Distracție și educație la Zilele Culturale Maghiare
A opta ediție a Zilelor Culturale Maghiare este în plină desfășurare în Cluj-Napoca. Locurile unde maghiarii și nu doar ei și-au dat întâlnire și anul acesta sunt deja clasice: Piața Unirii, strada Mihail Kogălniceanu, sau strada Potaissa. Doar că ediția din acest an a adus și câteva noutăți, cea mai importantă fiind extinderea evenimentului în Parcul Central, care va găzdui o serie de activități printre care și plimbările cu barca medievală. Ambarcațiunea este construită după modelul navelor medievale și este pusă gratuit la dispoziția celor care vor să încerce ceva nou. Sub îndrumarea unor coordonatori grupuri de câte 6-8 persoane se pot plimba cu barca medievală de dimineața până seara.
Tot în Parcul Central au fost amenajate standuri de bere și vin. Epicentrul activităților derulate în cadrul Zilelor Culturale Maghiare este și anul acesta strada Mihail Kogălniceanu. Aici organizatorii au amenajat o alee a muzeelor și nelipsitul târg meșteșugăresc. Grădina cu Ruine de lângă Biserica Reformată a găzduit din nou Satul Medieval. Acesta obiectiv a fost de altfel și unul dintre cele mai vizitate, mai ales de cei mici. În satul medieval de pe strada Kogălniceanu au fost expuse costume tradiționale, arme, instrumente muzicale şi bijuterii, dar au fost organizate și ateliere.
Unul dintre acestea a fost cel de fierărie în care tineri veniți din Ungaria le-au arătat participanților procesul de făurire a săbiilor. O altă atracție a fost și atelierul de fabricat hârtie, sau caruselul. ”Festivalul cultural Zilele Culturale Maghiare din Cluj este un eveniment care înglobează o multitudine de evenimente cu specific ardelenesc. Anul acesta am adus barca medievală și am mai reorganizat puțin activitățile și amplasamentul pe care s-au desfășurat. Zilele Culturale Maghiare sunt o bucurie pentru participanți. Aici copiii pot învăța lucruri interesante. Pasionații de istorie de asemenea au ocazia să se familiarizeze cu personajele, obiectele și situațiile specifice ale lumii medievale.
Muzicanții şi menestrelii au încântat audiența interpretând acorduri medievale sau de muzică populară, iar cei mai curajoși dintre participanți au participat la jocuri ale vremii și și-au testat aptitudinile achitându-se de diverse sarcini care au necesitat iscusință”, a detaliat organizatorul principal al evenimentului, Gergely Balázs. Ediția a opta a Zilelor Culturale Maghiare se va încheia duminică (20 august).
Urmăriți mai jos o galerie foto realizată de Dan Bodea, fotojurnalist Transilvania Reporter.