Gimnasta Ioana Crișan, prima sportivă din Cluj participantă la un Campionat European organizat în orașul său natal
Chiar dacă nu are încă anvergura și rezultatele celor trei gimnaste clujene medaliate la Jocurile Olimpice, Sonia Iovan (bronz la Melbourne 1956 și Roma 1960), Vanda Hădărean (argint la Barcelona 1992) și Oana Ban (aur la Atena 2004), Ioana Crișan are șansa să scrie și ea istorie într-un sport foarte iubit în România, ea fiind prima sportivă originară din Cluj, participantă la un Campionat European, într-un sport olimpic, organizat în orașul ei natal.
De altfel, pentru Ioana Crișan, “europenele” de gimnastică de la Cluj reprezintă cel mai important concurs al unei cariere începută acum mai bine de 12 ani în sala de gimnastică “Sonia Iovan” din Cluj-Napoca, acolo unde a fost dusă de mama ei, Narcisa Crișan, ea însăși practicantă a gimnasticii în anii ’80. Legitimată la CSS “Viitorul” Cluj, Ioana i-a avut ca primi antrenori pe Dana Aron și Dan Florian. Rezultatele la concursurile naționale au propulsat-o, în anul 2011, la CNS “Cetate” Deva, iar mai apoi la lotul național de junioare, pentru ca acum să facă parte, alături de Cătălia Ponor, Larisa Iordache și Olivia Cîmpian, din echipa României care va concura la Campionatele Europene din Sala Polivalentă de la Cluj.
Cu “încălzirea” făcută la Campionatele Naționale din vara anului trecut (n.red-desfășurate tot în Sala Polivalentă), Ioana Crișan speră ca debutul la un Campionat European de senioare să fie unul fără trac și, mai ales, cu bune rezultate pentru ea și ceilalți gimnaști români.
12 ani de muncă pentru un prim vis împlinit
Născută în15 octombrie 2001, Ioana Teodora Crișan rememorează pentru Transilvania Reporter primii pași făcuți în sportul olimpic cel mai medaliat din România. Peste 12 ani de muncă pentru un vis la care mica gimnastă clujeană mărturisește că spera: acela de a concura în echipa de senioare a României la un concurs internațional. Următorul pas ar fi participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
“Am început gimnastica la 3 ani și 4 luni la îndemnul mamei mele, care a fost mereu aproape de mine. Țin minte că stătea în sală pînă la finalul antrenamentelor și mă încuraja mereu. Ea a fost cea care a crezut că voi ajunge o bună gimnastă”, spune Ioana, adăugând că tot mama ei are grijă de trofeele câștigate. “Cele mai frumoase rezultate? Pentru mine toate sunt importante. Am acasă vreo 80 de medalii (n.red-cea mai importantă pînă acum este medalia de bronz cucerită anul trecut la CE de junioare de la Berna), frumos aranjate de mama pe două panouri făcute tot de ea. Am încredere că vor veni și altele, numai să fiu sănătoasă. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut accidentări grave, sper să fiu ferită și de acum înainte”, adaugă Ioana. Întrebată dacă are vreun aparat preferat, mica gimnastă clujeană crede că pe bârnă se simte cel mai bine.
“Toate îmi plac, și solul și paralelul și săriturile, dar parcă pe bârnă mă simt mai în largul meu”, se destăinuie mica gimnastă, mărturisind că spera să concureze pentru România la un mare concurs internațional. “Aș minți să spun că nu m-am gândit la acest lucru. Cred că toți cei care încep un sport se gândesc să concureze la un nivel cât mai înalt. Mie îmi place foarte mult gimnastica și muncesc mult pentru că vreau să ajung cât mai sus.
Bucuria este cu atât mai mare cu cât voi concura acasă, iar asta înseamnă foarte mult pentru mine. Ce poate fi mai frumos decât să concurezi acasă, în orașul tău natal? Cu siguranță, sala va fi plină, iar clujenii dar și ceilalți români din sală ne vor încuraja și ne vor ține pumnii. În ceea ce mă privește sper să am un concurs reușit. Mulțumesc părinților, antrenorilor mei, tuturor care mi-au fost alături și au crezut în mine. Vă iubesc pe toți și vă aștept la sală”, încheie, optmist, clujeanca din echipa de gimnastică a României, care va fi încurajată de părinții săi, dar și de sora sa, Paula, și ea o gimnastă de viitor, bursieră în proiectul “Țară, țară, vrem campioane”.