Africa, a doua casă

Viaţa Iulianei Ungheanu pare desprinsă dintr-un film. Are toate incredientele unui scenariu bun: dramă, acţiune, răsturnări de situaţie, iar deznodământul fericit încă se scrie sau mai precis așteaptă o aprobare de la Guvern. Nu, nu, de la al nostru.

S-a născut în România, dar în 1977 a părăsit ţara împreună cu familia. În 1981 s-a stabilit în Austria, în Viena, unde a studiat şi unde şi-a întemeiat o famile. S-a căsătorit cu un român, dar destinul nu a dorit ca cei doi să rămână împreună.

„Din păcate, căsătoria mea nu a fost de durată. Soţul meu s-a îndrăgostit, după 30 de ani de căsătorie, de o altă femeie, mai tânără şi m-a lăsat”, povesteşte Iuliana despre momentul care i-a distrus liniştea și căminul. Divorţul a afectat-o atât de mult, încât mărturiseşte că la un moment dat nu îşi mai dorea să trăiască. Nu mai avea pentru ce, în concepţia sa. Dar când viaţa îţi dă o palmă, vine un alt episod, pline de mânuţe care îţi cer ajutorul şi care, îţi împrumută din energia lor. Copiii din Namibia (Africa) i-au oferit o iubire necondiţionată şi au ajutat-o să îşi regăsească echilibrul. Dar, poate vă întrebaţi cum a ajuns din Austria, tocmai în Africa?

10987626_1560255850888829_4117528668221456390_n

„O prietenă bună m-a văzut în ce stare depresivă eram şi mi-a propus să mergem în Africa. Am acceptat. Astfel că am fugit în singurătate pentru a mă regăsi, dar acolo am dat de altceva. Am plecat pentru trei săptămâni, dar am rămas doi ani”, povesteşte Iuliana.

În primele momente petrecute mărturisește că se afla într-o „depresie indusă” care nu părea că va dispărea vreodată. Până în momentul în care, prietena ei i-a arătat o fetiță  de nouă ani care „gătea” la intrarea în sat.

„Fetita stătea lângă foc şi fierbea într-un fel de oală, un fel de nisip. Lua ba din stânga, ba din dreapta, iar la urmă când a fost mai devenit compoziția mai groasă  a pus un pumn de făină. Apoi a împărţit mâncarea respectivă tuturor. În acel moment am realizat că sunt oameni mai necăjiţi decât mine și  am decis să rămân”, povestește Iuliana.

13164218_1715935118654234_5115313863868087832_n

La început, în cadrul echipei de voluntari cu care a plecat au fost incluse 27 de persoane, dar după trei săptămâni a rămas în Africa pe cont prorpiu. „Cei care merg acolo, voluntarii îndeosebi, merg cu buzunarul plin şi încearcă să ajute. În cele trei săptămâni s-au construit nouă case. O casă are o singură cameră, dar contează mult. Locuitorii riscă să fie mușcați de șerpi dacă dorm afară. Cei din Africa trăiesc în medie până la 45 de ani, din cauză că sunt foarte dezhidrataţi. Apă nu se găsește, mâncare la fel. În deșertul acela nu crește nimic. Apa se aduce de la 160 de kilometri. Am stat în Namibia. Pentru apă făceam pe puțin cinci, șase ore cu mașina pe un drum de nisip. E cruntă nevoia de apă. Cumpăram de la oraş paste, linte, conserve. Inclusiv turiştii şi voluntarii asta mănâncă. Noi nu suntem mai presus”, povesteste Iuliana.

Efectiv, ca voluntar a făcut tot ce a fost nevoie pentru a-i ajuta pe cei de acolo. A mers din sat în sat pentru a vorbi cu băstinașii și pentru a-i chema pe copii la școală.

13428561_1731695107078235_5178693840585199354_n

„Şcolile sunt făcute de voluntari. Vorbim de deşertul Kalahari. Vă dați seama ce condiții sunt. Clasele sunt fără bănci, copiii învață pe jos. Acum am mai primit scaune pentru copii de grădiniţă din Viena. Vor ajunge, de asemenea,  câteva containere cu jucării în februarie. Le-am făcut jocuri afară, încercăm să îi educăm după tradiţia noastră. Ne ridicăm încet, încet. Sunt foarte puţini cei care nu acceptă educaţia. Sunt foarte deschişi, comunică frumos cu noi, sunt foarte calzi. Încearcă să îţi fure meseria. Nu demult am încercat să le învăţăm pe femei să îşi facă din saci de rafie şi din lâna provenită din hainele vechi, aşternuturi, pentru a nu dormi pe jos. Ziua e foarte cald, iar noaptea foarte, foarte frig, iar mulţi se îmbolnăvesc tocmai din cauza asta. Umiditatea îi face să ajungă la tuberculoză. Sunt foarte bucuroși să învețe lucruri noi”, povestește românca.

11937427_1645310595716687_5371442974880091158_n

„Imaginea cu fetița se repetă în fiecare sat. Mâncarea se găsește greu. Avem o școală cu 210 copii cărora încercăm să le oferim educație. La ei există doar şapte clase obligatorii. Dacă vrei să faci mai multe trebuie să mergi în capitală sau în Africa de Sud.

Vrea să construiască o clinică

Noi ne dorim ca oamenii de aici să aibă acces la educaţie, fetele să nu îşi înceapă viaţa sexuală atât de repede, un bărbat să nu aibă zece femei. Aici e legal ca bărbaţii să aibă mai multe familii. Sunt recunoscute de stat până la zece familii. Având atâtea soții, bărbații sunt mai puțin interesați de copii, iar când se plictisesc de o soție, o abandonează. Când se simt părăsite,  femeile pleacă și ele, iar copiii rămân singuri. Fetele se alipesc de bărbaţii mai în vârstă şi au acelaşi mod de viaţă ca părinţii lor. Noi încercăm să le arătăm că există şi o altă viaţă. Când vor fi pe picioarele lor și se vor putea descurca singuri, voi merge în altă parte, până atunci însă vreau să contruiesc aici o clinică. Am depus deja actele la guvern și aștept să primesc toate aprobările necesare”, spune Iuliana.

Poate vă întrebați ce meserie are Iuliana? Modestă din fire, ascunde acest aspect de ochii curioșilor. Este un om ca toți ceilalți căruia îi face plăcere să facă bine, va spune. Atât. Sau altfel spus, de meserie este OM.

13879386_1748845852029827_6325930743181057312_n

„Africa mi-a rămas în suflet. Tata avea obiceiul să ne spună: „Pe unde treceţi, lăsaţi urme în nisip”. Când eram copii, eu și sora mea, am zis că e foarte uşor să lași urme în nisip. Când am crescut abia ne-am dat seama că e o muncă extraordinară. Să lași urme în nisip, durează ani. Drumul meu contină în Africa. Am făcut doar un scurt popas în România”, Iuliana .

Multă lume o întreabă de ce a ales Africa, în detrimentul României, întrucât și aici există oameni care ar avea nevoie de ajutor. Faptul că a ajuns acolo a fost poate, dacă vreți, o întâmplare. Dar a decis să rămână.

„Dacă stai şi te gândeşti, există în România cineva care să nu aibă un pahar de apă? Să te trezeşti dimineaţa şi să cauţi să bei un pahar de apă, dar să nu găseşti nicăieri? Nu cred că se întâmpla asta aici. Ce mi-a plăcut mie cel mai mult în Africa e faptul că nu există gunoi. Din absolut orice, ei ştiu să facă ceva, totul se refoloseşte. Mulţi mă întreabă de ce nu lucrează cei de acolo. Fără apă, e complicat. Ce să lucrezi fără apă, dacă îți lipseşte cel mai important lucru? Noi am uitat să spunem mulţumesc pentru faptul că avem apă, pentru faptul că putem dormi într-un pat. Pentru noi sunt lucruri normale, pe care le întâlneşti la fiecare pas. Am uitat să fim oameni. România e o ţară atât de bogată, atât de frumoasă. Nu cred că ar trebui să existe oameni săraci. Există oameni săraci când vorbim de o boală, când vorbim de o tragedie familială, dar când cineva nu vrea să lucreze pentru că nu câștigă cât ar dori, nu se mai poate spune că suntem săraci”, consideră Iuliana.

12096285_1645311029049977_3423969971732819817_n

10409012_1655595381354875_1818109058632926896_n

Cu toate că după experiența celor doi ani petrecuți în Africa a făcut voluntariat și în India, mărturisește că Africa i-a rămas în suflet.

„Chiar la început, după ce m-am consolat cu gândul că trebuie să ajut în Africa, ajutându-i pe ei, mi-am dat seama că de fapt ei mă ajută pe mine. Am început cu tot felul de acţiuni de voluntariat: să îi curăţ de ciuperci, de viemi, de  toate lucrurile murdare care îi supărau. Fac o ciupercă foarte urâtă care le mănâncă chiar şi pielea de pe cap, lăsându-le craniul liber. Pozele de acolo nu sunt frumoase, dar când vezi un om aşa umilit în faţa ta, sperând să îl ajuţi, nu ai cum să nu o faci și cum să nu îți crească sufletul de bucurie când îți mulțumește că l-ai ajutat. Vindecarea mea a început în Africa. Mă gândesc că cineva are nevoie de mine mai mult aici și asta mă ajută. Probabil că fiind căsătorită nu aş fi putut să fac lucrurile acestea”, spune Iuliana care mărturisește că l-a iertat pe fostul soț pentru toata suferința cauzată.

12046862_1645913265656420_8459424074793929301_n

„Acolo, în Africa am stat 24 din 24 de ore alături de cei negăjiţi. Veneau noaptea să îmi spună că i-a muşcat şarpele sau fetele că nu pot să nască. Le asistam la naștere, dar bebelușii puteau fi curățași doar ziua următoare, când aduceam apă. Am avut două fetiţe care au mâncat ciuperci otrăvite şi au venit noaptea să îmi ceară ajutorul. Acolo vezi zilnic lucruri între viaţă şi moarte. E dureros, dar frumos când îi poți ajuta. Când mă văd copii, automat îmi sar în brațe și mă roagă să nu mai plec niciodată de acolo pentru că sunt una de-a lor. Ce bucurie mai mare îți trebuie când vezi acele zâmbete sincere?”, spune Iuliana.

Master Chef și sporturi extreme

iuliana-ungheanu

În timpul liber, Iulianei îi place să gătească. A participat chiar la una dintre edițiile show-ului culinar Master Chef, dar nici acolo nu și-a dezvăluit „adevărata identitate”. A rămas același om modest, care gătește incredibil de bine și sănătos, fiind și promotoarea unui stiul de viață echilibrat, bazat pe mâncarea cât mai naturală. Când nu muncește sau când nu își petrece timpul în bucătărie gătind delicatese, aceasta practică mai multe sporturi extreme. Are o energie contagioasă și exprimă o stare de bine prin toți porii, stare ce li se transmite automat interlocutorilor.

13497988_1734144656833280_918101557915043236_o

Distribuie:

Postaţi un comentariu