#Eurobasket 2017

Federația Română de baschet și primăria Cluj-Napoca marchează official startul pregătirilor turneului final al Campionatului European de baschet, eveniment ce va fi găzduit de Sala Polivalentă Cluj-Napoca, anul viitor. În avanpremiera turneului, cel mai mare eveniment sportive găzduit de țara noastră, cele două foruri vor dezveli, miercuri, 31 august, un monument care să marcheze deschiderea Campionatului EUROBASKET 2017. Construcția, cu o anvergură de 16 metri, va fi montată în noaptea de marți spre miercuri, dezvelirea acesteia urmând a avea loc, miercuri, de la ora 11.00, pe bd-ul Eroilor, în spatele Monumentului Memorandiștilor.

Însemnele #EUROBASKET 2017 vor fi dezvelite simultan în toate cele patru țări în care se va desfășura Eurobasket (România, Turcia, Finlanda și Israel). La eveniment vor participa, printre alții, Marcel Țenter, antrenorul echipei naționale de baschet masculin al României și Petrică Brănișteanu, legenda baschetului românesc și jucător care a evoluat la ultimul campionat Eurobasket la care echipa națională masculină de baschet a României a fost prezentă, în urmă cu 30 de ani. Recent Federația Română de Baschet a lansat și logo-ul sub care vor evolua ”Tricolorii”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu