Corpul de control al primului-ministru, în inspecție la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca
Corpul de control al premierului se află, luni, în inspecţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, acțiunea vizând procedurile medicale aplicate în cazul pacienților cu politraumatisme.
Directorul de îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj a explicat pentru News.ro că verificările vizează procedurile medicale aplicate în cazul pacienților cu politraumatisme.
„Este control, într-adevăr. Tematica verificărilor este legată de funcționarea politraumei în Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. Este vorba despre o chestiune medicală. Se verifică modul în care este abordat pacientul diagnosticat cu politraumă, adică este victima fizică a unui accident și are mai mult de două organe afectate. Practic, verificările vizează modul de funcționare a aceste abordări a pacientului cu politraumă”, a explicat Monica Costin, director de îngrijiri medicale al instituției.
La ora transmiterii acestei știri, verificările Corpului de Control erau în plină desfășurare.
Controlul a fost anunțat pe pagina de Facebook a instituției, unde se previzează că acțiunea vizează modul de organizare şi funcţionare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, precum şi orice alte aspecte considerate relevante de către echipa de control, iar perioada supusă controlului este 1 ianuarie 2014 – prezent.
”Începând cu data de 19.12.2016, Corpul de control al primului-ministru efectuează o inspecţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca în cadrul unei acţiuni de control declanşate pe data de 12.12.2016”, anunţă Corpul de control al premierului pe pagina de Facebook.