Cu Julia Kocis, toboșarul trupei FronT: Despre libertate și feminitate în spatele tobelor

Cântă la un instrument „super masculin”, dar o face cu feminitate și cu foarte mult profesionalism. Se numără printre puținele femei toboșar din România și spune că doar prin intermediul tobelor își poate exprima cu adevărat personalitatea. Este conștientă că nu și-a ales un instrument „comod”, dar asta nu a oprit-o să îl studieze la cel mai înalt nivel.

„O femeie trebuie să fie puternică din toate punctele de vedere. Trebuie să fii tare, să fii tu însăți și să nu te lași. Eu am fost întotdeauna genul de persoană care spune ce crede și ce simte. Merg pe principiul de a nu fi altfel decât ești, doar pentru că ți-o cere societatea. Nu înseamnă că dacă cineva are ceva în plus pe el, este un om rău. Dacă cineva este tatuat sau are piercing-uri, nu este obligatoriu un drogat sau un alcoolic. Este o catalogare foarte greșită. Mi s-a mai spus și mie că de ce am cercel în nas sau de ce am părul vopsit în nu știu ce culoare. Dar asta înseamnă să fii puternică: Să fii așa cum ești și să mergi tot înainte”, este de părere Julia Kocis.

Julia a făcut cunoștință cu tobele la vârsta de cinci ani prin intermediul tatălui ei care i-a adus un set de tobe din Germania în momentul în care fiica lui îi ceruse o…casă Barbie.

Când a văzut tobele nu i-au mai trebuit păpuși. Moștenind simțul ritmic de la tatăl ei, toboșar și în mai multe trupe în anii ’70-’80, Julia a început să învețe să bată la tobe, chiar dacă dădea în ele fără să știe foarte multe. Cu timpul însă, tatăl ei a învățat-o să „îmblânzească” acest instrument și a îndrumat-o să urmeze o școală de muzică. După liceu a dat admitere la Conservator și în prezent este studentă în anul doi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, la masterat. Când nu studiază în sălile Conservatorului, pe Julia o găsim garantat în sala de repetiții sau pe scenă, alături de colegii ei de trupă. Despre ce trupă și ce colegi este vorba, am aflat de la Julia Kocis într-o discuție al cărei ritm a fost dictat încă de la început de cea pe care aveam să o cunoaștem, mai bine, în următoarea oră.    

Julia Kocis a fost unul dintre copiii norocoși pe care părinții i-au încurajat să își urmeze vocația. La 14 ani mergeau cu ea peste tot pentru a-și urma visul și luau în serios orice activitate pe care fiica lor o avea în zona muzicii: chiar și trupele „de garaj” din care Julia făcea parte la început de drum.

„Prima mea trupă, alături de care am cântat opt ani de zile și care se numea Blood Spirit a fost mai mult o distracție de vară. Ne întâlneam pe Calea Turzii, la o casă care avea un garaj în curte și care mai există și acum. Acolo am început să cânt mai serios și știu că prima piesă pe care am cântat-o a fost Smoke on the Water de la Deep Purple. Au urmat piese de la ACDC și îmi aduc aminte că ne plăcea foarte mult să cântăm Smells Like Teen Spirit de la Nirvana”, își amintește Julia.

Astăzi spune că atunci când se află în fața tobelor se regăsește cel mai bine. După ce în școala generală și în liceu a participat la numeroase concursuri și olimpiade pe partea de percuție, cântând la marimbafon, la vibrafon și la tot felul de alte instrumente, în anii de Conservator a ajuns să studieze aprofundat o mare parte din aceste instrumente. Pe tot parcursul anilor a îmbinat însă muzica rock și muzica clasică.

„În mintea mea de copil mi le imaginam ca două insule pe care mergeam, pe rând, să cânt. Mă regăsesc însă mult mai mult pe partea de tobe și în această zonă aș dori să mă dezvolt în continuare: să cânt în cât mai multe trupe, să studiez cât mai mult. Pentru mine muzica în sine este un stil de viață și nu mă văd făcând altceva”, explică Julia.

Tânăra mărturisește că partea de tobe și-o compune singură în ambele trupe în care cântă, bineînțeles ținând cont și de indicațiile colegilor.

În prezent, Julia Kocis cântă în două trupe, o trupă din Cluj și una din Timișoara și asta pentru că și-a dorit întotdeauna să facă lucruri cât mai diversificate. Cu trupa din Cluj, FronT (înființată în 2009) care îi are în componență pe Ciprian Sav (chitară ritm/ vocal), Mihai Șarlea (solist vocal), Doru Nedelcu (chitară solo/vocal), Albert Freeman (chitară bas), cântă mai mult stilul new metal, în zona rock-ului alternativ și cu trupa din Timișoara, The Different Class (Cris Paul și Seian Scorobete), Julia cântă mai mult genul stoner rock care, spune ea, este acum foarte „pe val”, cu influențe din anii ’70. În trupa FronT, Julia cântă de aproximativ trei ani și cu trupa din Timișoara cântă de un an.

Ca expunere este bine să ajungi la televizor, spune Julia, dar nici ea, nici colegii ei nu sunt amatori de apariții sau concursuri televizate. „În Cluj putem evolua ca trupă la un anumit nivel, dar în zona underground toată lumea știe că nu ajungi foarte sus. Pentru a deveni cunoscut trebuie să cânți pe zona de mainstream, să fii trupă de evenimente, să cânți cu artiști mai renumiți. Dacă vrei să faci muzică serios, trebuie să mergi la București, cam aceasta este percepția”, precizează Julia. Până acum Julia a participat alături de Front la evenimente precum „20 de ani cu Vița de Vie” la Arenele Romane, „Bucovina Rock Castle”, „Măgura Wave Festival”, „Jaxx Rock Battle of the Bands” sau lansarea „Coma – Orizont”, de la Cluj-Napoca. În luna aprilie, trupa FronT va putea fi văzută în /FORM Space din Cluj, în deschidere la Luna Amară și în data de trei iunie trupa va susține un alt concert la un festival din București, în Quantic Club, unde vor cânta mai multe trupe underground din țară. Anul acesta, la începutul lunii martie, FronT și-a lansat EP-ul „Alive”.

 

Multe dintre cunoștințele muzicale pe care Julia le-a acumulat până acum, le datorează tatălui ei care i-a dat ocazia să crească în casă cu muzica rock din anii ’70. Dintre toboșarii actuali îi admiră foarte mult pe John Bonham, de la Led Zeppelin, pe Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers, pe Brad Wilk de la Rage Against the Machine sau pe Morgan Rose de la Sevendust. Dintre fete îi place Anika Nilles, una dintre cele mai bune femei toboșar din lume. În România, spune Julia, o foarte bună femeie toboșar este Raluca Pascaru, sau Oana Hosz de la trupa clujeană Kaidun.

„Este foarte solicitant să bați la tobe pentru că trebuie să îți folosești toate patru membrele. Îți trebuie forță și rezistență. Cel mai mult am cântat două ore fără oprire. E foarte important ca înainte de a urca pe scenă să faci anumite exerciții pentru încălzire, exerciții pentru încheieturi. Ca în orice activitate fizică. Repetiții facem în funcție de concerte și de obicei repetăm o dată sau de două ori pe săptămână, două-trei ore. Dar depinde de evenimentul la care urmează să participăm”, explică Julia Kocis.

Obiectivul principal în acest moment pentru Julia este să își finalizeze studiile, să urmeze poate și un doctorat și să cânte, în continuare, în componența trupelor din care face parte. Și-a construit deja o imagine în fața publicului și a fanilor ei și spune că cel mai bine o reprezintă stilul rockabilly. De altfel, codițele și bandana fac parte deja de o bună perioadă de timp din look-ul ei de scenă.

„Încerc să fiu cât mai feminină pe scenă și să arăt în același timp că nu este nimic neobișnuit să fii fată și să cânți la tobe. Când eram mai mică, foarte mulți cunoscuți le spuneau părinților mei că de ce nu mă îndrumă să cânt la pian, sau la vioară, că sunt domnișoară și că trebuie să învăț un instrument feminin. Părinții nu vedeau care e problema și le spuneau că bat la tobe, dar în același timp sunt și foarte feminină. Eu sunt genul care bat la tobe în fustă și, de preferat, desculță pentru că așa simt că sunt liberă”, declară Julia Kocis.

În momentul de față Julia studiază aproape în fiecare zi ceva și nu trece niciodată foarte mult până să revină în fața setului de tobe. În ceea ce privește condiția fizică, aceasta și-o întreține mergând cu bicicleta și cu rolele.

„La tobe îți crește foarte tare adrenalina. După o experiență nu foarte plăcută când am leșinat pe scenă din cauză lipsei de hidratare, obișnuiesc acum să mănânc două banane, o ciocolată și să beau doi litri de apă înainte de fiecare concert. Tot în timpul concertelor am mereu la mine un medalion care îmi aduce noroc, medalionul pe care obișnuia să îl poarte la el și tatăl meu și mai am o păpușă mică pe care o țin aproape de mine de când aveam cinci ani”, mărturisește Julia.

Tot aproape de ea, tânăra toboșar păstrează întotdeauna, în portofel, o poză cu tatăl ei, din 1975, cu trupa în care el cânta pe atunci.

„Când am predat la Rock Academy am avut cursanți copii de toate vârstele care au vrut să învețe să bată la tobe. Mi-a plăcut foarte mult să dau mai departe ce am învățat eu”, Julia Kocis, toboșar