Poliția clujeană pierde teren în lupta cu Uber. Trei amenzi primite de șoferi, anulate de către instanță
Magistrații Judecătoriei Cluj au anulat recent trei amenzi primite de șoferii Uber în deja faimoasa noapte din perioada Untold 2016, când în urma unui „flagrant” organizat de mai mulți taximetriști, șoferii Uber au fost dați pe mână poliției clujene, care atunci a aplicat amenzi în valoare de 25.000 de lei pe numele a patru bucureșteni care făceau curse pe raza municipiului.
Potrivit evz.ro, sentința Judecătoriei are la bază faptul că șoferul amendat nu făcea taximetrie clandestină, în contextul în care folosind serviciul Uber, plata se face cu cardul și nu direct la șofer.
Reprezentanții Uber au precizat într-un răspuns acordat ziarului Transilvania Reporter că toate cele trei contestații la amenzi judecate până acum au fost anulate. La începutul lunii aprilie se va da sentința pentru o a patra contestație, pe rolul Judecătoriei aflându-se alte cinci cazuri de același fel.
„Uber este alături de partenerii săi în orice situație și ne bucură că, până acum, au primit decizii favorabile. Așa cum menționăm cu fiecare ocazie, suntem primii care ne dorim reglementare, dar o reglementare care să nu pună piedici inovației și care să definească serviciile ca UBER în mod corect (diferite și complementare celor de taxi), în concordanță cu recomandările Comisiei Europene”, explică oficialii Uber într-un răspuns acordat ziarului Transilvania Reporter.
Disponibil în Cluj începând cu data de 4 august, moment care a coincis cu prima zi a celei de-a doua ediții a Festivalului Untold, serviciul de ride sharing Uber a debutat cu dreptul, însă nu fără câteva incidente care i-a lăsat pe patru șoferi Uber fără plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor și fără taloanele auto, după ce în noaptea de duminică spre luni, mai mulți șoferi parteneri ai acestei platforme au fost intimidați și agresați de șoferi de taxi, iar patru dintre ei amendați cu 25.000 lei.
Cei patru șoferi Uber „deturnați” de taximetriștii clujeni și ulterior amendați de către Poliția clujeană cu câte 25.000 de lei au contestat amenzile în instanță, cu ajutorul unui avocat pus la dispoziție de către Uber, care le-a oferit celor implicați în incident inclusiv platforme cu care să transporte la București mașinile scoase din circulație de către autorități. Potrivit avocatului celor patru, sancțiunile sunt exagerate iar faptele au fost încadrate greșit intenționat de către polițiști.
„Ideea este că, din punct de vedere legal, acești oameni au fost victimele unui abuz. Acești oameni nu fac taximetrie așa cum taximetria este reglementată de lege. Uber este serviciu de ride-sharing și nu se încasează personal niciun ban de la pasager. În acest context, sancțiunile nu sunt justificate. În al doilea rând, încadrarea faptelor a fost greșită și asta s-a făcut cu bună știință de către autorități, pentru că sancțiunile nu putea fi aplicate persoanelor în cauză. Ei au ales ce era mai oneros pentru ei, dar nu era aplicabil. Cel mai grav este însă că totul a fost orchestrat de taximetriști, care s-au lăudat cu ce au făcut. Șoferii Uber au fost încercuiți și blocați în trafic. Ei au presupus că cineva transportă pe altcineva și au blocat aceas persoană în trafic. Nu taximetriștii fac și aplică legea. Unul dintre șoferi chiar a fost lovit în fața secției de Poliție”, declara la acea vreme avocatul Cristian Băcanu.
În luna februarie a acestui an, judecătorii Curţii de Apel Cluj au anulat ordonanţa preşedinţială care prevedea suspendarea serviciului Uber în Cluj-Napoca, după ce o asociaţie locală de taxi a acuzat compania de ride-sharing de concurenţă neloială, decizia instanţei fiind definitivă şi executorie.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de către compania Uber, soluţia Curţii de Apel Cluj, care a fost dată joi, vizează o decizie temporară care interzicea funcţionarea serviciului Uber în Cluj-Napoca.