Portret de grup cu Moș Crăciun. Fotografia în mișcare a unor tineri studenți inimoși

Loredana Bertișan și Saul Pop sunt studenți în anul III la Departamentul de Jurnalism, FSPAC, UBB. Ei au 20, respectiv 25 de ani și 200 de copii. Povestea lor a început în 2014. Saul a găsit două fetițe din comuna Iara, Cluj care se descurcau foarte bine la școală, dar pentru care Crăciunul nu părea să fie motiv de mare bucurie în casa lor veche, aproape neîncălzită și neîncăpătoare. Așa s-a născut comunitatea Art4Education.

„Sunt fotograf”, spune Saul, „și m-am gândit că aș putea să fac ceva cu pasiunea mea pentru a ajuta comunitatea, așadar am imprimat 12 fotografii și am organizat un vernisaj la care tablourile au fost licitate, iar din banii obținuți am cumpărat alimente și cadouri de Crăciun. În plus, deoarece ne-au mai rămas aproximativ 1.000 de lei, am decis să-i lăsăm la un magazin de construcții din comuna lor pentru ca atunci când familia va vrea să ridice o fundație pentru o casă nouă să aibă de unde să înceapă. Asta s-a și întâmplat, iar acum casa are fundație, dar și construcție de BCA.”

În august anul acesta au decis să continue ce au început cu Art4Education și au lansat, online, campania , , Fă ghiozdanul unui copil”. Au reușit să adune 192 de ghiozdane complet echipate, pentru copii de la grădiniță, până la liceu și s-au întâlnit personal cu toți cei mici. Bucuria lor nu încape în destule cuvinte. Copiii s-au bucurat de rezervele pentru stilou, de paharele speciale pentru pensulele de pictură, de creioane, de etichetele școlare…

Săptămâna aceasta însă, au terminat o altă campanie, „Îndeplinim dorințe” prin care au adunat 163 de cadouri, pentru aproximativ același grup de copii din campania anterioară, pe care le-au împărțit înainte de Crăciun.

Viața de studenți într-un oraș mare are multe oferte. De ce ați ales să vă angajați în acțiuni caritabile?

Loredana: Amândoi simțim faptul că trebuie să credem în România, că trebuie să se găsească o vizune nouă pentru ca țara să crească și că schimbarea vine de la fiecare om în parte, cu cât poate el să facă. Mai credem și în faptul că cei mici sunt viitorul și trebuie să investim în ei. Am descoperit pe parcursul acțiunilor noastre nevoia copiilor de a fi ascultați, de a fi tratați frumos, de a fi înțeleși, nu doar de a primi ceva. S-au bucurat enorm, atât pentru ghiozdane, cât și pentru cadourile de Crăciun, dar pentru ei a contat mult că am stat să povestim, că le-am aflat dorințele, fricile, idealurile.

Cine sunt copiii pe care îi ajutați și cam ce dorințe au ei? 

Loredana: Copiii sunt din sate din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj și Hunedoara (la campania , , Fă ghiozdanul unui copil” am dus 40 de ghiozdane în Uricani). Am aflat de ei cu ajutorul câtorva învățătoare care ne-au povestit care ar fi copiii cu nevoi. Ei fac parte din familii cu posibilități financiare reduse, dar, din păcate și cu părinți care rareori înțeleg că educația îi poate ridica.

Cele mai drăguțe dorințe din campania de Crăciun au fost o pungă de cipsuri, , , multe dulciuri și multă sănătate”, o carte de 300 de pagini. Am mai avut un copil care i-a scris Moșului că îl roagă mult să treacă și pe la copiii mai săraci decât el, fără să se gândească dacă au fost foarte cuminți sau nu.

Pe lângă asta, am cunoscut copii care visează să crească frumos. O fetiță de clasa a II-a, din Spermezeu, Bistrița-Năsăud ne-a spus că ea preferă să învețe decât să scoată cartofi și că îi place să facă poze. Prin urmare, ne-am mobilizat și i-am dus un aparat foto care face fotografii și sub apă și un calculator pe care să le poată edita. Astăzi, ne trimite frecvent fotografii pe Facebook. 

Care au fost întâlnirile cele mai emoționante din aceasta experiență? 

Loredana: Oh, au fost foarte multe… Pe mine prima dată m-a impresionat un copil care nu a știut ce este o paletă de pictură pentru amestecat acuarelele. Șase copii de la Homorodu de Sus, Satu Mare au fost atât de impresionați de întâlnirea cu noi încât mereu întreabă când mai venim, nu să le aducem ceva, ci să ne jucăm și să povestim cu ei.  Unul dintre ei ne-a transmis că toți ceilalți colegi au fost foarte geloși pe ghiozdanul lui și că aceea a fost prima dată când un copil i-a apreciat un lucru personal.

Au mai fost copiii din Oarța de Jos, Maramureș care după ce și-au primit cadourile de Crăciun i-au spus învățătoarei că vor și ei să împartă cu alții din multele lucruri pe care le-au primit. Tot în campania de Crăciun a venit la mine un băiețel care mi-a spus , , Eu nu credeam că există Moș Crăciun! Acum cred, căci altfel cine mi-ar fi putut aduce chiar tot ce mi-am dorit?”

Saul: Emoționant a fost și să vedem cum oameni care nu ne cunosc, care practic au văzut doar ceva pe Facebook, vor să ne ajute. Au avut încredere să ne aducă ghiozdane, cadourile pentru copii, fără să ne pună foarte multe întrebări. Ba mai mult, avem oameni cu care ne-am împrietenit și ne copleșesc de fiecare data cu cât de mult vor să ne ajute. Dincolo de donații ne-au ajutat pro bono și cu transportul cadourilor și a ghiozdanelor, dar și cu alte probleme organizatorice și logistice de care ne-am lovit.

Ce planuri viitoare aveți legate de acțiunile caritabile?

Loredana: Vrem foarte tare să amenajăm un mic centru de zi pentru copiii la Homorodu de Sus. Sunt șase copii tare deștepti, de care are cine să se ocupe. Preotul paroh a ajuns în iunie 2016 acolo pentru prima dată, iar până în septembrie când am mers să-I cunoaștem, copiii deja trecuseră prin câteva zile de joacă organizate, dar și câteva întâlniri în care au discutat despre bunele maniere, despre toleranță etc. Problema este că acasă mediul nu îi ajută să se poată concentra asupra școlii. Avem două încăperi care trebuie renovate și amenajate. Cineva s-a oferit deja să ne cumpere mobila, parchetul și lavabila, noi mai trebuie doar să vedem ce sistem de încălzire găsim, dacă mai trebuie reparat câte ceva, cum decorăm, ce bibliotecă le amenajăm, vrem să facem totul până la cel mai mic detaliu.

De asemenea, pentru fetița fotograf am vrea să construim niște aripi, care să-i dea și mai multă încredere. Cu toate pozele pe care le primim de la ea, vrem să organizăm la sfârșitul anului școlar un vernisaj, aici la Cluj la care să invităm și oameni din comunitatea ei, dar și fotografi, studenți pasionați, cadre didactice din Cluj.

Pas cu pas, vrem să facem și o școală de vară pentru un grup de 10-15 copii, la care să avem tot felul de ateliere de meșteșug, mici lecții de comunicare, jocuri care să le formeze abilități sociale și dacă vom fi sănătoși, peste mulți ani chiar și un centru de excelență unde să ne ocupăm punctual de câțiva copii să ajungă oameni mari.

Ce vise aveți voi înșivă, legate de viața voastră personală și profesională? Ce vă vedeți făcând în viitor?

Loredana: Suntem în ultimul an de studiu, așadar gândurile noastre acum se îndreaptă foarte mult spre ce și unde vom lucra. Jurnalismul și fotojurnalismul sunt pentru noi ca un virus de care nu vrem să scăpăm. Ne place mult să documentăm viețile unor oameni, gândindu-ne că poate prin ce facem noi, reușim să facem ceva și pentru ei.

Totodată, în ultima vreme, eu mi-am îndreptat atenția și către partea de profesie didactică, pentru că dacă nu îți place ceva, în loc să arăți cu degetul, este mai util să încerci să schimbi.-Loredana

Prin urmare, cel mai probabil, de anul viitor fie vom fi jurnaliști și fotojurnaliști, fie vom preda. Pentru că deja suntem oameni mari și intrăm în viața aia cu responsabilități mai multe, mai grele, dar care aduc și satisfacții. În viața personală, ne-ar plăcea să reușim la un moment dat să fim oficial, o pereche, adică să ne căsătorim și să ne facem părinții mândri de noi, de ce au crescut.