Lady of Cluj. Iepurașul care se plimbă liber prin oraș

Pe aleea pietruită care duce spre Piața Muzeului, un „localnic” urechios își servește masa. Nu s-au deschis încă terasele și deși e soare, gradele Celsius nu sunt prea prietenoase, aceste amânunte nu par să reprezinte o problemă pentru el. Pe un servețel alb, imaculat, Marius, stăpânul său, i-a așezat o grămăjoară savuroasă de frunze de rucola. S-a dat la o parte și așteaptă ca acesta să își termine gustarea pentru a-și putea continua plimbarea împreună. Prezența iepurașului, devenit deja o mică vedetă printre clujeni, este una extrem de plăcută. Trecătorii nu îl deranjează de la masă, dar nu se pot abține să facă tot felul de comentarii sau să își întoarcă privirea după drăgălașul animăluț. „De cât timp îl aveți?” „Nu fuge dacă îl lăsați liber?” „Doamne, ce iepuraș drăgut!”, „Pot să îl mângâi?” sunt doar câteva dintre frazele care se țin scai după proprietarul iepurașului, oriunde ar merge. Și merge, nu glumă.

Bărbatul poartă pantaloni negri și o haină crem cu imprimeuri de iarnă. Haina se asortează cu blănița iepurașului. Sau a iepuroaicei, pentru că după o discuție cu proprietarul aflăm că mica vedetă e fetiță. „Nu i-am dat un nume, pentru că fiecare îi spune altfel”, spune stăpânul.

„Din câte am înțeles, sunt multe poze cu el pe internet. Eu nu am internet. Dar mi-au spus oamenii prin oraș că l-au văzut pe Facebook. Îl plimb în fiecare zi când e cald. Îl iau peste tot cu mine, îl dau pe tobogan în parcul din spatele operei, îl duc la mall. Am fost și la Sala Polivalentă cu el. Am vrut să îl duc într-o zi la film, în Polus. Erau ceva desene animate americane în 3D, cu un iepuraș. Doamnele de la casierie au început să râdă, crezând că e o glumă. Le-am zis: „Nu, el chiar vrea să meargă la film”. M-au întrebat cum o să îi pun ochelarii să vadă în 3D, dar le-am spus că asta nu e nicio problemă, că el vede și așa. Eu am zis așa, mai mult de amuzament, dar doamnele au început să creadă și mi-au tăiat biletul. Între timp, a venit un șef de-a lor de acolo. „Domnule nu puteți intra cu iepurele la film, e totuși un animal, nu există așa ceva!” Nu m-au lăsat până la urmă, din păcate. Nu e voie. De fapt nici în mall nu e nevoie să intri cu animale. În mall am intrat totuși”, explică Marius.

Bărbatul în vârstă de 46 de ani recunoaște că mai nou nu prea se ocupă cu nimic în viața de zi cu zi, fapt pentru care își dedică aproape tot timpul patrupedului care îi înseninează zilele. L-a primit în urmă cu un an și jumătate de la o cunoștință, iar de atunci, nu se desparte de el. În luna martie, mascota vie a orașului își va sărbători ziua de naștere. „Normal că îi fac tort. Va fi unul delicios de frunze!”, spune acesta.

Între timp, Lady, acesta fiind unul dintre numeroasele nume ale iepuroaicei, țopăie vioasă prin Piața Muzeului. Clujenii zâmbesc, iar unii dintre ei se opresc pentru a o răsfăța puțin. Copiii sunt extrem de încântați, părinții dezlipindu-i cu greu de „Bugs Bunny”. Lady e pozată, admirată și ceva mai rar, vânată. La urma urmei are și ea dușmanii ei: câinii clujenilor, invidioși  pe libertatea ei. Dar, indiferent de pericol, acesta nu se îndepărtează niciodată prea mult de stăpânul ei. „Când o strig vine, dacă vrea. Dar de cele mai multe ori nu e nevoie, că vine ea singură după mine, fără să o strig”, spune Marius.

Când sunt pericole în zonă, acesta o ia în brațe. Acum Lady cântărește aproape patru kilograme.  „Mama, ce a crescut de când nu am văzut-o! Era doar un pui!”, spune un trecător. Deși uneori este plimbată în brațe, Lady se bucură atât în oraș, cât și acasă de multă libertate. „Acasă face numai ce vrea. Nu are un program anume, face ce fac toți iepurașii. Are în schimb toată casa la dispoziție. Și-a dorit libertatea din 1989 și a obținut-o acum. În `89 au ieșit toți iepurașii în stradă. Oamenii nu i-au observat, că erau prea micuți, dar ei au început să strige „Vrem libertate!, Vrem Libertate! Jos dictatura!” Iar al meu a devenit cel mai liber. Mulți sunt invidioși pe el. Cei care au manifestat atunci s-au retras toți la casele lor. El a rămas în stradă, singur. Singur, cu mine. Și cu trecătorii cărora le fură mereu câte un zâmbet”, glumește Marius.