Freud, stăpânul viselor

Sigmund Freud a rămas în istorie drept ”părintele psihanalizei”, iar specialiștii consideră că lucrarea sa cea mai importantă este ”Interpretarea viselor”.

De unde vin visele, ce înseamnă ele? Oare ne anunță ceva, sau sunt numai ”rămășițe” ale zilelor trecute? Sunt doar câteva întrebări pe care oamenii și le-au pus, la un moment dat, probabil încă din zorii civilizației. La început, ei erau convinși că visele sunt trimise de zei (sau de demoni, după caz); că aceștia le transmiteau mesaje, uneori de neînțeles. Așadar, se căutau simboluri și semnificații, indicii despre ceea ce ar fi putut să transmită acestea. Apoi a apărut un om pe nume Freud, care a spus că visele sunt chiar dorințele noastre, refulate. Și că ele ne păzesc somnul, sau că au mai multe componente. Freud a fost primul care a încercat să studieze visul, pe care îl considera esenţial în descoperirea mecanismelor psihice inconştiente, şi nu o întâmplare.

Visele, dorințe neexprimate

Mai exact, Freud ne-a spus că visele sunt expresii deghizate ale împlinirii dorinţelor. În timpul zilei, avem anumite dorințe, pe care de obicei știm că nu le putem satisface – gândind limpede. Ne cenzurăm singuri, așadar, știind că nu le putem îndeplini. Însă noaptea, această cenzură dispare, sau cel puțin slăbește, astfel că apar visele – prin care ne îndeplinim, măcar parțial, aceste dorințe pe care poate nici nu le-am conștientizat pe deplin. Uneori, lucrurile nu sunt simple și clare, iar visele trebuie ”decodate”. Sigur că teoria lui Freud este mult mai complexă, mai bogată, mai complicată – s-au scris cărți întregi, deci nu se poate condensa în câteva rânduri.

Sigmund Freud a rămas în istorie drept ”părintele psihanalizei”, iar specialiștii consideră că lucrarea sa cea mai importantă este ”Interpretarea viselor” – care a fost publicată în octombrie 1899, dar Freud a vrut să fie datată în 1900, primul an al secolului ce începea, pentru a-i sublinia importanța epocală.

În această carte, celebrul psihanalist și-a expus teoriile despre vise, susținând că acestea joacă un rol fundamental în psihicul nostru și demonstrând totul cu exemple din propriile vise și din cele ale pacienților săi.

Ca idee generală, Freud vorbește despre energia mintală, pe care o numește ”libido” şi o identifică în parte cu instinctul sexual. Aceasta ar fi o forţă fluidă şi maleabilă care are nevoie să se descarce pentru a produce plăcere şi a preveni durerea, astfel că îşi caută ”supape”. Dacă i se refuză satisfacţia produsă prin activitate motorie directă, această energie poate căuta să se elibereze prin canale mintale. Pe scurt, lucrarea sugerează că o dorinţă poate fi satisfăcută printr-o împlinire imaginară a ei. Toate visele, susţine Freud, chiar şi coşmarurile care etalează aparente anxietăţi, reprezintă îndeplinirea unor asemenea dorinţe.

”Interpretarea viselor” (în germană sub titlul ”Die Traumdeutung”) a lui Sigmund Freud a fost plasată de criticul Martin Seymour-Smith pe lista celor mai influente 100 cărți din istoria omenirii. Iar potrivit publicației The Guardian, este una din topul celor zece cărți care au influențat lumea.

Interpretarea viselor

Pe parcursul lucrării sale Freud vorbește despre originea viselor, memoria acestora, stimulii și sursele viselor noastre; despre caracteristicile psihologice ale viselor și de ce le uităm când ne trezim; sensul moral al viselor; despre raportul lor cu bolile mentale, și toate însoțite de opiniile mai multor cercetători și propriile idei ale lui autorului, precum și multe exemple de vise analizate.

La început, Freud oferă un rezumat al ideilor tuturor savanților, psihologilor, medicilor și filosofilor care s-au ocupat de această temă, așa că cititorii ar putea să-și creeze o opinie proprie. Sunt prezentate idei interesante, uneori chiar bizare, alteori neașteptate și uimitoare, dar fiecare idee pare să aibă o doză de adevăr. La urma urmei, este un tărâm foarte puțin cunoscut, unde nimic nu este cert.

Un alt punct important abordat de Freud îl reprezintă interpretarea viselor. Freud susţine că visul este protectorul somnului, că ne ferește de stimuli externi și ne detașează de realitate, ca să dormim bine. Așadar, în timpul nopţii, mintea ne protejează, prin vise, de stimulii externi, cum ar fi zgomotul sau lumina, dar şi de cei interni, cum ar fi emoţiile, teama sau insatisfacţiile.

Freud consideră că visul este compus din două părţi: ”conţinutul manifest”, care se manifestă la suprafaţă, şi ”partea latentă”. Prima este reprezentată de ceea ce ne aducem aminte după ce ne trezim – iar Freud sugerează că această latură a visului nu are niciun înţeles deoarece este o reprezentare deghizată a adevăratelor gânduri care au generat visul.

Pe de altă parte, conţinutul latent deţine înţelesurile adevărate ale visului — gândurile interzise sau dorinţele subconştientului. Ele apar în conţinutul manifest, dar sunt deghizate şi nu pot fi recunoscute. Foarte rar se întâmplă ca cele două laturi ale visului să se suprapună. Freud numeşte aceste vise ”infantile” și insistă asupra faptului că visele sunt o formă de îndeplinire a dorinţelor suprimate. Dacă o dorinţă nu a fost satisfăcută în timpul zilei, când suntem treji, mintea reacţionează la acest stimul intern, transformându-l într-o experienţă concretă, vizuală şi împlinind astfel dorinţa.

Cartea viselor, fără succes

De asemenea, Freud a scris o variantă mai succintă a lucrării, intitulată ”Despre vis”, sau ”Über Den Traum”, care reprezintă un rezumat al ideilor cuprinse în ”Interpretarea viselor”. Scrisă în 1901, cartea cuprinde 3 capitole importante: ”Despre vis”, ”Psihanaliză şi Telepatie”, ”Vis şi telepatie”.

Primul studiu amplu este dedicat visului, Freud încercând să explice cum apare un vis, ce ascunde el dincolo de imaginile ce par ilogice, procesul de înţelegere a visului, totodată făcând şi o clasificare a tipurilor de vise.

Pornind de la transformarea conţinutului latent în conţinut manifest – sau ”travaliul visului” (Traumarbeit) -, Freud clasifică visele în trei mari categorii: vise cu sens şi inteligibile, vise cu sens dar neinteligibile şi vise fără sens şi neinteligibile.

În ceea ce privește ”Interpretarea viselor”, chiar dacă astăzi este atât de prețuită, prima ediție a cărții a fost publicată în 600 de exemplare, care s-au vândut în… opt ani. Abia mai târziu a devenit cunoscută, atât lucrarea, cât și autorul său; iar până la finalul vieții acestuia, ”Interpretarea viselor” a mai fost publicată în alte șapte ediții.

Motivul eșecului inițial a fost lipsa de autoritate din lumea academică a lui Freud în acea perioadă. Era abia la început de carieră, încă nu avea nici titlul de profesor, care i-ar fi dat mai multă ”greutate”.

Copilăria și mariajul

Sigmund Freud a primit la naștere, pe 6 mai 1856, numele Sigismund Schlomo Freud. A venit pe lume în Freiberg, Moravia, atunci aflată pe teritoriul Imperiului Habsburgic, astăzi în Republica Cehă. A fost primul copil (din opt) în familia formată din Jacob Freud, un negustor evreu de lână, şi cea de-a treia soţie a acestuia, Amalia Nathansohn (cu 20 de ani mai tânără decât el).

Jacob mai avea doi băieți mari, Emanuel şi Philipp, aproape de aceeaşi vârstă cu Amalia – prin urmare, băiatul lui Emanuel, John, a fost tovarășul de joacă al lui Sigmund, fiind aproape de aceeași vârstă. Comentatorii au spus mai târziu că faptul de a crește într-o asemenea familie, puțin neobișnuită, a dus la interesul lui Freud de a studia relaţiile familiale.

În 1859, Jakob Freud și-a mutat familia la Leipzig, în Germania; Sigismund avea deja o soră, pe Anna, născută în 1858. Un alt copil, Julius, născut în 1857, murise curând după venirea pe lume. Apoi s-au stabilit, în 1860, la Viena, unde s-au mai născut patru surori și un frate. Sigismund se spune că a fost preferatul tatălui, întrucât a fost un elev excepțional, care s-a remarcat de pe băncile școlii. Îi plăcea mult literatura și vorbea perfect limbile germană, italiană, franceză, spaniolă, engleză, ebraică, latină și greacă. A devenit student la 17 ani, plănuind să studieze Dreptul. În 1873, viitorul profesor şi-a început studiile în cercetarea medicală la Universitatea din Viena, iar în 1877 şi-a schimbat numele în Sigmund Freud.

Încă din studenţie, Freud a făcut cercetări asupra sistemului nervos central, sub îndrumarea lui Ernst von Brücke, luându-şi diploma în 1881. A lucrat la Clinica de psihiatrie a lui Theodor Meynert în perioada 1882-1883, apoi a studiat alături de Charcot, la clinica Salpetriere din Paris (1885). În 1886 s-a căsătorit cu Martha Bernays şi au avut şase copii – preferata lui fiind fiica mai mică, Anna, care a călcat pe urmele tatălui său în carieră.

Tot un membru al familiei era considerată și Minna Bernays, sora Marthei. După ce logodnicul acesteia a murit, Minna s-a mutat cu familia Freud, ajutându-și sora la treburile gospodărești. Era atât de apropiată de Sigmund, încât au existat zvonuri că ar avea o relație amoroasă cu acesta. Zvonurile au fost răspândite de un fost discipol de-al lui Freud, celebru la rândul său: Carl Jung. S-a descoperit chiar și o înregistrare la un hotel elvețian, unde Freud s-ar fi cazat împreună cu Minna, în vreme ce soția lui era în Austria.

Moartea tatălui și auto-analiza

E greu de crezut că Freud ar fi avut timp și de o amantă. Citea, studia și scria aproape tot timpul. În perioada 1895-1900, a elaborat majoritatea conceptelor care au fost apoi incluse în teoria şi practica psihanalizei. 

Apoi și-a pierdut tatăl. Jakob Freud a murit în octombrie 1896, cu puţin înainte să împlinească 81 de ani. Sigmund a suferit un șoc, mai ales că s-a trezit cu o mulțime de emoţii, pe care a înţeles că le refula de mult timp, legate de experienţele în sânul familiei şi de trăirile sale cele mai timpurii. A început să le analizeze și a încercat să le descopere sensul, cu ajutorul propriilor vise, căutând semnificația acestora.

Chiar și în vremea când era deja profesor la Universitatea din Viena, teoriile susţinute de Freud au generat reacţii contradictorii. Apoi, alături de un grup de tineri doctori, a fondat la Viena, în 1902, ”Societatea psihologică de miercuri”, o reuniune săptămânală între prieteni, unde se discutau noile sale descoperiri. Aceasta a devenit Societatea Vieneză de Psihanaliză în 1908, apoi Societatea Internaţională de Psihanaliză, în 1910.

”Interpretarea viselor”, pe care Freud o considera cea mai importantă carte a sa, a fost primită cu scepticism, aşa că autorul şi-a continuat studiile singur, izolat de restul cercetătorilor. A început să lucreze cu Dora, una dintre pacientele sale, şi a publicat, în 1901, ”Psihopatologia vieţii de zi cu zi”.

În 1905 a publicat trei eseuri despre teoria sexualităţii, legătura dintre acestea şi subconştient şi fragmente de analiză a cazului de isterie al Dorei. În 1908, a avut loc, la Salzburg, primul congres de psihologie freudiană. În 1909, Freud a fost invitat de către Stanley Hall să ţină cinci cursuri la Universitatea Clark, iar această vizită în Statele Unite a atras atenţia întregii lumi asupra teoriilor sale.

Freud si sotia Martha

În 1912, a fost publicată prima revistă de specialitate, ”Imago”. Pe măsură ce Societatea Internaţională de Psihanaliză devenea din ce în ce mai cunoscută, câţiva membri s-au retras şi au fondat propriile şcoli de psihologie. În 1916, Freud publică prima parte din ”Introducerea în psihanaliză”.

Sfârșitul

Freud a început să fumeze la vârsta de 24 de ani, mai întâi țigări, apoi trabucuri. Era convins că acest obicei îl ajuta să muncească mai bine și să își exerseze autocontrolul. Prietenul și colegul său, Wilhelm Fliess, medic ORL-ist, a încercat să îl convingă să renunțe, fără succes însă.

Primele semne ale cancerului bucal au apărut în 1923, când a și fost operat și tratat, de mai mulți medici – Felix Deutsch, care i-a extirpat tumora, a evitat să pronunțe cuvântul ”cancer”, de teamă să Freud s-ar sinucide.

Acesta și-a petrecut următorii 16 ani luptând cu boala și muncind în continuare. Nu a renunţat la cercetare, iar în 1930 a primit Premiul Goethe pentru literatură şi a fost ales Membru de onoare al Societăţii Regale Britanice de Medicină în 1935.

În 1933, când naziștii au venit la putere în Germania, cărțile lui Freud au fost printre cele interzise și arse de către aceștia. Iar atunci când Germania nazistă a anexat Austria și sentimentele antisemite a început să se manifeste tot mai violent, era clar că familia Freud nu mai era în siguranță. Inițial, profesorul a minimalizat pericolul și a ignorat avertismentele prietenilor – unii dintre ei personaje foarte sus- puse. În final, după ce Anna Freud a fost ”ridicată” și interogată de Gestapo, profesorul s-a lăsat convins și a plecat la Londra. Membrii familiei sale au beneficiat de permise speciale, obținute cu greu și cu intervenții, reușind să părăsească pe rând Viena. Spre norocul lui Freud, ofițerul nazist însărcinat cu ”lichidarea” averii profesorului avea un respect deosebit pentru acesta, prefăcându-se că nu i-a găsit conturile din străinătate; mai mult, a aranjat și ca biblioteca lui Freud să fie dusă la loc sigur. Astfel, Freud a reușit să își păstreze o mare parte din avere – și după intervenția prințesei Marie Bonaparte, care a plătit pentru el și l-a ajutat să ajungă la Londra. Era deja anul 1938.

Trupul lui Sigmund Freud a fost incinerat, iar cenușa este păstrată într-o urnă specială, pe un piedestal conceput de fiul lui, Ernst. Urna este una din Grecia Antică, pe care Freud o păstrase în biroul lui din Viena, fiind un cadou de la prințesa Marie Bonaparte.

În septembrie 1939, Freud avea dureri insuportabile, din cauza cancerului. Știind că nu se mai putea face nimic, a apelat la prietenul său, medic și refugiat, la rândul lui – Max Schur. L-a rugat să își țină promisiunea și să îl ajute să scape de dureri. Iar acesta a făcut-o… după ce s-a sfătuit cu Anna, fiica preferată, și a convins-o că e singurul lucru care se mai poate face. După două doze de morfină, Sigmund Freud a trecut lin în lumea cealaltă, pe 23 septembrie 1939, la vârsta de 83 de ani.

Celebra canapea a lui Freud se poate vede în Londra, în muzeul amenajat în casa familiei (Anna Freud a locuit acolo până în 1982).