Corina Crețu: construcția spitalelor regionale va începe cel mai devreme la sfârșitul anului viitor

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu | Foto: Dan Bodea

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat, vineri, la Cluj, că faza de construcție a celor trei spitale regionale care vor fi construite în România din bani europeni nu va începe mai devreme de sfârșitul anului viitor.

„Din câte am înțeles, Banca Europeană pentru Investiții a realizat deja studiile de fezabilitate pentru Cluj-Napoca și Iași. Urmează să îl termine și pe cel de la Craiova. Salut declarațiile doamnei ministru al Sănătății, Sorina Pintea, care a declarat că aceste proiecte vor sosi la Comisia Europeană până la sfârșitul acestui an. În acest caz noi sperăm să le aprobăm cât mai repede, pentru că, venind de la Banca Europeană de Investiții avem o garanție preliminară că vor fi proiecte de calitate”, a declarat Crețu într-o conferință de presă.

„După aceea vor începe licitațiile. Speranța mea este ca până la sfârșitul anului 2019 să înceapă construcția efectivă. (…) Banii pot fi cheltuiți încă trei ani, deci până în 2023. Sigur, este trist că primele documente au fost semnate în anul 2015, în iulie, iar atunci s-a stabilit ca aceste studii de fezabilitate să fie gata în 2016. Iată, suntem în 2018 și încă nu sunt gata, dar sperăm ca faza de construcție să meargă mai iute decât cea de documentație”, a mai spus comisarul european.

Corina Crețu s-a aflat la Cluj pentru a participa la un dialog cu cetățenii, alături de comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan,

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea o suprafaţă de 120.000 mp, din care 49.000 mp este destinată serviciilor medicale şi chirurgicale, alţi 19.000 mp urmând să fie destinaţi servciilor de tratament. Unitatea va avea 849 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi. Costul estimat al spitalului este de 377 de milioane de euro.

Distribuie:

Postaţi un comentariu