un semnal de alarmă atunci când vocea acestor copii nu este auzită.

„Pentru mine, programul FACES a fost ca o tabără de trei ani. Nu a fost chiar uşor, dar depinde care este scopul pentru care ai mers. Dacă mergi pentru formare şi te focusezi pe acest lucru, poţi învăţa foarte multe lucruri. Între timp s-au mai schimbat lucrurile în România în bine, dar mai sunt multe de schimbat. În Cluj de exemplu, în prezent există 80 de profesori de sprijin, iar următorul oraş ca număr de profesori este Iaşi, care are doar 20 de specialişti pe acest sector. Nici la Cluj nu sunt suficienţi, iar uneori părinţii angajează, din banii lor asistenţi pentru copii, de multe ori fără studii în domeniu sau studenţi, pentru că nu îşi permit specialişti, dar nici nu îi pot lăsa pe copii să se piardă”, explică Anca Maier.  

În cazul lor, lupta continuă.

• Din 1999 până în prezent, peste 700 de profesori români au fost înscrişi în program, dintre care 75% femei. Vârsta medie a celor care pleacă pentru a profesa în America este de 26 de ani.

[stextbox id=’custom’]

Condiţii de înscriere în cadrul programului FACES

-diploma de licenţă ca profesor, incluzând modulul pedagogic din cadrul facultăţii 

-cel puţin doi ani de experienţă la catedră  la data plecării în SUA

-permis de conducere, cu minim un an de experienţă de conducere

-cazier judiciar curat

-nivel bun de conversaţie în limba engleză (se verifică prin interviu)

-stare bună de sănatate

Profesorii sunt angajaţi direct de către şcolile americane, beneficiind de toate drepturile unui profesor american. Salariul anual este cuprins între 34.000 şi 60.000 de dolari, în funcţie de vechime şi gradele didactice. FACES, ca sponsor,  plăteşte  biletul  de avion  şi asigurarea generală de sănătate pe durata şederii în SUA, precum şi avansul fără dobândă şi asistenţa pentru instalare, cumpărarea maşinii, deschiderea contului bancar,obţinerea cardului de securitate socială, invitaţia membriilor de familie. Contractul se semnează pe un an, putându-se prelungi cu acordul ambelor părţi până la 3 ani.

[/stextbox]

Puteţi accesa site-ul FACES pentru informaţii suplimentare AICI.