Șoferii de autobuze, „amorțiți” în trafic
Cu toate că traficul clujean este tot mai aglomerat, iar mijloacelor de transport în comun sunt prinse de multe ori la „înghesuială” printre sutele de autoturisme personale, șoferii acestora nu par atât de deranjați de ceea ce se întâmplă și de faptul că o cursă obișnuită de 20 de minute durează acum peste o oră sau chiar două, în cele mai crunte zile, când peste trafic se „așterne” și o ploaie de toată frumusețea. Mai mult, când îi provoci la discuții, îți răspund, așa într-o doară, că „Asta este. Ce să faci? Mergem înainte!” Și merg înainte, că nu au de ales, nici la propriu, nici la figurat.
Am abordat mai mulți șoferi de pe diferite rute pentru a încerca să vedem cum simt aceștia aglomerația, dar și unde se blochează traficul. De cele mai multe ori, am primit doar confirmări „Da, e mult mai aglomerat acum”. De ce? „Naiba știe!”, a spus un șofer ceva mai vulcanic. În rest, șoferii nu par foarte interesați de problemele din trafic. Unii sunt obișnuiți cu aglomerația, unii ascultă muzică la boxe sau la căști, alții discută diverse chestiuni cu colegii prin stație, să își umple cumva timpul.
Domnul Daniel este resemnat. Nu mai speră că lucrurile se vor schimba. „Apăi sincer, cred că tot așa va fi de acum înainte sau mai rău. Sunt foarte multe mașini în trafic, dar de multe ori și autobuzele sunt pline. Eu nu zic nimic, nici de rău, nici de bine. Nu vreau să am probleme. Ce pot să vă zic? Câteodată și destul de des în ultima vreme, când sunt prins în aglomerație lumea mă roagă să le deschid ușa să meargă pe jos că ba întârzie, ba nu mai au răbdare. Deschid ușa pentru unu și ies mai mulți. Nu e prea ok să deschid ușa între stații, dar ce să fac? Nu sunt absurd. Știu că mai durează o grămadă până la stație și atunci deschid. Eu sunt învățat cu traficul ăsta. Mă mai plictisesc, dar pun muzică și trece”, spune domnul care nu a dorit să își dezvăluie numele întreg de frica unor repercusiuni din partea conducerii CTP.
„Să nu îmi dați numele că nu vreau probleme. Cine știe cum se interpretează că deschid ușile, că pun oamenii în pericol sau … Doamne Ferește! Ce să vă mai spun? E trafic mare, dar nu chiar tot timpul. Dimineața si de la 4, 5 e cel mai nasol. Fac orașul și într-o oră și ceva Mărăști-Mănăștur sau mai bine. În centru sunt câteva zone în care stai și stai. Lângă catedrală, de exemplu este când stau și o jumătate de oră. Sunt zile și zile. Asa este. Ce să facem? Nu putem zbura peste mașini”, spune șoferul.
Prin stație îl apelează un alt coleg. „Ce faci, mă? Nu mai zici nimic?” „Apăi ce să zic? În trafic, ca de obicei. Tu ce faci?” „Apăi stau la semafor”, spune vocea răgușită ce se aude clar până cam la jumătatea mijlocului de transport în comun. Discuția continuă, dar abordează teme ceva mai personale. Vorbesc de copii, de neveste. Cert este că dacă nu te grăbești foarte tare ca pasager, când prinzi un astfel de dialog, nu te plictisești foarte tare. Ai propriul radio la îndemână cu un reality show pe măsură, iar cine prinde locuri în față, „la lojă” e cu atât mai fericit!
Liviu Neag, directorul Companiei de Transport Public Cluj a menționat pentru Transilvania Reporter că se lucrează în prezent la o serie de proiecte pentru fluidizarea traficului, proiecte care prevăd inclusiv mai multe benzi dedicate exclusiv mijloacelor de transport în comun.