Directorul de Salad Box a picat liber de la 3.000 de metri

Un paraşutist sportiv a murit, sâmbătă, după ce a picat din avion în timpul unui exerciţiu şi nu i s-a deschis paraşuta.

Paraşutistul este Vlad Lupaş, 27 de ani, directora la Salad Box şi se pare că el a picat în gol de la 3.000 de metri.

„Am fost sesizaţi că un paraşutist ar fi căzut, undeva pe raza localităţii Luncani, şi a murit la impact. Tânărul are 27 de ani şi e din Cluj-Napoca. E un paraşutist amator. În urma cercetărilor vom stabili cum s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Graur.

La rândul său, şeful Ambulanţei Cluj, Horia Simu, a spus că moartea paraşutistului a survenit instantaneu la impactul cu solul, după ce, se pare, acestuia nu i s-a deschis paraşuta.

Paraşutistul avea 400 de salturi la activ şi, din primele cercetări reiese că paraşuta de rezervă i s-a deschis accidental în timp ce se afla în avion.

“Din 2010 s-a apucat și avea circa 400 de salturi la activ. În timpul zborului de sâmbătă i s-a deschis parașuta de rezervă pe nepregătite în timp ce se afla în avion, l-a atras afară și s-a agățat de aripa avionului. Cred că l-a depășit situația. Parașuta principală nu s-a deschis”, a declarat presei Doru Baciu, instructor de paraşutism care se afla în avion în timpul accidentului.

El a mai spus că paraşutistul, Vlad Lupaş, a mai avut un acccident asemănător în urmă cu doi ani, dar atunci  a reuşit să se salveze.

IPJ Cluj a deschis în caz un dosar pentru ucidere din culpă.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu