DOCUMENT 23 August văzut de Coposu. De ce nu a acceptat Maniu să fie premier

În încercarea de a restabili adevărul istoric referitor la complicatele evenimente din jurul datei de 23 august 1944, Corneliu Coposu, martor la aceste evenimente, a semnalat, printr-o scrisoare trimisă unuia dintre autorii cărţii „August 1944. Repere istorice”, inadvertenţele apărute în paginile lucrării. Este vorba despre academicianul Florin Constantiniu, unul dintre cei mai mari istorici români de după Primul Război Mondial, care a scris, împreună cu Mihai Ionescu, o lucrare despre perioada fierbinte din august 1944, apărută la Editura Științifică și Enciclopedică în 1984.

Scrisoarea a fost trimisă în 30 iunie 1986 de la domiciul Seniorului, din Strada Mămulari nr.19 şi, dată fiind abnegaţia cu care Corneliu Coposu era urmărit de Securitate, ea a fost interceptată şi multiplicată înainte de a fi retrimisă destinatarului. Aşa a a ajuns pe rafturile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, unde a fost găsită, recent, de istoricul sălăjean Marin Pop.

Potrivit acestuia, copia scrisorii era însoţită, în arhivele CNSAS, de o notă trimisă organelor de Securitate de către Serviciul care intercepta corespondența, din care aflăm că şi istoricul Florin Constantiniu, la vremea respectivă cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” era „obiectiv”, adică urmărit de către Direcția a III-a de Securitate. Referitor la conținutul scrisorii lui Corneliu Coposu se subliniază următoarele: „În intervențiile sale, Coposu Cornel atrage atenția asupra unor «erori» și «inadvertențe» referitoare la evenimentul politic de la 23 August 1944, încercînd să aducă unele «completări» în calitatea lui de «martor nemijlocit al tuturor etapelor» actului de la 23 August (scoate în evidență în mod deosebit aportul P.N.Ț.-ului, sub conducerea lui MANIU, precum și al altor forțe așa-zis «democratice», minimalizînd sau reducînd total contribuția comuniștilor) (Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității [ACNSAS], Fond Documentar, dos. D 2, vol. 11, f. 59).

„Eu consider că Seniorul Coposu nu a minimalizat rolul nimănui, ci a încercat să evidențieze adevărul istoric, în plin regim comunist”, spune Marin Pop, care şi-a dedicat o bună parte din activitatea ştiinţifică pentru a afla şi a consemna cât mai multe din viaţa şi activitatea marelui om politic. De altfel, el lucrează în prezent şi la o monografie a familiei Coposu, care îşi are rădăcinile în comuna sălăjeană Bobota.

Scrisoarea începe cu prezentarea contextului în care are loc scrierea ei: „În calitatea mea de martor nemijlocit al tuturor etapelor (de la inițierea până la realizarea) evenimentului major prezentat în reperele însumate în lucrarea Dvoastre, – consider că explicațiile și completările anexate vă pot fi de folos. Întrucât elaboratul Dvoastre este o carte de referință, care trebuie să fie ferită de erori și inadvertențe am speranța că, date fiind probitatea științifică și obiectivitatea care vă caracterizează, veți înregistra completările mele și le veți utiliza la o eventuală reeditare a cărții”, explică Seniorul.

Urmează, apoi, o prezentare succintă a evenimentelor care au precedat şi au condus la Lovitura de Palat din 23 august 1944, după care prezintă, punctual, inadverteţele strecurate în carte:

„În pag. 29 se afirmă că Ralea (care fusese exclus din partid încă din 1939) ar fi fost „național-țărănist.

În pag. 31 se afirmă că la 23 August 1944 nu s-ar fi produs o lovitură de stat, ceiace nu corespunde adevărului istoric. Este adevărat că această lovitură de stat a fost fructul eforturilor îndelungate și a unei pregătiri dificile (ale căror concretizări lipsesc).

În pag. 37 se pretinde că „ar fi fost atrași în acțiuni premergătoare” mai mulți generali ceeace nu mi se pare a corespunde întocmai cu realitatea.

În pag. 56 se menționează acțiunea „Autonomus” dar este uitat din loc căpitanul Mețianu (român de origină). Deasemenia este uitat Locotenentul român Țurcanu, parașutat în Jugoslavia, odată cu maiorul Russel, ucis în condiții neelucidate.

În pag. 186 și 228 intervin erori grave și afirmații gratuite. Se scrie că în dimineața de 23 August (în loc de 22 August) a avut loc întâlnirea dintre Maniu și delegații comuniști Pătrășcanu și Agiu. În aceiași dimineață se pretinde că Maniu ar fi părăsit Capitala, lucru cu totul inexact. Se mai afirmă că în dimineața de 24 August Maniu a aflat dela Leucuția despre arestarea Antoneștilor și declanșarea insurecției, și s-a dus la Palatul Regal.

În pag. 228 plecarea lui Maniu (la Snagov) este plasată în după-amiaza zilei de 23 August. În pag. 223 se afirmă că (în ziua de 24 August” … după ora 8 Maniu sosește la Palatul Regal unde ia cunoștință despre arestarea lui I. Antonescu.

Realitatea: În dimineața zilei de 23 August 1944, la orele 7, Maniu a primit vizita lui Sănătescu însoțit de Dămăceanu, în casa lui dr. Romul Pop din Splaiul Unirii Nr. 6 (deci nu la orele 13, și nici în Blocul Adriatica cum se afirmă în altă parte). Cei doi, veniți din partea Regelui Mihai au încercat o ultimă intervenție pe lângă Maniu, să accepte să fie prim-ministru în noul guvern care urma să se constituie. (Maniu a refuzat din nou, argumentând că nu poate prezida un guvern care este obligat, datorită insistențelor categorice ale guvernului sovietic, să accepte prin semnarea armistițiului, frontiera sovieto-română din 1940 și socotind că armistițiul este un act militar care este potrivit a fi încheiat de un guvern de militari. Ideia cu complectarea guvernului de armistițiu cu reprezentanții celor patru partide democratice care au constituit B.N.D. aparține tot lui Maniu). În aceiași zi, la orele 9, Maniu a participat, la locuința din Dorobanți a lui Dinu Brătianu, la o ședință a reprezentanților B.N.D. (de la care a lipsit Pătrășcanu), în cursul căreia s-a examinat rezultatul demersului făcut de Mihalache pe lângă Antonescu, pentru a-l determina să facă neîntârziat armistițiu; apoi a fost trimis la Snagov, cu același obiectiv, George Brătianu și s-a așteptat reîntoarcerea respectivului cu răspunsul lui Antonescu. Reîntors de la Snagov, Gh. Brătianu a fost asigurat de Maniu, Brătianu și Titel Petrescu, că sunt de acord să-i semneze o declarație în care își asumă răspunderea politică pentru încheierea armistițiului de către Antonescu și ruperea legăturilor cu Germania. George Brătianu a plecat din nou la Antonescu, pentru a-l convinge că în aceiași zi, într-o audiență la Palat să anunțe pe rege despre hotărârea de a încheia armistițiul cerut de opoziție, în condițiile, în condițiile stabilite de aceasta. Între timp Antonescu a revenit asupra hotărârii luate, enervat de condițiile pretinse de opoziție și a declarat că numai el este în măsură să decidă momentul oportun al măsurii, că politicienii să nu se amestece într-o problemă în care nu sunt competenți și că el va obține de la nemți dezlegare pentru încetarea războiului, în care scop va lua contact imediat cu reprezentanții autorizați ai Germaniei. (Această atitudine a manifestat-o și în audiența de la Palat, de la orele 16). Informați de poziția lui Antonescu, „conspiratorii” (Regele, Sănătescu, Gr. Niculescu Buzești, General Aldea, Mociony-Styrcea) au ajuns la concluzia că Antonescu trebuie împiedicat de a lua contact cu nemții și de a desconspira planul de răsturnare a situației. La orele 13, Grigore Niculescu Buzești s-a întâlnit cu Maniu în Blocul Adriatica, i-a relatat pe scurt situația alarmantă și i-a cerut acordul pentru punerea în aplicare a variantei a 2-a (lovitură de stat, armistițiu fără Antonescu și împotriva lui), acord pe care Maniu l-a dat. Întrebat unde poate fi găsit, Maniu a dat adresa lui Romul Pop din Splaiul Unirii.

Citește și: Remember “Epoca de Aur”. Cum se petrecea de 23 August în comunism

La orele 17, a sosit în Splaiul Unirii la Maniu, Iorgu Ghica de la Palat, trimis de Rege, Sănătescu și Niculescu-Buzești și a adus la cunoștința lui Maniu că Antoneștii au fost arestați, că este în curs arestarea celorlalți exponenți guvernamentali șefi de unități de intervenție; că nu se cunoaște reacția pe care o vor avea nemții, la aflarea veștii și că dispoziția este ca toți fruntașii susceptibili de a fi vânați de nemți să-și schimbe de îndată domiciliul cunoscut, iar dimineață în zori (24 August) să se prezinte la Palatul Regal. Iorgu Ghica a întrebat unde poate să-i găsească pe Pătrășcanu, Titel Petrescu și Dinu Brătianu, pentru a le aduce la cunoștință cele întâmplate și instrucțiunile de dispersare. Cel care scrie prezenta relatare i-a răspuns că Dinu Brătianu a plecat după amiază la Florica. Pătrășcanu și Titel Petrescu însă vor putea fi găsiți la orele 20, în strada Schitu Măgureanu nr. 19, etaj 4, în apartamentul lui Sabin Manuilă, unde au întâlnire cu Maniu la ora indicată. (La ora și adresa respectivă cei menționați au fost găsiți și puși în cunoștință de cauză. De acolo, ei au plecat la Palat, unde au ajuns în jurul orei 21).

După primirea știrii și a consemnului, Maniu a părăsit locuința lui Romul Pop și însoțit de 3 persoane (Coposu, Anca și Elekeș) s-a mutat în apartamentul lui Elekeș (Director la Standard-Telefoane și prieten politic al lui Maniu – în același timp nepot al lui P. Groza). În respectivul apartament, Maniu a stat până la orele 4 dimineața, când însoțit de C Coposu s-a dus la Palatul Regal. (Acolo a stat de vorbă, chiar la intrare cu Colonelul englez de Chastelain – ieșit din închisoare – înainte de a pleca acesta (cu Colonelul Niculescu) cu avionul la Ankara. Apreciez că Chastelain a plecat din Palat în jurul orei 5, 30. Maniu a rămas în Palatul Regal până la orele 17, suportând bombardamentul german, iar la orele 18 a ajuns în subsolul Băncii Naționale.

În timpul nopții de 23 August, la intervenția lui Elekeș, directorul tehnic al S.A.R. de Telefoane, Papadache a legat telefonul locuinței în care se adăpostea Maniu, cu telefonul Palatului Regal și a înlesnit toate convorbirile lui Maniu cu Bucureștii și provincia.

În pag. 228 se vorbește despre o așa-zisă ședință a Consiliului de Miniștri a noului guvern, care ar fi avut loc la 23 August 1944, orele 20. Inexact. Nu a fost nici o ședință. La Palat erau adunați unii fruntași ai „conspirației”. (Negel era administrator al Domeniilor Coroanei, nu era general). Nu putea fi vorba de un consiliu de miniștri, căci la ora respectivă, majoritatea titularilor departamentelor, nici nu știau că sunt miniștri, căci încă nu fuseseră încunoștințați.

În pag. 229 se scrie că Hitler ar fi fost anunțat despre arestarea lui Antonescu, la orele 21. Mă îndoiesc. Cred că a putut fi anunțat în cel mai bun caz, două ore mai târziu.

Se afirmă că la orele 21, 30 ar fi sosit la Palat Bodnăraș. Eroare. Pătrășcanu, sosit la Palat la orele 21, a plecat în jur de orele 22 și după cel puțin două ore a sosit Bodnăraș, înștiințat de Pătrășcanu, urmat de echipa lui Mladin, căreia Sănătescu (intrat în panică) i-a încredințat pe cei arestați (de frică să nu fie eliberați de vre-un detașament condus de un ofițer devotat, sau de un comando german).

Membrii guvernului au plecat la Banca Națională (tezaur) nu pentru a se pune la adăpost (pag. 233) ci pentru a încerca să țină o ședință. Ședința Consiliului de miniștri de la Bolintinul din Deal, despre care scrie că ar fi avut loc în 26 August seara, s-a ținut în realitate în seara zilei de 24 August.

În legătură cu tratativele de armistițiu purtate de Maniu (prin delegații săi la Cairo (Știrbey și Vișoianu) cu reprezentanții plenipotențiari ai celor trei aliați, aș vrea să menționez că la data de19 Iunie 1944, Maniu și-a dat acordul, în numele „Opoziției Unite” din România, să încheie armistiţiu cu Puterile Aliate, pe baza condiţiilor formulate de guvernul sovietic şi acceptate de guvernele anglo-saxone. Semnalul pentru declanşarea loviturii de stat (de către Antonescu sau fără şi contra lui Antonescu) trebuia să fie dat de reprezentanţa aliată de la Cairo, în momentul pe care îl va socoti optim, după ce pregătirile interne erau încheiate. Maniu a solicitat în repetate rânduri, între 11 Iunie şi 22 August, prin telegrame cifrate, semnalul convenit, care întârzia. Între timp, englezii şi americanii cedaseră în mod tacit şi fără vre-o avertizare, inițiativele privitoare la România, aliatului sovietic. Maniu a fost încunoștiințat în mod confidențial, printr-o telegramă cifrată, trimisă de Vișoianu, la începutul lunii August 1944, că din sondajele discrete făcute de corespondent, ar rezulta că guvernul sovietic nu mai este interesat (așa cum se dovedise mai înainte) de încheierea unui armistițiu cu România și că probabil ar prefera să intre cu armata într-o Românie inamică, (chiar cu prețul sacrificării a sute de mii de ostași și a materialului de război respectiv, pierdut în lupte grele), – pe care ar modela-o după intențiile sale, – în loc de a încheia un armistițiu care i-ar aduce importante economii de oameni și materiale, dar i-ar lega într-o oarecare măsură mâinile, în ce privește organizarea post-belică a teritoriului. (Această ipoteză a avut într-o măsură oarecare un început de confirmare în faptul că la început de Septembrie 1944, i s-a reproșat, la Kremlin, lui Pătrășcanu, prezența în fruntea delegației de armistițiu, iar comuniștii bulgari nu au mai fost lăsați să colaboreze cu guvernul anti-hitlerist de armistițiu).

Desigur că ar fi multe de comentat și analizat, în jurul loviturii de stat de la 23 August 1944. Fiecare istoric are îndreptățirea de a comenta și interpreta evenimentul. Faptele reale însă nu trebuie să fie eludate și nici denaturate.

Rândurile de față au fost scrise de un martor al întâmplărilor relatate, pentru care restabilirea adevărului istoric, în evenimentele pe care le-a trăit, constituie o datorie cetățenească”