Vasile Galoș, maestrul caselor în miniatură

Viața nu este întotdeauna dreaptă. Lovește din plin, fără milă, atunci când te aștepți mai puțin. Cu toate acestea, dacă privim cu atenție în jur, putem găsi puterea de a merge mai departe în lucrurile simple și aparent banale. Este și cazul lui Vasile Galoș, care și-a descoperit o nouă pasiune când se aștepta mai puțin. În 2012 a ieșit în pensie, după  ce a lucrat toată viața în cadrul Electrica. Se laudă în glumă că fost angajat încă de la vârsta de doi ani, întrucât la un moment dat a dat firma în judecată , iar în urma câștigării procesului i s-au recunoscut 60 de ani de muncă. Întrucât a avut un serviciu static, în cadrul căruia petrecea ore în șir la birou, iar mișcarea i-a lipsit din programul zilnic, acesta a început să aibă dureri foarte mari la ambele picioare odată ieșit la pensie.

„Nu mai puteam umbla. Mă dureau foarte tare picioarele. Ce s-a întâmplat? Mi s-au înfundat arterele. În 2012 mi-a fost amputat piciorul stâng. Apoi a trebuit amputat și celălalt”, povestește Vasile Galoș.

După amputarea primului picior, clujeanul a simțit nevoia de face ceva pentru a-și ocupa timpul și mintea. Astfel, a început să confecționeze din bețele de înghetață găsite prin casă un gard, apoi o poartă în miniatură.

„Ce era să fac toată ziua? Nu am putut folosi proteza pentru că m-a jenat foarte tare, așa că eram limitat în mișcări. La un moment dat am găsit prin casă niște bețe de înghețată. Am făcut un gard din acestea. Apoi m-am gândit că gardului îi trebuie o poartă. Așa că am făcut poarta. Apoi am văzut întâmplător o ladă de la aprozar. Cei de la aprozar aruncă lăzile, dar eu am descoperit că sunt excelente ca materie primă, mai ales cele din Spania și Italia pentru că vin direct șlefuite și nu trebuie finisate foarte mult. După ce am făcut gardul și poarta, am zis să fac și o căsuță. Am realizat una împletită din salcii. A ieșit foarte bine. Am oferit-o cadou”, povestește Vasile Galoș. 

Văzând că lucrurile se leagă, acesta a început să confecționeze și alte căsuțe în miniatură, pe care le realizează din memorie.

„Nu știu să fac după desen, doar dacă văd eu o anumită casă sau un anumit obiect. Mi-am făcut casa mea de la țară. Țin minte toate amănuntele. Construcția casei mele părintești a durat aproximativ trei săptămâni, dar nu am lucrat zi lumină. Lucrez câteva ore pe zi. Apoi, i-am făcut și soției casa părintească”, povestește artistul. 

„Eu sunt de la 20 de kilometri de Hășdate. Eu sunt de la munte, iar el de la câmpie. Avem fiecare casa nostră părintească expusă în casa de la Cluj”, spune doamna Lenuța, soția domnului care îndeplinește rolul de architect în cazul unor lucrări. „Nu ne punem tot timpul de acord, dar îi mai dau și eu idei uneori”, spune doamna Galoș, mândră de soțul său.   

Apoi, în funcție de materialele disponibile, acesta a creat alte și alte căsuțe sau unelte. În momentul de față în atelierul său se regăsesc peste 100 de modele de case, ustensile sau altfel spus tot ceea ce exista odinioară într-o gospodărie de la țară. Fiecare obiect are propria lui poveste, propria îndeletnicire și puțin din sufletul maestrului care le-a cioplit în atelierul din casa sa.

Vasile Galoș folosește diferite materiale neconvenționale pentru a da viață creațiilor sale. Folosește pietre, lemn provenit din lăzile aruncate de cei de la aprozar pe care le cioplește, diferite crengi pe care le procură verzi și pe care le modelează după bunul plac, iarbă, staniol sau ambalaje de la diferite produse alimentare, bețe de înghețată, practic tot ceea ce găsește în casă și care, în alte circumstanțe, s-ar arunca. Acesta fructifică orice material care îi cade în mână, dându-i o nouă utilitate în cadrul colecției sale.

Vasile Galoș este originar din satul Dâncu, din comuna Aghireș. Imaginea satului său, dar și a gospodăriei în care a crescut i-au rămas bine întipărite pe retină. Pe lângă propria casă, acesta a construit biserica de odinioară, Căminul Cultural, precum și alte case. Toate amănuntele sunt redate cu exactitate, domnul Galoș fiind un foarte atent la detalii.

Lecție de istorie

Cei care nu au idee cum a arătat o gospodărie bine pusă la punct odinioară, pot asista în atelierul său la o adevărată lecție de istorie, exemplificată în mod direct prin micile exponate. În cadrul colecției sale se regăsesc obiecte vechi, folosite la muncile câmpului, la spălatul rufelor, la țesut, la gătit, ba chiar și la potcovitul cailor. Printre obiectele pe care le regăsim în colecția sa se numără: grebla, furca, lopata, sapa, coasa, covata, ciubărul, catarigele cu care sătenii umblau prin noroi, război de țesut, meliță, sucală, vârtelniță și câte și mai câte. Colecția include și o căruță țigănească, un car cu boi, o căruță trasă de de cai, urmând ca în viitor, maestrul lemnului să achiziționeze și alte animale pentru a le oferi și mai multă atenticitate creațiilor sale.

„Am cumpărat vacile și caii de la magazinul chinezesc. Boi sunt destui pe stradă!”, glumește bărbatul care nu și-a pierdut simțul umorului. Îi face o deosebită plăcere să vorbească despre munca sa și despre talentul pe care nici nu știa că îl are până la vârsta pensionării, cu toate că de-a  lungul vieții a mai confecționat diferite obiecte din lemn, dar nu atât de migăloase.

Mărturisește că nu are o lucrare preferată, toate fiindu-i extrem de dragi când sunt gata.

„Când încep o lucrare am finalul în cap, dar pe traseu mai adaug lucruri sau detalii. Îmi mai vin idei. Nu încep o lucrare până nu o termin pe cea precedentă. Dacă am pregătită șindrila pentru acoperiș, pot să termin o casă în două sau trei săptămâni, depinde de complexitatea acesteia. Folosesc diferite materiale, improvizez când e nevoie. Uneori pentru ramele fereștrilor folosesc material de la tipografie cu care se leagă cărțile. Mi-am cumpărat culori, dar când nu îmi place felul în care se combină acestea, le îndulcesc cu suc natural. E un lucru migălos. Nu e simplu, dar mie îmi plac detaliile. Pentru a lipi căsuțele nu folosesc aracet din comerț. Acela nu e bun. În această privință mă ajută fratele meu care lucrează la tipografie și care îmi trimite aracet bun, care se folosește pentru a lipi cărțile. Astfel, lucrările mele sunt foarte rezistente, nu se clintesc deloc”, spune acesta.

În atelierul său se găsesc mașini de găurit provenite din Statele Unite, dar și o freză dentară, cu care își finisează cele mai mici dintre creații. Clujeanul nu se dă înlături de la provocări, dar cei care ăi dau o comandă trebuie să știe că la final va rezulta un produs unicat. „Nu pot să fac două case la fel, de exemplu. Fiecare are ceva al ei, ceva care o diferențiază de celelalte. Fiecare produs e unic”, spune acesta.

Creațiile mastrului pot fi achiziționate de cei care doresc să ofere unei persoane dragi un cadou autentic sau de către cei care doresc să își decoreze locuința cu un produs unic, realizat manual, care amintește de vremurile demult apuse ale vieții de la sat. „Lucrările mele sunt de vânzare, dar nu chiar toate. Am unele piese pe care nu le-aș da. De exemplu casa mea și casa soției vor rămâne în colecția nostră. Pot să fac la comandă anumite lucrări sau să reproduc aproximativ o lucrare deja existentă”, spune clujeanul.

Acesta poate fi contactat pe adresa sa de Facebook: Vasile Galoș.

Urmăriți în continuare o galerie foto realizată de Dan Bodea: