Un altfel de test drive| Cum „se simte” primul cinematograf 4DX din Cluj-Napoca
Pe măsură ce alte tehnologii s-au dezvoltat, cinematografului ca loc de vizionare a filmului i s-a tot cântat prohodul, însă industria nu se dă bătută. Dovadă stă și faptul că operatorul de cinemtografe Cinema City a deschis joi la Iulius Mall Cluj-Napoca prima sală de cinema în care vor rula filme 2D și 3D în format 4DX. Ce e asta? Pe scurt, 4DX încearcă să te integreze mai bine în acțiunea peliculei prin intermediul unor efecte speciale oferite de scaunul ce produce vibrații și mișcări, dar și de instalații ce produc în sală vânt, zăpadă, mirosuri sau chiar „atingeri”. E ceva care va schimba radical modul de vizionare a filmelor și experiența în sine? Cel mai probabil nu, iar mai multe detalii în cele ce urmează, după ce Transilvania Reporter a fost prezentă la inaugurare și a testat noua sală.
Ce este 4DX?
4DX este o tehnologie dezvoltată de către sud-coreeni de la CJ 4DPLEX, care au aplicat pentru prima dată această găselnița în anul 2009, pe filmul „Călătorie spre centrul Pământului”. Între timp, în lume există astfel de cinematografe în 52 de țări, iar Clujul este al cincilea oraș din țară în care va exista o astfel de sală, după București, Timișoara, Constanța și Brăila.
Concret, tehnologia oferă o amplificare a efectelor speciale dintr-un film, prin intermediul unor instalații amplasate în sală, dar și prin intermediul scaunelor în care spectatorul stă. În timpul filmului, pe anumite secvențe, scaunul se poate mișca, poate vibra, spectatorul poate să simtă aer ce vine din ventilatoare sau din scaunele din față, poate fi stropit cu apă, poate simți anumite mirosuri descrise în film sau poate experimenta „atingeri” subtile realizate cu ajutorul unui fir de silicon plasat în zona picioarelor.
Foarte important este faptul că tehnologia 4DX nu vine ca un soi de adăugire la film, ci este chiar parte a filmului, efectele resimțite de spectator fiind gândite încă din timpul realizării efective a peliculei, astfel încât sincronizarea să fie cât mai bună. În 2017, peste 100 de filme au fost realizate pentru a fi compatibile și cu formatul 4DX, semn că tehnologia prinde foarte bine și există interes pentru o astfel de experiență.
Ce e bine la un film 4DX?
Primul lucru bun într-o sală cu 4DX este legat de faptul că ai mai mult spațiu. La Cluj-Napoca, sala 4DX de la Cinema City a apărut ca urmare a transformării unei săli normale de 218 locuri. Cum scaunele sunt pline de tehnologie, acestea sunt automat și mai mari, deci și mai puține. Mai exact, în sală au rămas 124 de scaune, dar și un spațiu mult mai generos pentru picioare, lucru ce va fi pe deplin apreciat de orice persoană care are mai mult de 1,90 m înălțime.
Experiența în sine este și ea un plus. E destul de simplu să nu te mai simți atras de formatul 3D al unui film, mai ales în contextul în care se fac tot mai multe filme 3D în care nu există secvențe demne de această tehnologie, iar la final rămâi cu întrebarea „Ok, dar filmul ăsta de ce a fost 3D?”. Cu adăugarea tehnologiei 4DX ești „tras” în universul peliculei, simți mult mai bine scenele alerte și te distrezi mult fie pentru că ți se va părea distractiv, fie pentru că îi vei auzi pe ceilalți exprimându-și entuziasmul.
Pentru cei care au o problemă cu jeturile de apă pentru că sunt hidrofobi sau pentru că au o nuntă și nu vor să-și strice părul, scaunele sunt dotate cu un buton cu care pot fi activate sau dezactivate efectele ce implică apa. De altfel, acesta este singurul efect pentru care spectatorul poate decide și, potrivit reprezentanților Cinema City, opțiunea este disponibilă pentru că multe doamne s-au plâns că apa ce le țâșnește în față le strică părul și machiajul. La modul serios.
Ce nu e prea bine la 4DX?
Chiar dacă efectele sunt realizate în timpul execuției filmului, există multe momente în care sincronizarea este deficitară. Un dinozaur din Jurrasic World izbește o clădire, simți și auzi asta, dar durează o secundă până când scaunul vibrează. Urmărind două trailere cu ajutorul cărora am testat tehnologia (doar atât a fost, filmul abia mâine), aș spune că sincronizarea funcționează cam în 80% din cazuri. O altă problemă este legată de oportunitatea mișcărilor scaunului, care uneori „se agită” doar de dragul de a face ceva și nu îți e tocmai clar ce legătură are mișcarea cu acțiunea din film.
Tot la capitolul efecte speciale care merg și nu prea se încadrează și jeturile de aer. Acestea vin din ventilatoarele de pe tavanul sălii, din propriul scaun, dar și de pe spatele scaunelor de la rândul din față, însă în funcție de genul filmului se pot crea confuzii: aerul care vine este doar rece, iar experiența poate deveni frustrantă în cazul în care secvența din film se petrece într-un cadru în care există un incendiu foarte mare. Asta am observat tot în trailerul Jurassic World, unde în fața ți se desfășura o explozie imensă, iar în față te lovea un vânt cât se poate de rece. Soluții nu există, aceasta fiind una dintre limitările tehnologiei 4DX.
Așa cum și reprezentanții Cinema City au atras atenția, filmele în format 4DX nu se adresează femeilor însărcinate, persoanelor care sufer de epilepsie sau persoanelor care au probleme cu spatele. În principiu, nicio persoană nu ar trebui să meargă la 4DX dacă știe că nu face față, de exemplu, unui drum cu autobuzul când șoferul este nervos, frânează brusc din 10 în 10 metri, iar în mașină sunt 100 de persoane înghesuite ca sarmalele într-o zi caniculară de august. Există însă mici probleme și pentru cei care nu se încadrează în aceste categorii: pe anumite secvențe, scaunele se mișcă atât de tare încât există pericolul ca băutura pusă în suport să vă aterizeze direct în brațe. Reprezentanții Cinema City au explicat că nu vor exista pahare speciale pentru aceste săli, așa că cel mai bine e să beți și să mâncați înainte de film.
Concluzii
Schimbă 4DX în mod radical experiența vizionării unui film? Cel mai probabil nu, dar funcționează foarte bine ca un autor pentru 3D, care devenise deja plicticos. Experiența este foarte distractivă și în mod sigur va fi apreciată de cei mici, mai ales că și filmele de animație vor beneficia de aportul tehnologiei 4DX. Având în vedere că se produc filme horror din ce în ce mai proaste, 4DX le poate salva prin efectele speciale care vor face anumite secvențe ceva mai de speriat. Atmosfera din sală este un mare plus și cinematografele continuă să fie din acest punct de vedere imbatabile: o comedie e mai amuzantă când auzi 100 de oameni care râd în hohote, la fel cum și experiența 4DX este mai bună când toată sala se mișcă necontrolat și trăiește oarecum pe viu filmul. Nu vă speriați totuși, efectele speciale de tip 4DX nu sunt active pe toată durata filmului, astfel că de fapt vor predomina momentele de „liniște”, tocmai pentru ca tehnologia să fie cât mai surprinzătoare.
Prețurile biletelor variază de la 36 la 42 de lei în funcție de categorie și de zi (zi lucrătoare sau weekend), astfel că, în esență, se mai adaugă aproximativ 10 lei la costul unui film 3D. O fi mult sau puțin, asta e discutabil, dar măcar o dată merită experimentat.
Tehnologia 4DX taie însă din provocările pe care un film le poate exercita asupra imaginației spectatorului. Prin intermediul unor efecte speciale care ca experiență sunt destul de neșlefuite, dispare procesul prin care altfel îți imaginai cum e să fii urmărit de un dinozaur sau ce o fi trăind Lara Croft când se plimbă prin mormintele unor civilizații dispărute.
Primul film în 4DX la Cluj va fi Tomb Raider cu Alicia Wikander (din 16 martie) și vor urma Pacific Rim 2 (23 martie), Ready Player One, The Avengers-Infinity War, Jurassic World, Deadpool și Star Wars.
[stextbox id=’custom’]Cât despre un cinematograf IMAX la Cluj, după modelul celui din București operat tot de către Cinema City, reprezentanții operatorului au explicat faptul că o astfel de sală nu poate să apară prin adaptarea uneia deja existente (așa cum s-a întâmplat cu sala 4DX, în care s-au investit peste 800.000 de euro), ci trebuie să fie construită „de la zero”. Cum un multiplex este de regulă parte a unui centru comercial, logica ne spune că pentru a avea un IMAX ar trebui să se mai construiască un mall. De asemenea, pentru cei care speră că și complexul comercial VIVO va avea o sală 4DX, reprezentanții Cinema City spun că, cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla, tocmai pentru că nu s-a întâmplat nici în alte orașe mult mai mari decât Cluj-Napoca.[/stextbox]