Peste 80% dintre absolvenţii UTCN reuşesc să îşi găsească un job în domeniu
Univeristatea Tehnică din Cluj-Napoca este din ce în ce mai atractivă pentru studenţi. Principalul motiv este procentul tot mai mare al celor care reuşesc să îşi găsească un loc de muncă pe piaţa clujeană, în domeniul tehnic, odată cu absolvirea facultăţii şi de multe ori, chiar din timpul studiilor. Transilvania Reporter a discutat cu Mirela Boţan, Directorul Departamentului Imagine & Relaţii Publice din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca pentru a afla mai multe despre acest subiect, dar nu numai.
Reporter: Câți studenți s-au înscris anul acesta la UTCN? A crescut sau a scăzut numărul studenților dacă ar fi să ne raportăm la anii anteriori?
Mirela Boţan: Pentru admiterea 2017, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au fost înscriși 9.130 de candidați, la învățământul de licență și master, cu aproximativ 10% mai mulți decât în 2016. Pentru anul universitar 2017/2018, în anul I, au fost înscriși 6.608 studenți – 4.452 la licență și 2.156 la master, cu aproximativ 5% mai mulţi dacât în 2016.
Reporter: Care a fost anul acesta cea mai căutată secție? Câți studenți au fost pe un loc în cadrul acestei specializări în cadrul procesului de admitere?
M.B: Specializările cele mai atractive au fost cele din zona IT: Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei; Automatică şi Calculatoare; Inginerie Electrică, unde concurenţa a ajuns până la 4,67 candidaţi pe un loc. La Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, concurenţa a depăşit 3 candidaţi pe un loc, la facultăţile de profil mecanic, concurenţa maximă fiind de 2,26 candidaţi pe un loc, iar la Facultatea de Construcţii o concurenţă de 1,57 candidaţi pe un loc.
Reporter: Au fost înființate secții noi pentru acest an universitar? Dacă da, care sunt acestea?
M.B: Începând cu anul universitar 2017/2018, au fost înființate cinci specializări noi la învățământul de masterat: Clădiri verzi – în cadrul Facultății de Construcții, Tehnici avansate în ingineria autovehiculelor – Facultatea de Mecanică, Informatică şi inginerie software, în limba engleză – Facultatea de Științe, Centrul Universitar Nord Baia-Mare, Sisteme moderne de fabricație și mentenanță, în limba engleză – Facultatea de Inginerie, Centrul Universitar Nord Baia-Mare şi Studii comparate în culturi și civilizații europene, în limba engleză – Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord Baia-Mare
Reporter: Ce tip de investiții s-au făcut peste vară în cadrul UTCN?
M.B: A fost achiziționat imobilul de pe str. Gheorghe Barițiu 4 – 6, cunoscut sub numele de „Casa de modă”, a fost reabilitat complet căminul 2B din campusul Mărăști, s-au realizat lucrări de reparație și întreținere pentru 70 de camere din campusul Observator, au început lucrările de reamenjare a spațiilor didactice aferente Facultății de Arhitectură și Urbanism de pe străzile Observatorului și Rene Descartes, s-a reamenajat Laboratorul 305 aferent clădirii Electro II de pe strada Observatorului nr.2, s-au continuat lucrările de reabilitare a bibliotecii din Centrul Universitar Nord Baia-Mare, s-au realizat lucrări de cablare internet în căminul 1F Mărăști și căminul 2 Centrul Universitar Nord Baia-Mare.
Reporter: Câți studenți olimpici au fost admiși anul acesta în cadrul UTCN?
M.B: În sesiunile de admitere 2017, au fost admiși 131 olimpici care au devenit studenți ai UTCN fără admitere.
Reporter: Integrarea pe piața muncii este tot mai dificilă pentru proaspeții absolvenți din zilele noastre. Ce face UTCN pentru a-i ajuta pe studenți în acest sens?
M.B: În cadrul UTCN, funcționează Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) care oferă asistenţă profesională şi consiliere pentru studenţii şi absolvenţii UTCN, mediază comunicarea între studenţi/absolvenţi şi angajatori. Este acreditat de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) să ofere servicii de consiliere şi informare şi de mediere a muncii pe piaţa internă. CCOC organizează anual în luna aprilie „Zilele carierei”, eveniment la care participă zeci de firme partenere. Sunt organizate vizite la firme, expozitii tehnice cu produse, tehnologii și servicii ale firmelor partenere; Simulare interviu angajare; Masă rotundă angajatori și cadre didactice cu privire la „Inserția studenților și absolvenților pe piața muncii”; Antreprenoriat pentru studenți, „Cum să inițiezi și să dezvolți o afacere de succes”; Tehnici de branding personal pentru viitorul tău.
Reporter: Cu câte firme are UTCN contracte în ceea ce privește programele de practică ale studenților? Ne puteți enumera câteva dintre acestea?
M.B: În UTCN funcționează Compartimentul pentru Relația cu Mediul Socio-Economic (CRMSE) care dezvoltă parteneriate cu mediul socio-economic legate de formare sau cercetare, asigură participarea în proiecte împreună cu asocieri regionale de tip Cluster, cu rețele naționale și transnaționale și implică reprezentanții mediului socio-economic în cadrul proiectelor de dezvoltare instituțională ale UTC-N. În acest context, UTCN are parteneriate de colaborare cu peste 100 de firme, face parte din 13 clustere care evoluează în zona de NV.
Reporter: Cât la sută din cei cuprinși în cadrul unui internship plătit reușesc să se angajaze în cadrul firmei respective încă de pe băncile facultății?
M.B: Inserția pe piața muncii este monitorizată prin Centrul de Orientare și Consiliere în Carieră și Biroul Acte de Studii și este în proporție de peste 80 % după absolvirea studiilor. Studenții care aleg internshipuri în marile firme colaboratoare beneficiază de o educație în ceea ce privește cultura organizațională a firmei respective, o definire a competențelor și o experiență valoroasă care îi recomandă ca viitori ingineri.
Reporter: Cât de interesați sunt studenții de posibilitatea de a studia în afară, prin cadrul unui program Erasmus? Ce tip de programe aleg aceștia cu precădere, pe durata unui an sau pe durata unui semestru?
M.B: Studenții UTCN sunt foarte interesați de mobilitățile Erasmus, foarte mulți dintre cei care pleacă sunt la învățământul de licență și aplică din nou și la ciclul de masterat. Ei aleg cu precădere mobilități de 1 semestru, cu posibilitatea de prelungire pe durata unui an universitar.
Reporter: Câți studenți Erasmus a primit în anul universitar anterior UTCN-ul la Cluj?
M.B: Aproximativ 100 de studenți Erasmus, provenind cu precădere din Spania, Italia, Portugalia, Turcia.