Facultatea de Drept de la Cluj: Adoptarea OUG 13 este intolerabilă

Prof. univ. dr. Florin Streteanu/ Foto: Dan Bodea

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai se alătură poziției exprimate deja de Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara și dezaprobă cu fermitate adoptarea Ordonanței de Urgență nr.13/2017 pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală.

„Chiar dacă utilizarea nejustificată a ordonanțelor de urgență, inclusiv în materie penală, a caracterizat activitatea tuturor guvernelor din ultimele două decenii, adoptarea, în condițiile cunoscute, a respectivei ordonanțe, se situează dincolo de orice limită tolerabilă a acestei practici” , se arată într-un comunicat de presă al facultății. 

„Dezincriminarea – totală sau parțială – pe calea ordonanței de urgență, în absența unei dezbateri publice reale, cu implicarea practicienilor, a mediului academic și a societății civile, a unor fapte care au generat o cazuistică bogată și complexă este un procedeu inacceptabil într-un stat de drept . Subliniem că dezincriminarea statornicită printr-o ordonanță de urgență are caracter ireversibil în privința tuturor faptelor comise până la intrarea sa în vigoare, lipsind de orice efecte, în privința respectivelor fapte, atât controlul parlamentar, cât și controlul de constituționalitate exercitat a posteriori ”, se mai artă în text.

„În egală măsură, maniera de adoptare și conținutul  acestui act normativ creează suspiciunea că dispozițiile sale au fost creionate spre a răspunde intereselor unui cerc restrâns de decidenți politici și nicidecum unei nevoi sociale, demers care nu se înscrie nici în litera și nici în spiritul unei Constituții care proclamă supremația legii și egalitatea cetățenilor în fața acesteia”, se mai arată în comunicatul de presă semnat de decanul Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, prof. univ. dr. Florin Streteanu.

Sublinierile aparțin redacției.

Context

Guvernul a adoptat, marţi seară, proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, a anunţat, la finalul şedinţei Cabinetului, ministrul Justiţiei, Florin Iordache. În acelaşi timp, Guvernul a adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea codurilor penale. Măsurile au trezit reacții imediate în rândul societății civile. Incriminarea penală a abuzului în serviciu se va face doar pentru prejudicii mai mari de 200.000 de lei. Florin Iordache a spus că se menţine pragul de 200.000 de lei, dar este eliminată condiţia punerii în mişcare la plângerea prealabilă.

„La abuz în serviciu, a fost eliminată plângerea prealabilă şi s-a precizat că numai încălcările legii pentru cuantumul acela pe care noi l-am stabilit, de 200.000 de lei”, a declarat Florin Iordache, ministrul Justiţiei. Astfel, liderul PSD, Liviu Dragnea, scapă de răspunderea penală în dosarul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu.

Citiți și: Clujul a dat în clocot. Peste 30.000 de oameni, la protest

„Nu vrem să fim o nație de sclavi”. Clujenii au protestat în stradă până după ora 3.00 AM

Distribuie:

Postaţi un comentariu