Nu mi-e frică de bau bau! Monștri, vampiri sau roboți – modele de viață pentru cei mici

Dacă desenele animate au fost cândva oază de liniște atât din punct de vedere al imaginilor cât și al sunetelor, acum rar mai găsești, printre multele canale de animație, desene animate lipsite de violență fizică și/sau verbală. Monștrii, vampiri sau roboți agresivi au devenit adevărate modele de comportament pentru noile generații și care, din păcate, s-au transpus în modul de manifestare al celor mici.

Au găsit soluția salvatoare

Mihai este tatăl a doi băieți, unul de 12 ani și unul de trei ani. Amândoi copiii sunt ahtiați după desene animate și părinții au decis nu le interzică accesul la televizor. Dar Mihai și soția sa au analizat ce e de făcut și care ar fi cea mai bună variantă pentru ca ceea ce băieții lor văd la televizor să nu le afecteze în mod negativ dezvoltarea psihică.

„Televiziunea nu mai poate fi scoasă din calea copiilor. Inevitabil, ea face parte din viaţa lor, ca şi a noastră. Ce putem face noi, ca şi părinţi pentru copii, este să reducem timpul pe care-l petrec zilnic în faţa ecranului şi modul în care interacţionează cu programele tv. Copiii până la cinci ani nu vor sta niciodată singuri în faţa televizorului, iar ceea ce urmăresc trebuie discutat şi explicat în permanenţă. Pentru că ei vor imita imediat ceea ce văd, fie că înţeleg, fie că nu, prefer să urmărim emisiuni în care ei participă la acţiunea desenului animat – fie dansează împreună cu personajele, fie aleg elementele şi căile care dezvoltă acţiunea, sau fac diverse mişcări de tip gimnastică. Activităţile de tip joc activ îi permit totuşi să continue explorarea mediului şi, alternând mişcarea şi momentele de relaxare, să obţinem o stare de confort psihic. Să nu uităm că uneori şi în desene se petrec lucruri rele, pe care cei mici trebuie să le înţeleagă, să le explicăm şi să găsim soluţii. Iar în momentele «tensionate» cei mici trebuie să simtă braţele noastre care-i ocrotesc. Aşa am ajuns să căutăm monstrul în dulap şi să-l mâncăm fără teamă”, spune Mihai.

Părinții greșesc, copiii plătesc

Psihologul Raluca Anton e de părere că în primul rând părinții trebuie să conștientizeze faptul că cel mic absoarbe orice din mediu fără să filtreze informația, el ia de bun tot ce vede în desene și începe să-l folosească. Copilul nu înțelege rolul violenței așa cum îl înțelege un adult. Psihologul atrage atenția că violența crește în intensitate direct proporțional cu creșterea copilului. Anton nu contestă faptul că din desene animate copiii învață multe cuvinte cu care îți îmbogățește vocabularul, doar că “trebuie învățați să le folosească în mod corect. Tu, ca părinte, trebuie să-i explici de nenumărate ori ceea ce a văzut și a auzit în desene, care sunt urmările pe termen scurt și lung. E o mare greașeală dacă copilul folosește un cuvânt urât părintele să ia asta ca atac la persoană, să strige la el că a vorbit urât sau, mai rău, să-i mai și dea o palmă peste gură. Părintele trebuie să-i explice copilului ce înseamnă cuvântul respectiv și de ce nu e frumos să-l folosească”, spune Anton.

Raport alarmant

La începutul anului 2006, timp de două săptămâni, Direcția Monitorizare din cadrul CNA a efectuat o monitorizare a programelor de desene animate difuzate de cele trei canale tematice prezente atunci pe piața audiovizualului românesc: Cartoon Network, Jetix si Minimax. S-au analizat 637 de ore de emisie. Concluzia a fost cutremurătoare. În doar 14 zile s-au înregistrat 7.581 de scene de violență, dintre care 4.908 de scene de violență fizică (65%) și 2.673 de scene de violență verbala (35%). Din totalul scenelor de violență fizică formele de manifestare cele mai frecvente au fost: loviturile, exploziile, bătăile și accidentele. Violența verbală a fost reprezentată, în primul rând de manifestări verbale stridente (ridicare de ton, tipete), injurii și expresii de argou. Însă, cu toate acestea, nu s-a luat nicio măsură.

Din păcate, lucrurile stau și mai rău în 2013 pentru că acum copiii au acces la mult mai multe canale de desene animate. E adevărat, dacă ne gândim bine, că și cunoscutele povești – desene “internaționale” Albă ca Zăpada, Haensel și Gretel, Cenușăreasa, Capra cu Trei Iezi sau Scufița Roșia conțin, toate scene de violență care pot avea impact negativ asupra copiilor. În Haensel și Gretel protagoniștii sunt abandonați în pădure să moară de foame, apoi sunt în pericol să fie mâncați și, în final, vrăjitoarea moare arsă de vie, în Albă ca Zăpada mama vitregă încearcă de două ori să o omoare pe fată, iar în Cenușăreasa, una din surori își mutilează piciorul ca să încapă în pantof, asta pe lângă comportamentul urât al mamei și surorile vitrege pe tot parcursul poveștii. De asemenea, în Capra cu Trei Iezi, lupul mânâncă iezii și în Scufița Roșie o mănâncă pe bunică. Însă totuși, parcă era mai bine pe vremea lui Tom și Jerry.

„Uneori faptul că unii copii nu cunosc anumite desene este perceput ca un handicap pentru ei pentru că nu au subiecte comune de discuție cu alți copii. Copilul este atras mai degrabă de lucrurile intrigante decât de ceva relaxant, mai plictisitor. Trebuie să ai o anumită dezvoltare ca să poți să alegi, iar copiii nu au maturitate emoțională și cognitivă să facă diferențe, ei aleg ce alege turma. În momentul în care te decizi, ca și părinte, să încerci să schimbi ceva, trebuie să te înarmezi cu răbdare, perseverență și să ai întotdeauna un înlocuitor pentru desenele animate, nu poți să-i interzici pur și simplu copilului accesul la desene fără umple golul acela de timp cu alte activități” – psiholog dr. Raluca Anton