Intrare pe bază de bilet gratuit la Șumuleu Ciuc: 300.000 de pelerini sunt așteptați la întâlnirea cu Papa Francisc
300.000 de pelerini sunt așteptați să asiste la vizita Papei Francisc la Șumuleu-Ciuc în data de 1 iunie, potrivit informațiilor oferite de membrii comitetului de presă responsabil cu vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România.
Suveranul Pontif va face o călătorie apostolică în România în perioada 31 mai-2 iunie. Pe parcursul celor trei zile, Papa Francis va vizita la data de 1 iunie Sanctuarul Marian de la Șumuleu Ciuc, precum și orașele București, Iași și Blaj. Hramul de Rusalii și întâlnirea din acest an vor avea un singur invitat, respectiv Papa Francisc, toți ceilalți fiind catalogați drept pelerini, indiferent de rang sau de culoarea politică. La fiecare parohie a început deja organizarea grupurilor de pelerini. La data de 1 martie va fi lansată înscrierea online, gratuită, pe pagina de internet realizată special pentru vizita Papei, au transmis membrii comitetului de presă responsabil cu vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România. Va exista posibilitatea înscrierii pentru grupuri parohiale, de copii, studenți, preoți sau individual. Va fi nevoie de aproximativ 120-150 de preoți care vor ajuta la slujba împărtășaniei în acea zi.
Cei înscriși pe site vor primi un mail de confirmare, urmând să fie împărțiți pe sectoare. Vor fi eliberate bilete de intrare emise electronic cu cod de bare. La întâlnirea cu Sfântul Părinte se poate veni și fără înscriere prealabilă, dar în acest caz nu se va putea intra în zona special delimitată, respectiv o zonă de zece hectare împrejmuită cu gard. Intrarea în oraș cu mașina personală va fi restricționată începând cu 31 mai și doar autoturismele cu permisiune specială vor avea acces. Grupurile pot aduce steaguri ale bisericii sau al spiritualității din care fac parte. Pelerinii vor fi supuși unui control de securitate la porțile de intrare, încă de le primele ore ale dimineții. Ceremonia se va desfășura în limba latină, cântecele vor fi în limba maghiară, predica Sf. Părinte va fi rostită în limba italiană, dar se va face simultan traducere în limba maghiară, română și engleză pe ecranele din jurul altarului. Ceremonia va fi difuzată live de Televizunea Română.
În data de 1 iunie 2019, Sfântul Părinte va vizita Șumuleu Ciuc, cunoscut pentru hramul de Rusalii care după calendarul apusean este sărbătorit la 50 de zile după sărbătoarea Paștelui. Este locul unde mii de credincioși vin să se închine în bazilica de la Șumuleu, Sfintei Fecioare Maria. Statuia Fecioarei Maria a fost sculptată în lemn de tei între anii 1510-1515 de un artist necunoscut și are o înălțime de 2,27 metri. Pelerinajul se repetă aproape în fiecare an din 1567. Șumuleu a primit statutul de loc de pelerinaj încă din anul 1444 când Papa Eugen al IV-lea i-a ajutat pe călugării franciscani în demersul lor de a construi o nouă biserică. Din anul 1993 slujba se oficiază la altarul edificat în șaua dintre cele două culmi ale muntelui Șumuleu Mare și Șumuleu Mic acolo unde va veni și Sf. Părinte Papa Francisc. Procesiunea pornește de la bazilică și urcă până pe munte unde se desfășoară Sf. Liturghie.
„Vreau să subliniez că vizita Papei în România este un eveniment al celor patru dieceze istorice care au un trecut comun. Putem spune că este un eveniment istoric. Dacă ne raportăm la ultima vizită a unui suveran pontif în România, care s-a redus la Capitală, acum Papa Francisc va vizita patru centre ale spiritualității creștine catolice și prin aceasta vrea să exprime bogăția și diversitatea bisericii catolice în România. Vrea să fie o încurajare pentru noi, pentru cei care se mărturisesc a fi creștini să își asume acest lucru. A fi creștin trebuie arătat întregii comunități. Este un dar că putem să îl salutăm pe Sfântul Părinte și sper ca toată societatea să perceapă în acest fel vizita Papei, nu doar comunitățile religioase. Papa Francisc consideră foarte importată legătura cu toate confesiunile, dar de obicei transmite un mesaj întregii societăți în așa fel încât libertatea și drepturile omului să fie respectate și asigurate tuturor. Nu în ultimul rând, este o mare provocare pentru noi vizita Papei. Această vizită trebuie să aibă urmări. Doar atunci vom putea vorbi despre o reușită. Urmările trebuie să se concretizeze în viața noastră”, a transmis ES Böcskei László episcopul diecezei romano-catolice de Oradea, prezent la întâlnirea cu presa din Cluj-Napoca.
Conferințele de presă legate de vizita Papei se vor repeta o dată pe lună sau de câte ori vor exista informații noi de transmis. Cu această primă ocazie, a fost prezentat și afișul pentru vizita Suveranului Pontif, cu stemele celor patru dieceze din Transilvania, respectiv Alba Iulia, Timișoara, Oradea și Satu Mare. În mijloc, bannerul este prevăzut cu logo-ul vizitei Papei în România. Exprimarea vizuală confirmă concret că vizita Sfântului Părinte la Șumuleu Ciuc nu este adresată doar secuimii, ci tuturor catolicilor din Transilvania și de pretutindeni. Vizita Papei are un caracter pastoral, dar include contacte directe atât cu reprezentanții celorlalte confesiuni, cât și cu factorii de decizie și cei responsabili din sfera politică.
„Este greșit să spunem că Papa va veni să rezolve în 1 iunie problemele cu care ne confruntăm, dar vor fi întâlniri directe cu privire la realitățile actuale care pot să ajute oarecum la accelerarea anumitor demersuri”, a mai spus ES Böcskei László.
Buna seara!
M-ar interesa linkul paginii de internet , unde se poate face inscrierea pentru pelerinajul la Șumuleu Ciuc.As vrea sa organizez un pelerinaj cu pensionarii mei , de care ma ocup la Clubul Pensionarilor din Sebis, judetul Arad.Astept vesti.Multumesc.Doamne ajuta!Vekas R.
Buna ziua,
Am inscris vun grup fde 56 persoane din Moldova pentru Sumuleu Ciuc, inca de pe 1 martie. Nu am primit biletele si nici un raspuns la e-mailurile trimise. Am inchiriat autocar, am rezervat cazare si ne este teama ca vom sta pe dinafara. Sit-eul pontifex nu are nici o informatie cu privire la bilete.Ajutati-ma.
Multumesc,
cu stima, prof. Vicentiu Ciocan
Verificati emailul in spam. La mai multe persoane confirmarea a ajuns acolo.