Poetul sirian Adonis vine în toamnă la Festivalul Internațional de Carte Transilvania
Organizatorii Festivalului Internaţional de Carte Transilvania au anunţat astăzi una din surprizele din cadrul ediţiei din această toamnă. Astfel, la cea de cincea ediţie a FICT, cititorii se vor bucura de prezența poetului sirian Adonis, nominalizat al Premiului Nobel pentru Literatură, unul dintre cei mai importanți scriitori arabi contemporani.
Ali Ahmad Said Esber (Adonis) s-a născut în localitatea Al-Qassabin din vestul Siriei la 1 ianuarie 1930. În timpul studiilor liceale debutează cu poezie în periodice sub pseudonimul Adonis. Studiază Dreptul și Filosofia la Universitatea din Damasc, iar în 1954 obține licența în Filosofie. În 1956 se stabilește în Liban, unde obține doctoratul în literatură arabă la Universitatea Saint-Joseph (1973). Întemeiază revistele literare „Shi’r” („Poezie”, împreună cu poetul Yusuf al-Khal) și „Mawaqif” („Atitudini”). Traduce în limba arabă mari scriitori precum Baudelaire, Henri Michaux, Saint-John Perse. În 1980, din cauza Războiului Civil din Liban care urma să se declanșeze, emigrează la Paris. În 1985 se stabilește definitiv în capitala Franței, împreună cu familia, urmând să fie profesor la Universitatea Sorbona. Este autorul a douăzeci de volume de poezie și a numeroase cărți de critică și istorie literară, eseuri despre cultura și literatura arabă, studii estetice și dezbateri politice. A primit numeroase premii și distincții internaționale, printre care Premiul Goethe pentru Literatură (Frankfurt, 2011). Considerat unul dintre cei mai mari poeți arabi, tradus și publicat în numeroase limbi, a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Literatură, în 2016 aflându-se într-o strânsă competiție cu laureatul Bob Dylan.
FICT 2017 va avea loc în perioada 3-8 octombrie în Piața Unirii din Cluj-Napoca.