Cursă pe întuneric

Închide ochii. Aleargă. Nu cinci minute, nu zece, ci un semimaraton! Pare imposibil, nu-­i așa? Deschide ochii! Vei vedea că se poate! Mai mulți nevăzători din Cluj­ Napoca au dovedit acest lucru în cadrul Maratonului Internațional Cluj, unde au alergat împreună cu însoțitorii lor, în cadrul probelor de semimaraton, 10 kilometri și Crosul BT. Cu toate că în alte țări, nevăzătorii participă la competiții de acest gen de ani buni – chiar și una dintre cele mai grele competiții din lume, Marathon du Sable (Maratonul Nisipului, care se desfășoară în deșert) are printre concurenți alergători nevăzători care fac performanță – la noi această practică a ajuns abia în această primăvară.

 „Vinovat” de acest aspect este Florentin Rădulescu, membru fondator al Asociației Pontes. Florin, cum îi spun prietenii, în vârstă de 39 de ani, aleargă de mai bine de 20 de ani. A început să îndrăgească alergarea din timpul liceului când a ales să își dea examenul de Bacalaureat din Educație Fizică și Sport. Astfel, microbul i-a intrat în sânge, iar de câte ori are ocazia, se antrenează. De cele mai multe ori la sală sau pe banda de acasă. În timpul alergării, se întâmplă un lucru magic, spune acesta, întrucât este acaparat de o stare specială, o stare de bine, de fericire, în care creierul procesează altfel informațiile, născând noi și noi idei.

Florin a locuit o vreme în Belgia, unde a participat la primul semimaraton din viață. Acolo a aflat metoda prin care un văzător îi poate ghida pașii unui nevăzător în timpul unei curse, astfel încât totul să fie perfect. Este vorba despre o banderolă elastică ce le permite concurenților să alerge în voie, la o distanță optimă, astfel încât văzătorul să simtă ritmul nevăzătorului și să se plieze după acesta, oferindu-i totodată indicații vizavi despre eventualele obstacole ce pot apărea pe parcurs sau de schimbările de direcție care urmează pe traseu.

„Am participat la semimaratonul din Bruxelles. Atunci eram mult mai bine antrenat decât acum. A fost într-adevăr o performanță pentru mine. Erau peste 100.000 de alergători pe stradă. Mi-a fost frică să nu rănesc pe cineva în timpul cursei, dar totul a decurs foarte bine cu ajutorul volunatului cu care am alergat”, spune acesta.

Florin și-a dorit să pună bazele unei astfel de practici și la Cluj. Zis și făcut. Deși ușor sceptici inițial, alergătorii și-au exprimat dorința de a participa la diferite curse din cadrul Maratonului Internațional Cluj. A urmat apoi un pas la fel de important și anume găsirea volunatrilor, care să aibă aproximativ același ritm cu cel al alegătorului și o înălțime similară.

„Volunarii au fost foarte deschiși, au participat și la antrenamente împreună cu noi. Am colaborat foarte bine. Unii dintre ei sunt sportivi care au experiența acestor competiții și timpi foarte buni de alergare, dar de această dată au renunțat la propriile performanțe pentru a ne ajuta pe noi, fapt pentru care le mulțumim”, spune Florin.

Cu toate că recunoaște că în ultimul timp nu s-a antrenat atât de mult, acesta a ales proba de semimaraton. A alergat împreună cu doi prieteni, Ștefan și Teodora.

„M-am bucurat foarte mult de întreaga cursă, de încurajările oamenilor de pe stradă, de traseul neîntrerupt de 21 de kilometri, de vremea frumoasă. Anul acesta s-a înregistrat un record de participanți și mă bucur mult că tot mai multă lume aleargă. În Bruxelles, pe parcursul maratonului s-a închis toată circulația. La Cluj, acest lucru s-a întâmplat doar parțial pentru că troleibuzele au avut acces în zona competițională. Eu sunt convins că dintre acei oameni care ne-au privit alergând, stând în troleibuz, măcar o parte vor fi și ei pe traseu anul viitor. Alergarea te prinde dacă încerci, fie chiar și din curiozitate”, spune Florin.

Gruia Velicu a participat la proba de 10 kilometri însoțit de Smara Suciu. Pentru alergătorul în vârstă de 40 de ani a fost prima oară când a alergat afară.

„A fost o cursă mai mult decât interesantă. Pentru mine, cel puțin, e prima dată când alerg afară. Eu nu văd de la 13 ani. Până acum am alergat doar pe bandă. A fost o mare bucurie că am putut să particip. Eram antrenat oarecum, dar nu eram sigur că aș putea alerga afară. Participanții au fost foarte amabili, am fost foarte încurajați pe parcurs. Noi am alergat așa de plăcere, la un nivel mediu. La anul mi-ar plăcea să pot alerga 20 de kilometri”, a spus acesta.

Gruia a început să alerge pentru că își dorea să slăbească. Nu s-a gândit nicio clipă că va putea participa la o competiție.

„Cursa de 10 kilometri a reprezentat un lucru important pentru mine. Eu nu am fost sportiv. Mi se pare o realizare să poți alerga 10 kilometri fără oprire. Mi-a dat mare încredere în mine cursa aceasta. Acum, la 40 de ani, am o formă fizică mai bună ca în liceu. Până în ziua competiției nu am alergat niciodată 10 kilometri. Pe bandă alergam cinci, șase kilomtri. Cred că după ce treci acest prag, devine o chestiune psihologică. Înainte de cursă, am alergat nouă kilomtri, să îmi demonstrez totuși că pot mai mult. Nu mi-ar fi plăcut să abandonez”, spune acesta.

Alina Dinuță a participat la proba de cinci kilometri împreună cu Ioana Gutmann și este nerăbdătoare să participe și la alte curse unde speră să dubleze numărul de kilometri, deoarece consideră că s-a descurcat foarte bine. Sportivă din fire, aceasta a fost pe podium anul trceut la o competiție de ciclism.

„A fost prima cursă pentru mine. A fost foarte multă lume. Cred că pe viitor ar fi foarte util ca organizatorii să anunțe înainte de start faptul că alergăm și noi. Noi eram legați cu o banderolă de o mână, fiind ușor de identificat. Pe noi ne-ar fi ajutat foarte mult ca ceilalți să ne ocolească. Probabil că lumea s-a gândit că noi suntem legați pentru a nu ne pierde în mulțime. Eu nu am identificat pe cineva care să fi observat că noi eram legați de ceilalți participanți pentru că nu vedeam. Alergam, unii se opreau, câteodată chiar în fața noastră. Trebuia să fii foarte atent, să îi ocolești. Noi chiar am alergat destul de bine. Acest lucru mi s-a părut dificil. Cred că, dacă ar fi spus de la început, le-ar fi setat și celorlalți concurenți niște așteptări vizavi de noi. Ne-ar fi fost și nouă mai ușor. Ei văd și sunt cu un pas în fața noastră din acest punct de vedere. Faptul că noi alergăm mai bine câteodată, aceasta este partea a doua”, spune tânăra sportivă. „A fost destul de ușor să alerg cu Ioana. Ea are oarecum experiența persoanelor care au o problemă de vedere. Soțul său are o deficiență destul de mare de vedere în urma unei intervenții chirurgicale, iar ea știa să empatizeze. A fost relaxată, ceea ce e foarte important. De obicei oamenii care văd sunt foarte încordați, chiar și când te conduc pe stradă, nu știu cum să se comporte cu tine. Sunt foarte inhibați. Dacă s-ar comporta normal, natural, ar fi mult mai simplu pentru toată lumea”, explică Alina.

Aceasta a participat anul trecut la Cursa Călărășeană de ciclism, terminând pe locul trei.

„Florin a introdus și tandemurile pentru această competiție. Partenera mea era foarte stresată, nu știa ce să facă, ce să zică. Se întorcea tot timpul și îmi spunea ce urmează: curbă la stânga, curbă la dreapta. I-am spus că trebuie să se comporte normal, să nu mai consume energie și timp inutil, pentru că eu simt mișcările pe care le face. Am venit să câștigăm, nu? Haide! Am ajuns pe podium cu o bicicletă destul de rea, nu era de concurs, era o bicicletă de stradă. Deci se poate cu puțină naturalețe”, spune sportiva.

Dacă doriți să aflați cum a fost această experiență și prin ochii unui volunatar-însoțitor, puteți citi acest text.