Revoluția română, înțesată de agenți străini

Arpad Szoczi, informaţii inedite despre anul 1989

Rachetele din Floreşti care ameninţau Ungaria, extremiştii care voiau să ocupe Transilvania şi cei 40 de agenţi maghiari implicaţi în revoluţie

 

O abordare mai puţin obiţnuită despre Revoluţia din decembrie 1989 o oferă jurnalistul canadian de origine maghiară Arpad Szoczi, în prezent reporter la “Deutsche Welle”, care şi-a prezentat, la Cluj, cartea “Timişoara – Adevărata poveste despre revoluţia română”.

El susţine, pe baza informaţiilor din arhivele secrete ale României şi Ungariei, dar şi pe baza declaraţiilor pe care i le-a făcut, într-un interviu video, premierul de atunci al Ungariei, Nemeth Miklos, că cele două ţări erau în prag de conflict militar şi că în revoluţia română au fost implicaţi 40 de agenţi de informaţii ai Ungariei, dar şi agenţi ai altor ţări.

 

 

Potrivit lui Arpad Szoczi, au fost 40 de agenţi din Ungaria, care i-au oferit informaţii generalului Victor Atanasie Stănculescu şi care l-au protejat şi pe episcopul Laszlo Tokes. „Premierul ungar de atunci mi-a spus că a trimis 40 de agenţi maghiari în Transilvania, era foarte preocupat de ce urma să facă Ceauşescu. Agenţii maghiari au avut un centru de telecomunicaţii în România, prin care i-au ascultat pe cei de la Securitate şi Ceauşescu era preocupat de faptul că dintre agenţii de securitate sunt agenţi dubli. Au fost trei echipe care l-au păzit pe Laszlo Tokes, de aceea n-a murit. Au încercat să-l omoare, dar n-au reuşit”, susţine Árpad Szoczi.

 

El declară că agenţii din Ungaria au ascultat inclusiv conversaţiile pe care Securitatea le-a  avut cu cei din elicopterul în care se aflau soţii Ceauşescu şi că toate informaţiile  ar fi fost oferite apoi generalului Stănculescu.

 

„Nemeth avea un centru sub acoperire care lucra împreună cu cei 40 de agenţi aflaţi în România şi care se ocupau de chestiunea română. Toţi ne amintim de imaginea aceea când soţii Ceauşescu pleacă cu elicopterul. Ce credeţi, cine asculta conversaţia dintre Securitate şi piloţi? Agenţii maghiari, ascultând conversaţia, au transmis cele ascultate generalului Stănculescu, care aşa aflat că înainte să plece în Iran (soţii Ceauşescu –n.r) vor mai face o escală în ţară. (…) Anul trecut, Stănculescu a publicat un articol în care zice că nu-i adevărat, că n-a conlucrat cu Nemeth Miklos. Am încercat de trei ori să-i iau un interviu lui Stănculescu, dar el a refuzat”, mai spune Arpad Szoczi.

El crede că în mulţimea adunată la Timişoara în acele zile erau agenţi de informaţii  ai mai multor ţări.

„Părerea mea e că în mulţime erau agenţi secreţi ai diferitelor state, sovietici, maghiari, români, care au provocat. (…) În Securitate era cel puţin un agent dublu, care lucra şi pentru FBI, ştiu acest lucru pentru că le dădea americanilor fotografii perfect realizate, în vremea în care nu erau scanere”, susţine Szoczi.

 

Afirmaţiile sale sunt susţinute şi de declaraţiile lui Nemeth Miklos, premier al Ungariei în perioada 23 noiembrie 1988 – 23 mai 1990.

 

„Ungaria a folosit toate măsurile posibile pentru a fi sigură că regimul lui Ceauşescu va cădea. (…) Când a izbucnit revoluţia populară pornită de Laszlo Tokes împotriva regimului lui Ceauşescu, din acel moment am ştiut că se întrezărea sfârşitul lui Ceauşescu. Numai că nu ştiam că îl vor executa. (…) Generalul român Stănculescu a tras iniţial în demonstranţii din Timişoara, însă când a simţit că se schimbă cursul, a schimbat bărcile. (…) Agenţii serviciului secret maghiar au fost în stare să-i dea lui şi armatei informaţii importante despre unde se afla Securitatea. Am fost în stare să urmărim toate mişcările securităţii, trăgând cu urechea la conversaţiile lor. Informaţia am trimis-o generalului Stănculescu. Poate e mai bine să vorbim mai puţin despre aceasta”, a afirmat, în interviu, Nemeth Miklos.

 

 

Autorul cărţii, dar şi fostul premier ungar vorbesc şi de relaţiile foarte tensionate care erau în 1989 între România şi Ungaria, afirmând că putea să izbucnească inclusiv un conflict militar între cele două ţări.

Citând un document din arhivele secrete ungare, autorul susţine că în decembrie 1989, prin intermediari arabi, au fost aduse la unitatea militară din Floreşti, de lângă Cluj-Napoca, şapte rachete chinezeşti cu rază de 500 de kilometri, a căror ţintă era, probabil, Ungaria, în special centrala nucleară de la Paks.

În interviul acordat lui Arpád Szoczi, fostul premier Nemeth Miklos confirmă informaţia şi spune că Ungaria era pregătită să riposteze.

 

„România ne-a ameninţat constatnt. În iulie 1989 am participat la ultima întâlnire majoră pentru liderii politici în legătură cu Pactul de la Varşşovia, care a avut loc în Bucureşti. Sunt mândru că în acea zi, liderul Nicolae Ceauşescu m-a numit „mister”. Pe toţi ceilalţi îi numea tovarăşi. (…) Ştiam de planurile lui, de fiecare pas ameninţător. Dar securitatea noastră militară a implementat contramăsurile necesare. Dacă România ar vrea să lanseze rachete şi erau tehnic în stare de asta, din păcate, atunci rachetele ar fi aterizat pe ambele părţi ale frontierei şi ar fi dus cu siguranţă la tregedii umane, pentru că scopul principal ar fi să lovească instalaţia centralei nucleare din Paks. Putea să fie o catastrofă nucleară în Europa centrală. Dar noi am făcut totul din punct de vedere militar. Dacă rachetele erau lansate, le-am fi doborât în aer. Aşa că am fost foarte bine informaţi în privinţa României. De fapt, ameninţările lui Ceauşescu au fost degeaba, deoarece atât timp cât Gorbaciov nu l-a susţinut, Ceauşescu era în bătaia vântului”, afirmă, în interviu, Nemeth Miklos.

 

 

Pe de altă parte, autorul prezintă în carte şi o tentativă a unor politicieni din Ungaria, în 23 decembrie 1989, de a recâştiga Transilvania, cu ajutorul unor unităţi de voluntari înarmaţi, lucru care n-ar fi fost agreat de premierul ungar.

„În timp ce soarta Ceauşeştilor era deja clară, câţiva politicieni energici din Forumul Democrat Maghiar, care se gândeau că acesta este momentul oportun pentru a marca un eveniment istoric, aveau planuri mult mai măreţe. Cu alte cuvinte – ca ungurii să-şi recapete teritoriul pierdut, Transilvania”, susţine, în carte, Arpad Szoczi.

Potrivit autorului, premierul Nemeth l-a delegat pe consilierul său Jenei Gyorgy să discute cu respectivii politicieni, consilier care ulterior a fost intervievat de Szoczi.

„Am fost foarte la obiect, spunându-le că nu va exista nicio recâştigare a Transilvaniei. Le-am spus că moartea unui singur maghiar ar fi prea mult. Şi aşa s-a încheiat. Erau iresponsabili, pentru că cei din Transilvania ar fi plătit cu viaţa. Ideea trupelor de voluntari era de asemenea nerealistă. În primul rând, acei voluntari ar fi necesitat trei luni de antrenament. E ca şi cum ai trimite cruciazi neînarmaţi, care ar fi masacraţi de otomani”, povesteşte Jenei, potrivit autorului cărţii.

 

[stextbox id=”custom”]

[/stextbox]