400 de voluntari CERT vor planta peste 15.000 de puieţi
Peste 400 de voluntari ai Asociaţiei CERT Transilvania vor planta, pe 1 aprilie, peste 15.000 de puieţi, pe o suprafaţă de trei hectare de teren, pusă la dispoziţia lor de Romsilva.
“Asociatia CERT-Transilvania, Detaşamentul de Intervenţie în Caz de Dezastre, continuă seria acţiunilor din cadrul programului “CERT sprijină mediul înconjurător” şi demarează Campania de împădurire, primavara 2017. Cea de a V-a ediţie a acţiunii locale de împădurire va avea loc în data de 1 aprilie 2017, în zona Hoia-Suceagu, aflată în apropierea oraşului Cluj-Napoca, cu sprijinul Romsilva şi al autorităţilor locale, care ne-au pus la dispoziţie o suprafaţă de teren de 3 ha şi un număr de 15.000 de puieţi de arbuşti. Cei peste 400 de voluntari ai Asociaţiei CERT-Transilvania şi-au ascuţit cazmalele, şi-au suflecat mânecile şi sunt pregătiţi să tragă un nou semnal de alarmă: fiecare cusma de deal din Transilvania trebuie reîmpadurită”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de CERT Transilvania.
Potrivit comunicatului, CERT Transilvania îşi propune să contribuie şi le educarea tinerilor, în sensul aproperii lor de mediu şi de natură.
“Ne-am propus realizarea pe termen lung a unei campanii de conştientizare şi responsabilizare a comunităţii cu privire la importanţa revitalizării pădurilor, iar acţiunea din 1 aprilie 2017 marchează o nouă bătălie câştigată în favoarea viitorului generaţiilor următoare. În acelaşi timp, dorim să oferim adolescenţilor şi tinerilor care ni se alatură în acest demers cea mai bună educaţie în ceea ce priveşte “târgul” încheiat cu natura: pentru tot ceea ce ne dăruieşte trebuie să îi oferim ceva în schimb”, se mai arată în comunicat.