Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: Rătăciți în iarnă
La ce te poţi aştepta de la cea mai friguroasă iarnă care are loc, culmea, în evul decretat al încălzirii globale? La manifestări de neanticipat ale oamenilor, la fel ca cele ale naturii.
Fără să ia seama la răceala iernii, Guvernul pregăteşte în ascuns o ordonanţă care să readucă pe străzi hoţi, violatori şi pedofili cărora le-ar sta mai bine în înghesuiala călduţă din puşcării. Graţierea acestor infractori aruncă doar o perdea de fum, miza mai puţin vizibilă a ordonanţei pare să fie scoaterea din închisoare a unor potentaţi. O a doua modifică prevederi legale astfel încât să facă mai dificilă anchetarea şi condamnarea oamenilor politici şi a funcţionarilor de stat acuzaţi de abuz în serviciu.
Ieşirea la lumină a ordonanţelor a surprins destulă lume; în fond majoritatea parlamentară dă posibilitatea rezolvării acestor chestiuni controversate în forul legislativ în timp relativ scurt. Chiar mai neaşteptată a fost ieşirea din letargie a preşedintelui. Klaus Iohannis a avut miercuri cea mai activă zi de serviciu de când a acces în funcţie. A descălecat dimineaţă la Palatul Victoria şi, spun susţinătorii săi, a împiedicat trecerea prin guvern, în regim de urgenţă, a celor două ordonanţe. (Ulterior, a găsit energie să ţină un discurs în faţa ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti). De neimaginat au fost secvenţele de tandreţe între preşedinte şi premier, rare în atâţia ani de relaţii instituţionale reci între palate. Preşedintele a lăudat cu generozitate activitatea de până acum a executivului. Premierul i-a întors politeţea şi i-a oferit cu mărinimie conducerea executivului.
Dar acestea sunt rătăceli la nivel înalt. Clujenii sunt în continuare excluşi de la luarea deciziilor la nivel naţional, aşa încât au propriile răfuieli provinciale cu legea. Aceia dintre ei care pescuiesc fac front comun pe forumurile de socializare împotriva unui inamic neautohton rătăcit pe apele din Cluj după ce frigul l-a alungat din locurile de baştină. Cormoranul, o pasăre care se hrăneşte cu peşte (mult, spun pescarii) trebuie exterminat, altfel râurile şi lacurile se golesc de pradă. Dar pentru asta trebuie schimbată legea, căci cormoranii sunt specie protejată. Pescarii clujeni, prin asociaţia de profil, s-au adresat guvernului în acest sens. Ce delirantă iarnă se abate peste ţară.
Sumarul ediției:
ACTUALITATE. Răfuiala guvernului cu legea şi ofensiva de şarm a preşedintelui. Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că în ședința de Guvern s-au discutat “lucrurile comunicate din timp”, precizând că, potrivit Constituției, “avem voie să dăm grațiere și amnistie”, deci aceste lucruri “nu sunt împotriva legii”.
DOSAR
- Lunga iarnă a reducerilor. Pentru unele sectoare ale economiei sezonul rece este foarte profitabil. Fie că vorbim despre haine, încălţăminte de iarnă, echipamente pentru sporturi de iarnă sau produse destinate încălzirii locuinţei. În lunile decembrie, ianuarie şi februarie vânzările cresc în aceste domenii, şi cu procente deloc de neglijat. Unele magazine înregistrează chiar şi o dublare a vânzărilor pe anumite segmente, iar alţi comercianţi recunosc deschis că acest sezon, încă în desfăşurare, a fost foarte bun. Contribuie la aceasta perioada sărbătorilor, dar şi perioada de soldări care începe în fiecare an în 15 ianuarie şi care menţine trendul crescător al vânzărilor. (Claudia Romitan)
- Unde sunt zăpezile de altădată? Sunt convins că, îndeosebi pentru cei mai în vârstă, iarna şi ninsorile evocă o profundă nostalgie, seducător sugerată de celebrul vers al „poetului vagabond” medieval francez François Villon. Pentru că acesta trimite la regretul pentru trecerea timpului dar şi la forţa trăirilor de altădată, în fond la inocenţă, albul imaculat al zăpezii fiind prezent în trăirile atât de pregnante în copilărie. Dar „altădată” presupune nu doar trecutul personal, ci şi alte timpuri istorice şi culturale. (Petru Iluţ)
- Dacă e iarnă, atunci e ceai! Tot mai multe cafenele, ceainării și bistrouri se deschid în Cluj. Oraș cosmopolit, își exprimă diversitatea și prin stilul variat al localurilor: de ispirație americană, iltaliană, mediteraneană sau nordică. Ceainăriile sunt iarna la mare căutare, există ceainării specializate, dar se servește ceai sau băuturi calde în orice restaurant sau bistro. Ciudat este faptul că deși frigul îndeamnă la ceai, foarte puține localuri au afișat afară, la intrare, în meniu, și această ofertă. (Ruxandra Hurezean, Maria Man)
- Delir de iarnă. Pe cursul Someșului Mic de ani buni clujenii pot admira un veritabil spectacol hibernal. Atunci când temperaturile scad, cursul de apă încremenește sub ghețuri. Apoi răsare soarele și apa începe să ”fiarbă”. Indiferent de vreme însă, Someșul își primește an după an oaspeții. Rațe sălbatice, cormorani, lișițe, sau găinușe de baltă, uneori câte o egretă rătăcită, toate sunt parte integrantă a unui spectacol ce merită admirat. Sau nu? (Patrice Podină)
- Viaţa grea a păsării urbane. Interviu cu ornitologul Teodora Domşa despre cum înfruntă păsările gerurile acestei ierni. Teodora Domșa face parte din echipa de conducere a Societăţii Ornitologice Române. Este coordonatorul Biroului Teritorial Cluj-Napoca, absolventă a Facultăţii de Biologie din Cluj-Napoca, în 2001. Îşi doreşte să pună umărul la creşterea numărului iubitorilor şi cunoscătorilor de păsări, în special în rândul copiilor şi al dascălilor acestora. SOR se ocupă şi de păsările urbane, de riscurile şi pericolele care le-ar putea afecta. La Cluj organizează activităţi menite să-i apropie pe oameni de păsări şi mai ales pe copii, evenimente menite să le ofere o educaţie în acest sens. (Ruxandra Hurezean)
CULTURĂ. Clujul ideilor de succes: Form Space, un nou hub cultural-artistic unde muzica și artele performative fac teren comun. S-au cunoscut abia în urmă cu câteva luni și parcă ar fi prieteni de-o viață. Acesta este sentimentul pe care publicul din Cluj îl trăiește în fiecare săptămână călcând pragul /Form Space (Aleea Stadionului, nr. 2), un nou spațiu de evenimente și concerte a cărui identitate s-a conturat neașteptat de repede. (Cristina Beligăr)
REPORTAJ. Cele mai trăznite sănii de carton, vedete la Feleacu Winter Games. 25 dintre cele mai trăznite idei de sănii au devenit realitate la Feleacu Winter Gams, eveniment desfășurat pe Pârtia Feleacu. De pe „rampa de lansare” au pornit adulți și copii deopotrivă, care au încercat să strunească sănii sub formă de locomotivă, camion, dragoni sau chiar… sicriu. Evenimentul a cuprins curse de Sănii din Carton, Concurs de Freestyle Ski & Snowboard, o petrecere pe pârtie cu djs și muzică, distracție, multă voie bună și premii în valoare de 10.000 lei pentru cei care s-au încumetat să participe la concursuri. (Radu Hângănuț)
COMUNITATE. Iarna din bucătărie transformată în vară artificială. În secolul 21 pare că am reușit să supunem iarna, care își mai arată colții doar în momentele în care zăpada invadează străzile și ia prin surprindere autoritățile. În privința alimentației noastre, iarna pare să își fi pierdut puterile. Chiar și când afară sunt -20 de grade Celsius, pe mesele noastre pot exista salate de crudități sau fructe proaspete. Un confort de care bunicii noștri nu se bucurau. Este oare acesta un confort? Maestrul-bucătar Mircea Groza a explicat pentru Transilvania Reproter felul în care viața în bucătărie se schimbă în timpul iernii, atât la sat, cât și la oraș. (Radu Hângănuț)
ROMÂNI ÎN AMFITEATRELE LUMII. Eliza Casapopol, „ambasadoarea” valorilor românești la Oxford: „M-aș întoarce în România, dar nu imediat”. Sunt tineri, ambiţioşi şi tobă de carte. Vorbim despre studenţii români de pe mapamond care au avut curajul şi perseverenţa de a-şi urma pasiunea pentru studiu şi visele în cele mai diferite puncte de pe glob. Transilvania Reporter îşi propune să vă prezinte săptămânal în cadrul campaniei „Români în amfiteatrele lumii” poveştile de viaţă, pasiunile şi realizările celor mai valoroşi şi premiaţi tineri români, care studiază la unele din cele mai prestigioase universităţi din lume sau care au ales să înveţe în locuri dintre cele mai surprinzătoare pentru a-şi lărgi orizontul şi experienţa de viaţă.(Maria Man)
STAREA UNIUNII. Comanda la Tanjani. Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European (PPE) de centru dreapta, a fost ales, marți, 17 ianuarie 2017, noul președinte al Parlamentului European (PE). Alegerea a avut loc la sfârșitul zilei, după cel de-al patrulea și ultimul tur de scrutin, în care au rămas în cursă doar cei mai bine clasați doi candidați, respectiv Antonio Tajani și social-democratul Gianni Pittella. (Bogdan Stanciu)
DOCUMENTAR. 20 ianuarie: Ziua Inaugurării. Poporul american va avea un nou preşedinte, începând cu data de 20 ianuarie 2017. Această dată este una importantă pentru SUA, este numită Ziua Inaugurării şi marchează începutul mandatului preşedintelui ales în scrutinul din decembrie. Ziua Inaugurării este mereu pe data de 20 ianuarie, o dată la patru ani, la câteva săptămâni după alegerile prezidenţiale. În această zi începe în mod ofi cial mandatul preşedintelui şi cel al vice-preşedintelui, după ce aceştia depun jurământul. (Mădălina Kadar)
SPORT. Trei milioane și jumătate de euro, pentru facilități High Tech. E Cea mai mare și cea mai modernă Sală Polivalentă din România va fi modernizată, la doi ani de la inaugurare. Lucrările la Polivalenta Cluj-Napoca vor demara la începutul săptămânii viitoare și vor costa 16 milioane de lei (3, 5 milioane de euro), bani alocați de Primărie. Până la începutul lunii august, Polivalenta va avea un parking cu tehnologie high tech, sisteme de ventilație și iluminare noi, iar în afara sălii va fi amplasat un cub gigantic pe care vor fi transmise în timp real toate evenimentele găzduite de Sala Polivalentă. Primul eveniment major va fi Campionatul European de gimnastică (17-23 aprilie), iar în perioada 31 august – 17 septembrie la ClujNapoca se vor disputa meciurile grupei C a Campionatului European de baschet. (Patrice Podină)