Mihai Goțiu, politicianul anului 2016. Din fruntea protestelor, în fruntea Senatului

Mihai Goțiu/ Foto: Dan Bodea

Ascensiune neașteptată

Cea mai mare surpriză a vieții politice clujene din 2016 a fost de departe ascensiunea rapidă a fostului jurnalist Mihai Goțiu în fruntea Senatului, pe postul de vicepreședinte. Cu toate că intrarea sa în politică de partea USR a fost previzibilă încă dinainte ca USR Cluj să existe, datorită relației bune pe care acesta o avea cu liderul formațiunii politice, Nicușor Dan, au existat o serie de întrebări în ceea ce privește alegerea sa pentru funcția de senator. Întrebat în iunie 2016 de către Transilvania Reporter dacă va intra în politică de partea USR în măsura în care partidul va avea o filială clujeană, acesta a spus că va susține USR „într-un fel sau altul”, evitând să vorbească direct de o implicare politică. Abia apoi, când USR a înființat o filială clujeană, s-a alăturat noului partid, pe post de candidat. După depunerea jurământului, Mihai Goțiu a devenit „cu acte în regulă”, nu doar un simplu parlamentar, ci unul dintre cei patru vicepreședinți aleși în plenul Senatului, împreună cu Nicolae Bădălău (PSD), Claudiu Manda (PSD), Laura Iuliana Scâtei (PNL).

Reporter: Ţi-ai dorit vreodată să faci parte din Parlamentul României sau să intri în politică înainte să faci parte din USR?

Mihai Goţiu: Nu m-am gândit niciodată să intru în politică până la finalul lunii septembrie. Atunci am început să iau în calcul această posibilitate. Erau undeva, dincolo de Nistru și îmi vedeam de întâlnirile cu prietenii. Aveam câteva restanțe. Doar după ce m-am întors acasă, la Cluj, am luat în calcul acest aspect. Au fost mai multe propuneri de-a lungul timpului.  Nicușor și Clotilde mi-au propus acest lucru încă din vară când a venit Nicușor în Cluj. Nicușor îmi propusese acest lucră încă de mai demult, iar din partea USR Cluj propunerea a venit atunci când m-am întors la Cluj, la sfârșit lunii septembrie. Propunerea a venit din partea lor și dacă până atunci am zis „Nu”, atunci i-am rugat să mă lase două săptămâni să mă gândesc pentru a putea lua o decizie.

Reporter: În momentul de faţă eşti cel mai influent politician clujean. Te-ai aşteptat să fii ales în funcția de vicepreședinte al Senatului?

Mihai Goţiu: Evident că nu. A fost o conjunctură favorabilă ţinând cont de faptul că USR avea dreptul la un om în Biroul Permanent care putea să fie vicepreședinte, secretar sau chestor. Mi-am negociat postul de vicepreşedinte în condiţiile în care înainte de negocierea cu celelalte grupuri parlamentare, colegii din grupul de la Senat mă votaseră ca reprezentant în Biroul permanent. Când am mers în Biroul permanent mă aşteptam să fiu secretar, dar negocierile au ieşit mai bine.

Reporter:  Postul de vicepreşedinte presupune responsabilităţi în plus. În ce constau acestea exact?

Mihai Goţiu: Supervizarea a şase comisii permanente, legătura cu sindicatele, plus înlocuirea preşedintelui în anumite condiţii, în anumite sesiuni. Dar cea mai importantă influenţă e cea din Biroul permanent.

Reporter: Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe ţi-a lansat o provocare indirectă în cadrul unei emisiuni radio şi anume aceea de a renunţa la indemnizaţia care îţi revine odată cu funcţia de vicepreședinte  în vederea donării acelor bani, întrucât societatea civilă, din care ai făcut parte, a criticat în nenumărate rânduri indemnizaţiile aleşilor parlamentari. Care este răspunsul tău pentru această provocare?

Mihai Goţiu: Încă nu am apucat să îmi preiau biroul, nici să văd ce venituri am. Am auzit din diferite surse că ar fi salariul mai mare ca al unui senator, dar încă nu am apucat să verific. În luna aceasta am avut de făcut lucruri mai importante decât să verific cât e exact salariul care îmi va veni peste o lună.

Reporter:  Ce anume te-a dezamăgit cel mai tare dintre lucrurile care se întâmplă în viaţa politică din România de când eşti în funcţie?

Mihai Goţiu: În viaţa politică m-au dezamăgit foarte multe. Din această cauză am şi intrat în politică. M-am săturat de modul în care se făcea politica, iar ceea ce văd acum, de o lună încoace nu face decât să îmi demonstreze că am avut motive raţionale pentru a face pasul acesta pentru că sunt foarte multe aspecte care trebuie schimbate, mai ales în Parlament, unde cu zâmbetul pe buze e călcată în picioare orice urmă de dezbatere publică şi de democraţie.

Miercuri a fost ziua în care s-a votat Guvernul, o zi în care au fost analizaţi şi votaţi ministrii în comisii. A urmat dezbatearea programului în plen, dezbatere care a fost pur şi simplu un surogat. Ideea că 15 sau 20 de oamnei audiază un ministru în 15-20 de minute e aberantă! Şi la un interviu pentru un post de manager cu 20 de angajaţi durează mai mult un interviu pentru a vedea cine e omul şi dacă merită sau nu postul respectiv. La fel ideea că fiecare senator şi deputat are alocate zece secunde pentru dezbaterea programului în plen, adică 78 de minute în total, o oră şi 18 minute. Atât şi-au făcut timp deputaţii şi senatotii şi atât consideră coaliţia de guvernare că e normal să dureze dezbaterea pentru Guvernul României. Acesta e un exemplu la cald a ideii aberante conform căreia cine a câştigat poate face tot ce îşi doreşte fără niciun fel de sancţiune.

Reporter: Crezi că ne aşteaptă patru ani dificili cu noul Guvern?

Mihai Goţiu: Eu nu sunt chiar atât de speriat. Acum patru ani, se instaura un Guvern cu o majoritate şi mai mare şi totuşi în momentele de criză nu au reuşit să îşi treacă mai departe toate abuzurile şi deciziile incorecte. În momentul de faţă majoritatea care susţine Guvernul e mult mai mică şi mai suntem şi noi pe aici, nişte oameni care ne dorim să facem altfel de politică, aşa că dacă e să ne raportăm la situaţia de acum patru ani stăm mult mai bine, aşa că nu aveam de ce să ne speriem, sau cel puţin eu nu văd de ce m-aş speria.

Reporter:  Ce îţi doreşti pentru noul an pe plan profesional?

Mihai Goţiu: Pe plan profesional sper să îmi rămână totuşi un pic de timp liber pentru că am nişte cărţi de terminat, dar, dincolo de asta îmi doresc să mă adaptez în sensul bun al cuvântului, nu la regulilele de aici, ci la ceea ce înseamnă proceduri parlamentare reale şi dezbateri şi încet, încet să venim dincolo de funcţia critică din Parlament, cu propunerile noastre concrete pe care să le mediatizăm şi să le promovăm în Parlament.

Reporter:  Ce îi doreşti Clujului pentru următoarea perioadă?

Mihai Goţiu: Să rămână cel puţin la fel de frumos cum este acum. Nu voi pleca definitiv din Cluj, jumătate din perioadă voi fi în Cluj. Sper să îi întâlnesc pe clujeni cel puţin la fel de optimişti cum au fost acum în toamnă, cel puţin o parte dintre ei, şi din ce în ce mai încrezători.

Distribuie:

Postaţi un comentariu