Staţiunea Băile Herculane. Amenajată de romani, transformată în operă de artă de austrieci, azi în paragină

Atestată documentar încă din anul 153 (după Hristos) staţiunea Băile Herculane era un important punct de atracţie pentru romani, care credeau în puterea tămăduitoare a apelor. După 1600 de ani staţiunea cunoaşte o nouă dezvoltare sub Imperiul Austriac şi Austro – Ungar.

În 1847 aici se montează renumita statuie de bronz a lui Hercules (simbolul staţiunii Băile Herculane), operă a maeştrilor Romel Mayer şi Glanz din Viena. În anul 1852 împăratul Franz Iosef considera că este cea mai frumoasă staţiune din Europa. Staţiunea a fost vizitată de-a lungul timpului de împăratul Francisc I (împărat al Sfântului Imperiu Roman (1792-1806), rege al Ungariei și al Boemiei (1792-1835) și împărat al Austriei (1804-1835) împreună cu împărăteasa Carolina, dar şi de împăratul Franz Joseph al Austriei şi împărăteasa Elisabeta (Sisi).

Îndrăgostită de acest loc, dar şi pentru curele de ape termale împărateasa Sisi a petrecut câteva vacanţe aici mai mulţi ani la rând. Vila Elisabeta (denumită iniţial Vila Tatartzy) a fost construită în anul 1875 de către administratorul de atunci al staţiunii Carol Tatartzy. Aici locuia împărăteasa Elisabeta pe timpul şederii la tratament. În anul 1887, împărateasa Elisabeta (Sisi) a Austriei  se întâlnește cu regele Carol I al României și cu soția acestuia, regina Elisabeta (Carmen Sylva) care erau găzduiţi la Hotelul Franz Joseph (Hotelul Decebal).

Gara staţiunii Băile Herculane este poate unică în România. Edificiul a fost construit între anii 1878 şi 1886, în stil baroc vienez, fiind o reproducere fidelă a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Tereza a Austro-Ungariei. Gara se află pe lista monumentelor istorice.

În perioada interbelicã se construieşte  în stil autentic românesc Hotelul Cerna. În perioda comunismului  apar mai multe hoteluri şi restaurante: Hotelul Hercules (1968), restaurantul Hercules (1971), restaurantul Grota Haiducilor (1973), Hotelul Roman (1975), Hotelul Diana (1977), Hotelul Afrodita (1979), Hotelul Minerva (1985), precum și hotelurile Domogled (1973) și Dacia (1982).

După revoluţia din 1989, staţiunea a intrat în declin, un declin aproape tras la indigo în  turismul românesc.  Mai multe imobile au intrat într-o renovare interminabilă.  Clădiri istorice construite pe vremea Imperiului Austriac zac acum în paragină.

Conform legislaţiei actuale toate clădirile monument istoric sunt scutite de impozite atâta timp cât nu sunt redate circuitului turistic. Cât timp sunt menţinute în această stare de degradare, nu există nicio obligaţie faţă de stat. Motiv pentru care proprietarii nu au niciun interes să le renoveze sau le lasă până ajung într-o degradare totală pentru a fi ulterior demolate mai uşor. Sunt imobile care şi-au schimbat în ultimii ani de mai multe ori proprietarii.

Spre exemplu fostul Hotel Apollo din Pavilionul 3 (Hotel Francisc, Hotel Severin, Hotel Apollo) a fost construit în anul 1824 şi i-a găzduit pe Împăratul Francisc I şi soţia sa, Împărăteasa Carolina. Aici se află o terasă octogonală cu acoperişul împodobit cu dantelării în stil baroc. Pavilionul ascunde o bază de tratament impresionantă, în care curele balneare aveau loc într-un decor spendid. Era prevăzută cu trei bazine, 32 de cabine şi trei bazine de marmură roşie şi albă pentru baie, câte unul pentru bărbaţi, femei şi militari. Azi sălile sunt vandalizate, şi peste gloria de altădată, s-a aşezat nepăsarea. Hotelul Apollo a ajuns în paragină după ce a trecut pe la mai mulţi proprietari.

Baia Hebe a fost construită în anul 1826. Este localizată în Centrul Imperial Istoric, între Podul de Piatră şi Hotel Apollo. Era prevăzută cu opt cabine şi un bazin, toate fiind construite din marmură albă şi roşie. Are aceeaşi soartă crudă a nepăsării. Drumul judeţean de acces spre Băile Herculane e plin de gropi, iar asfaltul e în valuri. Între timp, primarul şi-a ridicat o mică pensiune în centrul staţiunii. Împreună cu autorităţile  locale şi judeţene aceşti oameni care au lângă ei o mină de aur din punct de vedere istoric îşi văd doar de propriile interese, iar staţiunea moare încet şi sigur. Odată cu ea şi o bucăţică din istoria României.