Fostul premier, Dacian Cioloș, speaker la TEDxEroilor
TEDxEroilor invită clujenii să participe la cel mai complex eveniment de tip TEDx din România, între 5 și 7 mai, la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca. Conferința se va desfășura timp de o zi și jumătate și va consta în discursuri ale unor speakeri naționali și internaționali, networking și schimb de idei deosebite. În plus, în cea de-a treia zi a evenimentului, TEDxEroilor organizează TEDxEroilor Adventures – o zi dinamică dedicată unor activități și ateliere interactive.
Tema evenimentului de anul acesta, Challenging Tomorrow, aduce în discuție provocările pe care le presupune ziua de mâine în domenii și sectoare diferite precum tehnologie, educație, ecologie, viața socială, politică, economie și altele.
„La TEDxEroilor credem că orice provocare este o oportunitate, iar viitorul va arătă așa cum ni-l construim. Ca în fiecare an, ne-am propus și la această ediție să aducem sub lumina reflectoarelor idei deosebite care pot avea un impact în comunitate invitând oameni pasionați de ceea ce fac, oameni ale căror idei transformate în acțiune pot da formă viitorului.” a declarat Vlad Gliga, curatorul TEDxEroilor.
Gazda evenimentului de anul acesta va fi Stelian Burduhos.
Noi speakeri confirmaţi
Dacian Cioloș – fost Prim-Ministru al României
Dacian Cioloș este de profesie inginer agronom, meserie aleasă din pasiunea pentru agricultură. Absolvent al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, a fost, printre altele, Ministru al Agriculturii și comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală. Într-un moment crucial pentru România, și-a asumat, ca prim-ministru, responsabilitatea de a lucra cu o echipa guvernamentală neafiliată politic.
Lisa Vernon – Uncover Manager, Historic Royal Palaces
Lisa Vernon este educator de peste 20 de ani, a studiat arhelogia și a lucrat cu metoda de invățământ finlandeză timp de 13 ani. Această contopire de experiențe a făcut ca ea să înceapă să combine obiectele, clădirile și mediul înconjurător pentru a crea metode noi, incitante și stimulante de învățare. Lisa a lucrat ca Manager Senior de Programe într-un proiect educațional în Papua Noua Guinee. De asemenea, a fost Consultant pe Politice de Învățămând în Guvernul Marii Britanii. Momentan, Lisa lucrează pentru Palatele Istorice Regale din Marea Britanie
Unul dintre momentele artistice va fi asigurat de către Create.Act.Enjoy, un ONG cultural care de 5 ani activează în sectorul independent clujean, pregătind spectacole inedite, performance-uri, atelierele creative, terapie prin artă și producție cinematografică. Producțiile companiei au fost prezentate atât în România, cât și în Franța, Macedonia, India, Abu Dhabi, Maroc, Polonia, Belarus, Italia.
Printre speakerii confirmați până acum la TEDxEroilor 2017 se mai numără: Dragoş-Nicolae Pîslaru – economist, ex-tehnocrat și consultant; Dragoș Bucurenci – consultant de comunicare, activist civic și om de televiziune; Denis Tudor – membru în echipa rLoop, câștigătoarea a SpaceX Hyperloop Pod Competition; André Krouwel – politolog la Vrije Universiteit Amsterdam și fondatorul Compasului Electoral; Khaled Al Mezayen – antreprenor social, Flaviu Cernescu – daredevil.
Biletele pentru TEDxEroilor – Challenging Tomorrow se pot achiziționa AICI.