Când emoțiile schimbă lumea

Iubirea nu scoate oamenii în stradă sau dacă o face, se întâmplă destul de rar. De pildă, în sport, oamenii ies de cele mai multe ori în stradă atunci când echipa lor favorită le aduce nesperat o mare victorie. Dar în politică, nu, lucrurile stau altfel. Iubirea nu prea aduce voturi. Ura față de adversar asigură combustia necesară victoriei. Iohannis a câștigat nu pentru că a excelat în comunicare sau carismă, ci pentru că suficiența și aroganța lui Ponta au împins ura față de el  la cote maxime. La fel și în competiția Băsescu-Năstase. Ura poate face infinit mai mult decât iubirea. Ea creează rețele, mobilizează, formează identități colective, unește împotriva unui dușman imaginar sau real. A făcut-o și în urmă cu două luni, atunci când  PSD a apărut în chip de înger pentru a salva  țara de oamenii lui Soros. Și a funcționat. Mai funcționează poate şi în aceste zile: “Ordinea publică este tulburată de oamenii lui Soros; serviciile oculte vor să răstoarne rezultatele alegerilor; ungurii şi ruşii vor să rupă România; urmează un nou maidan; noul dușman  este reprezentat acum de multinaționalele care sug sângele poporului român şi scot oamenii în piață ş.a.m.d.”  Cam acestea sunt contra-mesajele venite din partea conducerii PSD sau a unor lideri de opinie ca răspuns la reacția străzii. PSD nu înțelege ce i se întâmplă și mizează încă o dată pe frică. Alegătorii lui au trăit în comunism și știu ce este frica, au trăit-o și încă sunt captivi acestei forme de persuasiune. Dar sutele de mii de tinerii care au ieșit la cea mai amplă formă de protest de după 1989 nu știu asta. Și e bine! Ei nu cunosc frica și trăiesc libertatea de exprimare ca pe o experiență aproape necesară pentru condiția de cetățean. E cel mai clar semn că România acestor zile e o democrație, nu o dictatură.

Mulți dintre cei care au fost la protestul din Piața Victoriei au avut impresia că sunt la o competiție de creație civică organizată pe ateliere. În piață nu pare să respire ura pe care o vedem pe micile ecrane.  Această generație smart savurează pur și simplu emoția întâlnirii colective ca și cum ar compensa un deficit de emoționalitate. Oamenii au venit în familie, cu prietenii sau colegii. Stau în grupuri mici, improvizează pancarte și își susțin punctul de vedere pașnic, cu multă civilitate, aproape disonant cu ceea ce vezi la tv. E o diversitate de mesaje demnă de invidiat şi pentru profesioniștii din advertising. Din când în când, mesajele proiectate pe clădiri structurează reacția mulțimii. Imitația și contagiunea funcționează. Unele dintre mesaje sunt neutre sau chiar pozitive (vreau un viitor mai bun pentru copiii mei; nu emigrăm; dragostea de țară se măsoară în stradă; cândinjustiția este lege, rezistența devine datorie; Romania te iubim, nu vrem să te părăsim; refuz acest abuz; #rezistam etc.).  Din păcate, ura se regăsește și aici. Dragnea  şi ai lui sunt puşisimbolic  după gratii, demonizaţi şi insultaţi explicit sau prin anagrame (PSD ciuma roșie; Duie Mragnea; v-a mâncat în cur,#neamtrezit; după PSD tragi apa; alifie nu amnistie etc.), la o amplitudine cum nu s-a mai întâmplat  niciodată în istoria postdecembristă. Poate că e în regulă să fie așa, oamenii au nevoie de o supapă pentru a mai domoli din tensiunea acumulată în aceste zile.

Nu mai contează acum cine a avut sau nu dreptate. Realitatea e substituită de percepție. Când sute de mii de oameni sunt în stradă, asta e realitatea la care e normal să te raportezi. PSD trebuie să admită că a greșit prin lipsă de transparență și o comunicare mai mult decât deficitară. Nu a înțeles că buna guvernare înseamnă înainte de toate să informezi, să explici, să consulți, să servești în primul rând interesul public, nu pe cel personal. Problema nu este ordonanța cu pricina, ci modul de guvernare opac, făcut în miezul nopții, pe furiș și în beneficiul unora, nu al celor mulți. Și dacă totul e simplă propagandă și lucrurile stau altfel,  PSD a greșit și pentru că nu a fost în stare să explice clar de ce e nevoie să faci astfel de modificărilegislative și de ce acum, sub semnul urgenței.

Pe de altă parte, se încheie un ciclu generațional și nevoia unei schimbări semnificative este deja în orizontul de așteptare. Dacă faceți o analiză a ultimilor 150 de ani, veți vedea că marile evenimente istorice se produc la 25-30 de ani. Este clar că generația celor care au acum peste 45 de ani a eșuat în a gestiona destinele țării în acord cu așteptările generațiilor care vin. Oamenii vor o guvernare deschisă, onestă și în interesul cetățenilor. După 10 ani de apartenență la UE, oamenii nu mai acceptă compromisuri și regrese. Toate sondajele de opinie derulate de IRES în ultimul an indică o neîncredere generalizată în clasa politică, motivată preponderent de corupție, egoism și nereprezentarea intereselor publice. De aceea au ieșit oamenii au ieșit în stradă, pentru că vor un alt fel de politică, pentru că nu mai suportă aroganța, suficiența, impostura și hoția.

Ura ca formă de răspuns a ajuns și în fața Palatului Cotroceni. Iohannis este portretizat ca: trădător de ţară, nazist răzbunător,vânzător de copii, hoț de case, sluga rușilor, sluga americanilor, javră ordinară ş.a.m.d. Huiduielile par să vină de undeva din străfundurile  instinctului primar al protestatarilor, ca într-o încercare simbolică de contestare a masculului alfa.

Apar şi disocieri identitare în reprezentarea mediatică sau on line a protestatarilor. La Cotroceni sunt  oameni legați de trecut (babe, pensionari şi  proşti, aduşi cu autocare şi plătiţi probabil să protesteze), iar în Piaţa Victoriei și în alte orașe ale țării este viitorul României (tinerii frumoşi şi liberi, inteligenţi, creativi,educaţi şi plini de civilitate). Sintagmele urii se văd cel mai bine în mediul on line. Acest spațiu a ajuns un fel de agora virtuală, în care libertatea nu are limite. Insultele grosolane fac nota dominantă și de multe ori mă fac să cred că mulți dintre români au lipsit la lecția despre toleranță și acceptare a diversității.  Mediul on line pare un spațiu sacru rezervat aproape exclusiv antipesedismului. Când unii simpatizanți ai PSD au încercat să îți exercite libertatea de exprimare prin mesaje de disociere față de protestatari, au fost imediat identificați, etichetați și executați public, ca și cum ar fi făcut ceva interzis. Probabil că nu ar trebui să avem o dublă măsură pentru libertatea de exprimare. Cert e că spirala tăcerii s-a instaurat și, foarte probabil, mulți dintre susținătorii PSD se tem să își exprime punctul de vedere.Minoritatea de protest a devenit o majoritate simbolică de comunicare.

România pare să fie acum mai dezbinată ca niciodată. Pe de o parte, votanți ai PSD timorați de mesajele media, reprezentațipreponderent de angajați la stat şi de cei dependenți de redistribuire, perdanți ai tranziției postcomuniste şi, pe de altă parte, o stradă extrem de vocală (românii lui Iohannis), formată  preponderent din studenți şi angajați în mediul privat, oameni orientați spre vest. Adevărul e că în campania electorală am auzit prea puțin vorbindu-se despre interesele celor din mediul privat. Cei mai mulți dintre politicieni s-au axat pe problemele angajaților din sectorul public și ale celor dependenți de bugetul de stat. Poate că cei din mediul privat chiar sunt diferiți și se simt subreprezentați în  actuala arhitectură parlamentară. Prin cultura organizațională a companiilor străine s-au schimbat valori și așteptări individuale. Tipul identitar din mediul privat este autonom, independent, nu vrea să depindă de stat prin politici netransparente, nu vrea ca taxele și impozitele să fieincorect folosite. E normal, într-un fel, ca cei din mediul privat să se raporteze diferit la PSD atât timp cât nu sunt în limitele dependenței față de stat. Sărăcia creează dependență, prosperitatea nu. Și, în fond, ce atât de greșit să îți dorești o țară mai puțin coruptă, bine guvernată și cu servicii publice a căror calitate  să fie comparabilă cu a celor din mediul privat?

Politicienii nu înțeleg că nu mai pot controla totul. Politica nu mai poate exista în afara emoțiilor colective și a rețelelor de socializare. Agenda nu o stabilesc nici agenturile și nici Soros sau serviciile oculte prin tehnici hibride. Politicienii trebuie să priceapă că democrația clasică este supusă schimbării  prin netocrație. Cei care controlează nodurile de rețea în spațiulvirtual sunt și cei care aduc mesajele în prim plan. Ei pot agrega emoțiile individuale și pot genera o putere colectivă prin proteste spontane atunci când frustrarea față de politic atinge pragul critic. E o competiție cu care politicienii de azi trebuie să se obișnuiască ca parte a democrației în era digitală. Pentru că opțiunea alternativă este autocratismul sau dictatura, unde Internetul este mereu sub control.

Gabriel Liiceanu spunea într-un interviu că “în piață ai senzația că ceilalți seamănă cu tine, gândesc și simt la fel”. Și are dreptate. Așa e! Dar poate ura să facă din România “o democrație vie și o țară curată”?

Text: Dan Jurcan, sociolog