Sociologul Ioan Hosu: Ungaria se izolează tot mai mult

Ioan Hossu, sociolog / Foto: Dan Bodea

Parcă pluteşte în aer o stare tot mai tensionată, în ultima vreme, între România şi Ungaria, pe de o parte, dar şi între liderii politici români şi liderii maghiarilor din România. Până acum, momentul cel mai tensionat pare a fi generat de recenta decizie a Ungariei de a nu sprijini aderarea României şi Croaţiei la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În cazul României, Ministerul Afacerilor Externe ungar a arătat că motivul retragerii sprijinului pentru aderarea la OCDE îl reprezintă închiderea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş.

Împreună cu sociologul Ioan Hosu încercăm să facem o radiografie de moment a relaţiilor româno-maghiare.

Probabil că pentru Budapesta, Moscova e noul reper

– Relaţiile româno-ungare, dintre cele două ţări pe de o parte, şi relaţiile româno-maghiare, în interiorul României, par destul de tensionate în ultima vreme. Punctul culminant până acum a fost decizia Ungariei de a nu spijini România pentru aderarea la OCDE. Pe de altă parte, parcă tensiunile se amplifică o dată cu apropierea centenarului Marii Uniri de la 1918, eveniment care reprezintă lucruri diferite pentru cele două etnii şi pe care, implicit, îl percep diferit.

– Eu cred că ceea ce se întâmplă în relaţiile bilaterale cu România se întâmplă şi în relaţiile Ungariei cu alte ţări, cam cu toţi vecinii ei. Cu grupul de la Visegrad e aceeaşi poveste. Foarte mulţi sunt sceptici în ceea ce priveşte relaţiile Ungariei cu ceilalţi. Acesta e un semn că Ungaria se izolează din ce în ce mai mult. Acest lucru îl vedem nu numai în relaţia cu România, ci şi în relaţia cu UE, vedem discursul lui Orban. Probabil că pentru Budapesta, Moscova e noul reper. De fapt nu-i nimic surprinzător, pentru că de ani buni Ungaria face jocul acesta şi îl face, de fapt, şi în detrimentul cetăţenilor de etnie maghiară din Transilvania. Asta nu înţelege Viktor Orban. Înrăutăţirea relaţiilor diplomatice, economice, de orice natură între România şi Ungaria nu aduce beneficii minorităţii maghiare. Sigur că şi alte ţări europene au avut relaţii problematice –şi mă refer în special la Franţa şi Germania-, dar după Al doilea război mondial au văzut mai bine şi au înţeles că de fapt prin cooperare în proiectul european au mai mult de câştigat decât dacă lucrează în forme din acestea trecute, depăşite.

Repet, nu e nimic surprinzător la Orban în ultimii ani, m-am uitat şi la declaraţiile sale din perioada Băsescu, de acum 7-10 ani. Lucrurile sunt în aceeaşi notă: o Ungarie care se izolează, o Ungarie care are un discurs antieuropean, anti Nord Atlantic, anti NATO şi Putin e singurul musafir bine privit şi primit la Budapesta.

Ei cred că îi ajută pe maghiari, dar nu-i ajută. Politica Budapestei îi infundă; maghiarii rămân în continuare săraci, rămân în continuare izolaţi, elitele din Transilvania se desprind şi se despart de Budapesta şi de discursul lui Orban.

– Prin decizia Ungariei o să fie afectată deci implicit şi populaţia de etnie maghiară din România? Iar populaţia maghiară din România şi liderii ei o să fie puşi într-o situaţie ingrată?

– Absolut! Vor fi puşi într-o situaţie nefericită. Şi la asta asistăm în Transilvania în ultimii anii – la o despărţire clară şi evidentă a elitelor transilvane de limbă maghiară de discursul Budapestei. Mai sunt, sigur, câţiva lideri politici care încearcă să câştige capital politic din poziţiile astea de tristă poveste, pentru că genul acesta de discurs este unul trist şi învechit, de sfârşit de secol 19, început de secol 20. În noua configuraţie în care trăim, genul acesta de relaţie nu duce la nimic bun. Cooperarea e singurul lucru care poate duce la creştere, la ceva bun.

E greu să menţii dialogul şi cooperarea, e foarte simplu să ajungi la conflict

– Prin aceste reacţii şi poziţii ale Ungariei, pot fi afectate şi relaţiile dintre românii şi maghiarii de rând din Transilvania? S-ar putea să le tensioneze?

– Da, există riscul ca în anumite zone sau în anumite publicuri să existe încărcături sau tensiuni mai mari. Însă fenomenul acesta nu va deveni unul generalizat, pentru că la genul acesta de discurs nu se mai raliază mase de oameni. Dar, sigur, mai există sensibilităţi care o să fie exploatate, filoane populiste, filoane revizioniste, naţionalişti. Există şi segmente care abia aşteaptă acest tip de discurs. Cei din aceste segmente au fost latenţi şi în momentul în care au vectorul discursiv sau poziţia, din latente, aceste grupuri devin manifeste. Cu siguranţă aceste discursuri îi scot din latenţă şi într-un registru manifest. Şi o să-i vedem maifestându-se şi în 2018 şi în alegerile din 2019 şi 2020. 

– În ultima vreme, cel puţin declarativ, s-au mai tensionat relaţiile româno-maghiare în Transilvania. Au fost declaraţii mai grele şi de o parte şi de altă, au fost şi reacţiile liderilor UDMR, care au spus că nu sărbătoresc şi că n-au ce sărbători la Unirea de la 1918. Iar acum, cu această atitudine a Budapestei şi cu apropierea lui 2018, a centenarului de la Marea Unire, există premisele de a se tensiona în continuare relaţiile româno-maghiare?

– Da, sigur. Dar e o teorie, o poveste întreagă. Discursul acesta instigator la tensiune sau care poate aluneca în discurs instigator la ură, pe care îl vedem în noile media, pe reţelele de socializare, poate ajunge foarte uşor să fie escaladat. E greu să menţii dialogul şi cooperarea, însă e foarte simplu să vezi situaţiile escaladându-se într-un registru conflictual. Trebuie să ai mare grijă şi să investeşti mult timp şi efort ca să păstrezi o relaţie de cooperare, în vreme ce e foarte simplu să ajungi pe poziţii antagoniste. Or, cred că aici ar trebui să fie foarte atenţi liderii politici din Transilvania –români, maghiari- la faptul că relaţiile astea au ajuns la un nivel de normalitate după ani buni –că după 90 au fost foarte tensionate-, după care acum alunecă uşor-uşor. Şi am văzut la liderii maghiari că încurajează o retorică budapestană nefericită, ajung să marşeze pe registrul acesta. Din nou: cei care pierd nu sunt neapărat majoritarii, ci minoritarii, într-o ţară care le va îngreuna şi mai mult accesul la resurse într-un astfel de context. O majoritate ostilă nu te va ajuta să te dezvolţi, dar o majoritate cu care cooperezi îţi va asigura probabil accesul la bunăstare.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Marc D says:

    Ungaria se izolează ?! Diplomația Maghiară la nivel de președinte și prim ministru a avut de 5 ori mai multe contacte diplomatice decât România! Orban se lupta cu migrația pe când noi suntem preș ) și slugi obedient in UE. Ne este miăl de unguri dar ei nu au problema de vize sau shenghen, trag fonduri UE inxombarbil mai mult decât noi …dar le plângem de milă. Iar politica lor față de minorități ce sa mai spunem …noi și în fața Ucrainei șovăim. Și așa de amărâți sunt unguri că avem nevoie de ajutorul lor sa ajungem in anumite structuri i UE .. Dar noi le plangem de mila par a ei ar fii ultimi in UE nu noi cu Bulgari. Și dragostea față de Rusia e unul economic care este incomparabil mai mic decât legăturile frățești pe care le are Germania Franța Italia Austria ect cu Rusia !

  2. chk says:

    Am trait in Targu Mures 6 ani intre anii 1999-2005, si totul era super in Targu Mures ! Am avut foarte multi prieteni si prietene de etnie maghiară, de a căror prietenie sunt mândru ! Oamenii normali trăiesc in pace si prietenie SI ASA TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ !!!!

Postaţi un comentariu