HOROSCOP 19 august 2013
Leu (23 iulie – 22 august)
Tinzi să aluneci spre pesimism din cauza unor probleme financiare. Nu lăsa emoţia negativă să te copleşească. Ai răbdare, o nouă şansă se va ivi în curând şi totul va reveni la normal. Evită examenele sau călătoriile.
Fecioară (23 august – 22 septembrie)
Ai parte de obstacole dar cei dragi vor fi alături de tine, în special partenerul de viaţă. Te macină unele probleme sufleteşti, dar nu ai cui să te descarci. Spre seară reuşeşti să rezolvi unele chestiuni mai vechi.
Balanță (23 septembrie – 23 octombrie)
Eşti predispus la indigestii, fii atent la ce manânci. Asta din cauză că eşti foarte nerăbdător şi chiar sari anumite etape pentru a ajunge unde ţi-ai propus. În viaţa de cuplu există anumite tensiuni. Fii calm şi nu exagera!
Scorpion (24 octombrie – 21 noiembrie)
Eşti foarte exigent cu tine însuţi, dar în acelaşi timp foarte entuziasmat să începi ceva nou. Evită discuţiile în contradictoriu cu colegii şi concentrează-te asupra lucrurilor importante. Acordă mai mult timp familiei.
Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)
Situaţia financiară lasă de dorit din cauza unei neatenţii din trecut. Nu lăsa lucrurile să treacă de la sine, fii atent la detalii şi erori. Fii pregătit pentru orice veşti legate de familie. Azi nu eşti foarte comunicativ.
Capricorn (22 decembrie – 20 ianuarie)
Alege-ţi cu mai multă atenţie prietenii şi colaboratorii, deoarece unii te vor dezamăgi. Cu toate acestea, se cere să fii calm şi să-ţi controlezi temperamentul, astfel vei avea succes. Prietenii apropiaţi te vor susţine.
Vărsător (21 ianuarie – 18 februarie)
Visezi cu ochii deschişi la destinaţii de vacanţă alături de cei dragi. Afacerile îţi aduc veşti neplăcute, dar mâine este o zi favorabilă pentru noi oportunităţi. Evită să investeşti în afaceri noi.
Pești (19 februarie – 20 martie)
Apar oportunităţi de afaceri benefice pentru tine. Ţine cont de sfatul partenerului de viaţă. Ai încredere în tine, în ciuda obstacolelor. Vei avea parte de surprize plăcute pe tot parcursul zilei de azi.
Berbec (21martie – 20 aprilie)
Familia îţi oferă o atmosferă plăcută şi ajutor în tot ce vrei să faci. Cei apropiaţi sunt sursa ta de energie. Rămâi în urmă cu munca la birou dar curând reuşeşti să revii la normal. Buna dispoziţie revine spre seară.
Taur (21 aprilie – 20 mai)
Sarcinile de astăzi necesită multă energie care distribuită corect, îţi aduc succesul aşteptat. Relaţiile cu prietenii sunt excelente, dar nu strică să acorzi mai multă atenţie nevoilor partenerului de viaţă.
Gemeni (21 mai – 22 iunie)
Ziua de azi este foarte încărcată, trebuie să îţi stabileşti unele priorităţi. Eşti visător, nu te lăsa influenţat de cei din jurul tău şi de comentariile lor. Fii calm şi ai grijă la cheltuielile neprevăzute.
Rac (23 iunie – 22 iulie)
Faci greşeli la locul de muncă, de aceea trebuie să accepţi ajutorul colegilor. Ceilalţi aşteaptă să-ţi pui în valoare calităţile de lider. Ai multă energie, dar nu o irosi pe lucruri mărunte. Vei cunoaşte persoane noi.