David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” din Cluj, trimis în judecată pentru luare de mită
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție–Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților David Ciceo, director general la RA Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj Napoca, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită și Ioan Bene, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„La nivelul Consiliului Județean Cluj şi a Regiei Autonome a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj-Napoca a fost demarat în anul 2011 un proiect având ca obiect realizarea investiţiei -Pistă de decolare – aterizare de 3.500 m şi suprafeţe de mişcare aferente-, proiect ce viza dezvoltarea infrastructurii aeroportuare din zona de Nord – Vest a României. Având în vedere că investiţia vizată presupunea un efort financiar semnificativ, proiectul de investiţii a fost divizat în trei etape distincte, prin aceasta urmărindu-se atât asigurarea unei reale finanţări, cât şi posibilitatea obiectivă de realizare a construcţiilor ce urmau a fi făcute.
La data de 6 septembrie 2011, ca urmare a procedurilor de licitaţie publică, între Regia Autonomă – Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, în calitate de achizitor şi o asociere de firme din care făcea parte și cea administrată de inculpatul Bene Ioan, în calitate de executant, a fost încheiat un contract de execuție lucrări având ca obiect, executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrării „Pistă de decolare aterizare de 3.500 m etapa 1 şi suprafeţe de mişcare aferente”.
După finalizarea lucrărilor, pe fondul cointeresării materiale a lui Ciceo David Ioan, directorului regiei autonome Aeroportul Internaţional Cluj – Napoca, și a unei alte persoane din conducerea CJ Cluj, omul de afaceri Bene Ioan a convenit cu aceştia să realizeze în continuare lucrări din Etapa II a proiectului, în sensul de a construi platforma de parcare aeronave Apron 4, lucrare ce a fost finalizată în luna martie 2014. Acest lucru s-a realizat în lipsa oricăror forme legale şi transparente de evaluare şi acordare a unei astfel de lucrări finanţate din bani publici, prin ignorarea principiilor concurenţei şi transparenţei stabilite de legiuitor.
În acest context, în cursul lunii octombrie 2012, inculpatul Ciceo David Ioan a primit de la inculpatul Bene Ioan, pentru sine, un imobil situat în Cluj Napoca, presupus achiziţionat de părinţii săi cu suma de 690.000 lei şi care ulterior a fost finisat cu lucrări evaluate la suma de 563.226 lei (manoperă şi materiale). Lucrările respective au fost executate de firme colaboratoare sau aparţinând inculpatului Bene Ioan, costurile fiind suportate de acesta din urmă.
În schimbul acestor foloase, inculpatul Ciceo David Ioan, în exercitarea prerogativelor şi atribuţiilor funcţiei sale, a direcționat, în baza unor acte neconforme, alocări bugetare ale Regiei pe care o conducea către societatea administrată de omul de afaceri, în vederea achitării lucrărilor la platforma de parcare aeronave Apron 4.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra imobilului ce a făcut obiectul infracțiunii de luare de mită, în vederea asigurării confiscării speciale.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Cluj, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.