Centrul de Dializă din Dej rămâne deschis
După ce mai mulţi bolnavi din zona Dejului, care necesită dializă, au protestat vineri faţă de posibila închidere a Centrului de Dializă Fresenius din oraş, conducerea instituţiei a anunţat că activitatea va merge mai departe în mod normal. Prefectului Clujului, Gheorghe Vuşcan a avut ieri o întâlnire cu directorul societăţii.
Conducerea Centrului de Dializă din Dej se plânge că din cauza numărului mic de bolnavi deserviţi funcţionarea acestui centru nu este rentabilă. Totuşi nu s-a pus niciodată problema închiderii. „Lucrurile funcţionează în continuare, există continuitate de tratament. Analizele pe care noi le-am făcut au arătat că acest centru trebuie susţinut financiar din cauza numărului restrâns de pacienţi care există în Dej. Ca întotdeauna un centru care nu are o masă critică suficientă nu are venituri ca să acopere cheltuielile. Însă noi permanent am stat la discuţii vizavi de ce alte soluţii putem găsi, în aşa fel încât tratamentele să se poată desfăşura şi pacienţii să nu fie afectaţi. Soluţia este să reuşim să convingem anumiţi pacienţi care la ora actuală nu se tratează la Dej să vină la Dej. De închis nu s-a pus problema niciodată să se închidă”, a declarat directorul general al Fresenius România, Alexandru Cioran.
La ora actuală în centrul de la Dej lucrează 2 medici şi 5 asistente. „Una din problemele cu care ne confruntăm este cea a personalului medical de specialitate. Nu avem decât doi medici, iar unul trebuie să plece într-un stagiu”, a mai spus directorul general.
Şi prefectul Gheorghe Vuşan susţine că se vor găsi soluţii astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit. „Le-am spus că nu pot să ia decizii peste noapte, că un punct din cele 34 pe care le au este nerentabil. Sigur e vorba de afaceri dar înainte de a pune în discuţie asemenea măsuri trebuie să consultăm alte posibilităţi. Va trebui să găsim o soluţie să susţinem acest centru cu dializaţi. Vom discuta de exemplu ca CJAS Bistriţa pentru că şi acum mai sunt bolnavi din acest judeţ care fac dializa la Dej. Sigur că ei îşi fac o socoteală economică. Au 34 de centre şi 5.000 de dializaţi. Unele centre au câte 300 de dializaţi. În alte părţi e foarte rentabil şi aici e un pic de pierdere. Aşa că pe o piaţă concurenţială trebuie să îţi compensezi câştigul cu pierderea”, a spus Vuşcan. De serviciile centrului din Dej beneficiază în prezent 39 de bolnavi.