Codrin Tocuţ, student la medicină: „Voi pleca să studiez în afară, dar mă voi întoarce în România pentru oameni”

Sunt tineri, ambiţioşi şi tobă de carte. Vorbim despre studenţii români de pe mapamond care au avut curajul şi perseverenţa de a-şi urma pasiunea pentru studiu şi visele în cele mai diferite puncte de pe glob. Transilvania Reporter îşi propune să vă prezinte săptămânal în cadrul campaniei „Români în amfiteatrele lumii” poveştile de viaţă, pasiunile şi realizările celor mai valoroşi şi premiaţi tineri români, care studiază la unele din cele mai prestigioase universităţi din lume sau care au ales să înveţe în locuri dintre cele mai surprinzătoare pentru a-şi lărgi orizontul şi experienţa de viaţă.

Codrin Tocuţ este originar din Oradea. Este student la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara, iar în prezent studiază în Germania, obţinând o bursă în cadrul programului Erasmus. Îşi doreşte să fie un “Robin Hood” în halat alb pentru specializarea aleasă, adică să „fure” tot ce este mai bun în cadrul sistemelor medicale din afară şi să implementeze ceea ce a învăţat acolo şi în România, fapt pentru care se va întoarce în „amfiteatrele lumii” chiar şi după încheierea acestui stagiu de pregătire. Ne asigură că va reveni în ţară pentru oameni, din dorinţa de a face bine.

Codrin este unul dintre fondatorii Blogului de Medicinişti, în cadrul căruia studenţii îşi scriu gândurile, trăirile, întâmplările deosebite din timpul cursurilor sau din timpul practicii. Mai mult, din dorinţa de a împărtăşi din experienţa sa liceenilor care îşi doresc să intre la Medicină, dar nu ştiu la ce să se aştepte, Codrin a scris prima sa carte, intitulată sugestiv „Drumul spre Medicină”. Vă invităm să îl cunoaşteţi mai bine pe cel care se descrie ca fiind un „nomad cu rădăcini elastice, dar bine înfipte în pământul de acasă”. Veţi descoperi o persoană caldă, sinceră, dedicată şi mai ales pasionată de ceea ce face, aşa cum ar trebui să fie toţi cei care aleg acest drum.   

Reporter: Când erai mic, ce îţi doreai să devii? Ai avut şi tu „visul clasic” pe care îl au mai toţi copiii şi anume acela de a deveni doctor sau pasiunea pentru medicină a apărut mai târziu?

Codrin Tocuţ: Nu rețin să fi avut vreodată o pasiune pentru medicină, sau cel puțin până când am ajuns să o cunosc mai bine și să creștem împreună, asta după vrei doi sau trei ani de facultate, dar țin minte bine că am crescut câțiva ani într-o casă unde fiolele cu antibiotice, flacoanele cu ser fiziologic, seringile și acele se aflau cam peste tot, iar pacienții, majoritatea bătrâni se cam aflau și ei peste tot și la orice oră. Să nu vă imaginați că ai mei erau doctori, nici vorbă. Bunica mea a fost infirmieră la spitalul din orașul învecinat și a învățat să facă tot ce știe o asistentă. Mai mult din nevoie și lipsă de personal probabil. Cert e că am crescut într-un mediu în care omul bolnav găsea o ușoară alinare, iar ideea aceasta probabil a fost o sămânță care a încolțit abia la sfârșitul clasei a XI-a.

Reporter: În 2012 ai ales medicina. Ai avut şi alte opţiuni?

Codrin Tocuţ: Era primăvara anului 2011 (eram clasa a XI-a) și într-o frumoasă dimineață de vineri mă aflam la ora de chimie. Ţin minte şi acum vorbele profesoarei care aveau să-mi întoarcă universul cu susul în jos şi care aveau să-mi trezească nişte întrebări profunde: „Tu ai fi foarte bun să fii doctor“, iar eu i-am răspuns: „Medicina este ultima mea variantă“. Ce-o fi determinat-o să-mi spună asta? Nu am nici cea mai vagă idee, dar mi-a făcut cel mai mare bine posibil, pentru că a trezit în minte nişte întrebări. Am ajuns la concluzia că eu ador biologia și ideea de viață și de a oferi/ajuta așa că de atunci, după ceva timp de căutat adânc la mine în suflet am ajuns la concluzia că medicina trebuie să fie prima variantă.

Reporter: Cum au fost primii ani de studenţie petrecuţi la UMF Timişoara?

Codrin Tocuţ: Când am ieșit din liceu consider că încă eram un copil. Primii doi ani au fost o continuă acomodare și căutare. Am fost șocat de totate schimbările care se petreceau atât de accelerat, de volumul mare de materie pe care trebuie să-l parcurg, de faptul că odată intrat la Medicină greul abia începe, când în imaginația mea acesta ar fi trebuit să se termine după liceu. Atunci am și început să scriu din ce în ce mai mult, pentru că voiam ca cei ce urmează să-mi calce pe urme să știe ce-i așteaptă respectiv faptul că e normal să fie mai dificil. După ce am acceptat asta și faptul că sunt personajul principal și unicul responsabil al propriului „Bildungsroman” totul a devenit mai facil.

Reporter: Jumătate din anul 4 l-ai petrecut la Ludwig-Maximilians Universität München, iar jumătate din anul cinci îl petreci la Universitatea din Saarland, unde studiezi în prezent. Care este povestea plecării? De ce ai optat pentru programul Erasmus?

Codrin Tocuţ: Am știut mereu că adevăratele lecții le înveți în afara zonei de confort. După doi ani și jumătate la Timișoara ajunsesem pe un platou, într-o rutină. Mă simțeam ca și cum aș fi fost purtat de curent în loc să dau și eu din mâini. Atunci m-am apucat de germană și la 18 luni distanță viața mă trimitea în München. Mie Erasmus mi-a schimbat viața, mi-a lărgit orizonturile, mi-a arătat că pot, m-a obligat să mă dezvolt și să mă cunosc așa cum nu am mai făcut-o vreodată. Ca să nu mai zic de networking și așa mai departe. Orice plecare de acasă te rupe în bucăți și te pune la loc mai bine decât ai fost vreodată.

Reporter: Mulţi dintre cei care aleg să studieze în afară, pleacă pentru experienţă, dar întorşi în ţară au parte de o mare surpriză: materiile studiate nu pot fi echivalate cu cele din ţară. La tine cum a fost? Au existat probleme de acest gen?

Codrin Tocuţ: În niciun caz. Mici diferențe de curiculă sunt naturale, iar până la urmă sistemul ECTS n-a fost inventat degeaba. Nu știu cum este la alte facultăți, dar cel puțin la noi se înțelege că orice disciplină medicală este cvasi la fel oriunde, așa că nu apărut deocamdată probleme în acest sens, cel puțin nu la Timișoara.

Reporter: Pe ce anume îţi doreşti să te specializezi?

Codrin Tocuţ: În München m-am îndrăgostit de ATI, mai mult de partea de anestezie de fapt, apoi niște oameni foarte frumoși de acasă (Oradea) mi-au arătat că și terapia Intensivă îmi place. Am vrut să fiu alături de om în cele mai grele momente și cred că meseria de reanimator cere foarte des acest lucru. Se spune că pasiunile te aleg. Pur și simplu știi. Aparent așa a fost la mine. Rămâne de văzut dacă a fost doar o iluzie sau nu.

Reporter: Care sunt principalele diferenţe dintre sistemul nostru de învăţământ (medical) şi cel din Germania?

Codrin Tocuţ: Calitatea resursei umane în primul rând pentru că există un alt standard acolo, dar în același timp vreau să subliniez că depinde mult de universitate. Cu cât o universitate este mai bună, cu atât raportul dintre numărul studenților și numărul de cadre este mai mic. Cu alte cuvinte, cu cât un profesor are mai mulți studenți, cu atât calitatea învățământului scade. În România nu numai că resursa umană e puțină, dar e și de o calitate care personal mă nemulțumește. Nu pot însă să-i condamn prea mult pentru că încearcă să facă mult din puțin. Poate doar pe cei cărora chiar nu le pasă și nu-și fac treaba. Cam 30%, cu indulgență sunt buni și vreau să le mulțumesc pentru asta și să-i felicit pentru că n-a fost ușor să atingă un asemenea nivel în asemenea condiții. Cinste lor.

Reporter: Sistemul românesc de sănătate se află într-o criză continuă, unul dintre motive fiind faptul că sute de medici aleg să profeseze în afara ţării, după ce au fost şcolarizaţi în România. Cum crezi că ar trebui gestionată situaţia, astfel încât statul român să „profite” mai mult de minţile pe care le pregăteşte, mai ales în acest domeniu?

Codrin Tocuţ: E ușor să dai cu bățul și mai greu să vii cu soluții, nu? Nemulțumirile sunt plurifactoriale, sărăcia, sistem prost și prost gestionat, locuri limitate în orașele mari, plată mult prea mică, corupția, nedreptatea ș.a. Singurul motiv pentru care Germania sau Franța adoptă medici străini este pentru că și lor le pleacă din diverse motive printre care și banii.  Soluția așadar nu este unică și nu este facilă. Simplu spus, aceasta constă în corectarea minusurilor enumerate mai sus.

Reporter: Cum este văzută medicina românească în Germania?

Codrin Tocuţ: Este o întrebare la care îmi este greu să vă răspund pentru că n-am stat să aud păreri despre asta. Poate pentru că nimeni nu știa nimic despre asta. Am stat să compar cele două sisteme cu o parte din colegii mei, găsind nemulțumiri comune ce-i drept. Știu doar că medicii români sunt bine văzuți pentru că muncesc mult și sunt dornici să învețe repede.

Reporter: Spui despre tine că eşti un visător, dar în acelaşi timp eşti convins că „într-o zi voi pune și eu mâna în mod activ la construirea unei Românii performante”. În ce mod îţi doreşti să faci asta?

Codrin Tocuţ: După ce am ajuns să mă cunosc mai bine, am ajuns la cuvintele Prea Sfințitului Iustinian Chira: „Fiecare să ne facem datoria unde suntem”. Asta îmi doresc și eu. Să ajung un bun profesionist în ce fac, să ajung un bun dascăl la un moment dat și chiar dacă nu voi reuși vreodată să fac ceva care să se vadă, consider că soluția a la long este educația. Așa că vreau din acest punct de vedere să dau predecesorilor mei ceea ce poate că eu nu am primit, pentru a putea ajunge mult mai departe decât am făcut-o eu. Atât mi-ar ajunge.

Reporter: Ce crezi că s-a schimbat după Colectiv? S-a schimbat ceva în cadrul sistemul medical, din punctul tău de vedere?

Codrin Tocuţ: Orice șoc ori te ucide ori te întărește. Sistemul cred că este mai bine pregătit în cazul unui dezastru. Vizavi de alte aspecte nu mă pot pronunța pentru că nu le cunosc.

Reporter: Ce crezi că ar putea face studenţii medicinişti pentru a aduce o schimbare în sistem? Simţi vreo implicare din partea acestora?

Codrin Tocuţ: Ca student ai un contact mai mare cu învățământul medical așa că din orice nemulțumire se poate naște un sistem puțin mai bun. Problema este că puțini au curajul să fie vocali cu nemulțumirile lor pentru că nu vor să-și facă singuri probleme. O mentalitate parțial greșită din punctul meu de vedere pentru că atâta timp cât faci asta în mod civilizat și cu perseverență ajungi să schimbi lucruri fără să-ți „faci singur probleme”. Cred că studenții au început să realizeze că sunt o putere, fără ei n-ar exista universitate până la urmă, și că au datoria de a lăsa locul mai bun decât l-au găsit.

Reporter: Eşti voluntar în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii. Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat făcând volunatriat?

Codrin Tocuţ: Simplu. Am învățând că dăruind din inimă, nu contează ce, viața îți dăruiește înzecit alte lucruri. Trebuie doar să vină dorința din suflet, de acolo din fericirea ta pe care vrei s-o împarți cu alții.

Reporter: Pe lângă facultate, voluntariat, scrii în cadrul Blogului de Medicinişti. Ce tip de subiecte abordezi? Ce îşi propune în linii mari acest proiect? Când ai timp de toate?

Codrin Tocuţ: Pentru pasiuni este timp mereu. Noi prin blogul de medicinisti am vrut tot timpul să facem viața oamenilor care ne calcă pe urme mult mai ușoară. Drumul către Medicină este presărat cu un număr mare de întrebări în special pentru cei din liceu care poate că nu au o viziune foarte dezvoltată asupra lumii în care urmează să intre.

“Drumul spre Medicină” este poate cea mai mare realizare la care am visat vreodată, o lucrare complexă asupra majorității lucrurilor de care tinerii aspiranți se vor lovi, este un amalgam de întrebări și răspunsuri care poate că ne-au frământat pe fiecare pe poteca visului de-a deveni medic sau măcar medicinist.

Personal, am văzut mereu o parte din mine în fiecare și mă refer la acea parte care avea nevoie de ajutor, la acea parte care atunci când era sufocat de întrebări nu găsea răspunsuri și bineînțeles am vrut să nu-i lăsăm se lovească zidurile noastre. Spun “zidurile noastre” pentru că deși ne-am lovit de ele, nu le putem dărâma, dar îi putem face pe ceilalți să nu se mai lovească de ele.

Am crescut încet dar sigur, ne-am descoperit pe noi ajutându-i pe alții și considerăm că am reușit să facem ce orice medicinist și-ar dori pe parcursul lungului studiu de 6 ani: am schimbat viziuni, am inspirat oameni, am realizat regăsindu-ne în oameni că suntem pe drumul cel bun și poate….poate am salvat măcar o viață.

Reporter: Ce planuri de viitor ai?  Îţi doreşti să profesezi în ţară sau ţi-ar plăcea să ai o carieră în afară?

Codrin Tocuţ: Cea mai mare realizare a mea din toată povestea Erasmus: că vreau să plec dincolo pentru învăţământ şi că vreau să vin înapoi pentru oameni. Îmi doresc așadar să “fur” din alte sisteme tot ce este mai bun și să aduc aceste lucruri și la noi. Măcar pe bucata mea de “moșie”.

Voi începe probabil rezidențiatul aici și după puțin timp voi pleca, iar apoi voi reveni. Așa e viața mea se pare, sunt un nomad cu rădăcini foarte elastice, dar bine înfipte în pământul de acasă.